miercuri, 8 decembrie 2010

vineri, 19 noiembrie 2010

Ajutor pentru cei ce n-au precum noi

Am aflat de curand un caz de cancer in care se afla un prieten.Rog tuturor celor care imi citesc scrierile sa intre pe urmatorul blog si sa incerce sa ajute un om cu o boala reala care are nevoie de ajutor :

http://mihairadutza.blogspot.com/2010/11/hello-world.html

Multumesc pentru intelegere ! Si apreciez orice om care macar intra si cieste despre Mihai.

marți, 2 noiembrie 2010

Dezbraca-ma de om !

Tu,Samanta ! Te-am sadit,te-am facut sa infloresti,sa radiezi sub maretul Soare,care te hranea cu lumina lui,parte din corpul lui,din ochiul lui unitar.Te-am facut sa traiesti,sa simti briza suava a unui vant demult uitat de oameni.Am realizat in tine ceea ce eu am reusit sa reneg,sa despic din firul ce-l reprezint,din natura ce a fost indesata in mintea mea,in pielea mea,pe care acum am sa o dezbrac...

Dezbraca-ma de om ! Atinge-ma cu sarutul tau,imbraca-ma in zeu.Caci ce nevoie am eu de un om dintr-o gloata,toti macelari care vor sa rastoarne ceva,sa puna la loc ceva,sa tinda spre ceva,spre un nimic in care ei cred atat de mult,incat carnea lor fragila s-ar frange la impact dintre ceva chiar si spiritual si ei.Insa de ce toti am fi asa,eu vreau ca si carnea mea sa fie intr-atat de puternica,sa nu poata fi strapunsa de nimic,sa ma inclin inspre Soare,sa-l ating fara sa ma topesc,sa ma preling peste valuri,sa fiu Marea ! Sa fiu oceanul ! Sa vad in mine atatea lumi,sa le sortez ,sa le creez,sa le DISTRUG ! Doar pentru ca pot ! Sa ma joc cu fiinte demne de mila,mici,infime,fiinte care nu merita atribute,nici defecte ! Merita chiar perfectiunea pe care ei o vad perfecta ! Ajuta-ma sa scap de pielea mea albicioasa,imbraca-ma in rosu inchis ! Sangele meu sa se opreasca din curs,inima sa-mi stea,sa explodeze in pieptul meu si sa se transforme in petale de trandafir.Ochii sa poata simti orice,sa vada orice,sa pot citi orice gand,orice soapta,SA FIU UN TOT ! Imbraca-ma in zeu,te implor,imbraca-ma in zeu...

Caci eu as putea slavi si Luna,si Apusul,as cunoaste absolutul,i-as fi mai presus,as inventa noi existente,noi metode de cunoastere,as inventa intr-adevar perfectiunea pe care nimeni n-ar intelege-o dar toti ar adopta-o pentru ca ar stii ca e ceea ce e bine ! Si toti am citit despre iluminism...jalnica tentativa a unui curent literar de a induce perfectul,de a ridica simplul om catre cunoasterea existentei infinite ! De ce sa nu existe O EXISTENTA INFINITA imbibata in venele mele?...Caci de la ce ma pot astepta de la voi ? Cand insusi Dumnezeul vostru atotputernic,atotnemuritor,e ceva atat de simplu prin complexitatea sa.Si cum Creatorul ajunge sa creeze ceva atat de limitat precum sunteti voi ? Un musuroi de furnici si tot as putea pleda ceva cu un orizont mai indepartat.Caci eu as putea aduce orizontul larg,in fata voastra,as putea fi globul de sticla in care toti v-ati sparge,in care toate valurile din voi se sparg in stancile din mine !

Imbraca-ma in zeu,imi urasc pielea mizerabila de om,murdara,cadaverica,urata ! Caci atat de obisnuita,de chinuita in conceptie este,incat mi-e scarba cand o vad pe fiecare dintre noi,si carnea,si oasele,si interiorul nostru,totul o adunatura de cenusa din niste strabuni care n-au existat ! Asculta-ma biblie ! ITI DAU FOC ! Daca ar fi sa ne luam dupa tine,si Creanga ar putea fi Dumnezeu,si din Capra cu trei iezi reieseau morale.Povesti,m-am saturat de povesti,de tot felul de randuri puse in mintile fiecarui individ,pentru ca sa se creeze un centru comun pentru toti,pentru ca e prea simplu ca sa nu fie inteles.Si daca ma insel,o,Atotputernicule ! Arata-mi calea ta glorioasa in care se ineaca atatia,arata-mi-o si o voi intelege,ai "incredere"...

Dezbraca-ma de om Floare...

duminică, 31 octombrie 2010

Un nimic

Aceste lumini puternice mereu ma orbesc,facandu-mi ochii sa sangereze in siroaie de smoala ce se preling pe un obraz timid,cimentat cu trecut.Cum poti spune unui pom ca fructele lui sunt acre,cand el s-a chinuit atat de mult sa ti le aduca tie pe tava ? Si vinul cand curge si-mi umple pocalele adanci,goale,si ma aduc din feeria cu care ma incanta luna cand ea nu-i pe cer.Si lipsa mea de ratiunea,insusi ea ,se stinge cateodata si realitatea imi provoaca sangele sa clocoteasca,sa iasa de prin orice cale de iesire,sa ma inece intr-un roman prea cadaveric pentru ca eu sa il suport.Si totusi ochii tot imi sclipesc in intuneric cand te vad,Tortura,caci tu esti prada mea cea dintai si pe tine te voi nauci mereu,nu tu pe mine ! Niciodata.Eu rad cand tu cioplesti in carnea mea,plang cand te intorci si pleci...Propun un joc : origami din pielea mea ?Stiu ca ai vrea.

Imi creez o schita.Patura intinsa peste picioarele mele deja vinete,cu ochii intepeniti spre cer,catre un Isus care se lasa prea mult asteptat,cu pieptul in repaus,si mainile taiate,puse peste piept in forma de cruce,caci ne amintim ca niciodata n-am crezut in cruci,si deci nebunii mi-au taiat mainile ca sa isi faca pofta...
Dar imi simt mainile,le pot misca,si picioarele nu-s vinetii,nici capul adormit,nici ochii-ntepeniti...

Nu stiu ce sa spun,nu stiu ce am vrut sa spun.Un nimic si putina liniste.

marți, 19 octombrie 2010

Si cand voi reinvia...

O voi face cu o singura scuza fata de moarte,si aceea sa indeplinesc pentru tine orice...sa te vad pe tine fericita,sa te vad pe tine radiind,asa cum o fac eu de fiecare data cand te vad,te aud...Lasa-mi te rog dorinta sa te insufleteasca macar pana vei alege usa dupa care nu te voi mai vedea.Si pe care o voi deschide mai rar,si probabil si bucuria de a o sparge va fi infinit mai mare.Dar a noastra mascarada nu va inceta.Caci vuietul asta ce ma curpinde,ma patrunde dintr-un capat intr-altul si-mi aprinde atatea luminite care imi dau culoare,incat parca luna paleste,ea nu mai conteaza.Nici stelele,nici nimic !

Si cand voi reinvia voi nimici pana la ultima umbra ce te va rani,pana la ultimul ochi ce te va obliga sa-l suporti.Toti se vor asterne cu tot ce inseamna sange din tot ce insemn eu,chit ca eu nu voi mai fi eu...chit ca mainile si teasta mea vor fi patate ,chit ca lumea ce ne va desparti va fi mai mare atunci...Dar crede-ma,nu vreau asta.Esti singura care imi face cu adevarat interiorul sa zambeasca din toata sinea lui,creand atatea amalgame de crezari incat ma pierd in fiecare din ele si toate-mi plac !

Niciodata n-am scris nimic de forma asta...

marți, 12 octombrie 2010

Sub orice-as insemna

Sub orice-as insemna se aduna o iluzie falsa de invincibilitate.Atat de ireala impresia din obrajii vostri patati,cat palma mea inca izbeste tampla,inca o face sa functioneze,ca un robot desigilat si dus la fiare vechi,ma aflu acum pe un drum mai intunecat.Bolnavul din mine n-a murit.N-a vrut sa moara ! Si eu nu-l pot ucide,iese afara,ma controleaza.Si cum totul se sfarseste,asa si incepe,dragii mei,caci panta pe care am apucat duce mult,mult in dedesubturile unei realitati pline de ghimpi ce-mi perforeaza stomacul,mainile ,picioarele.Un rastignit macelarit pe un soare apus,de catre luna hiduoasa acum,jalnica sub rosul aprins ce stralucea candva...

Sub orice-as insemna se gasesc pietricele si firisoare de nisip de care spatele meu se harjoneste cand e singur,nelegat de trup,de minte.Ma ustura,ma dor,se transforma in smoala si le iau una cate una cu o penseta ruginita care se topeste sub presiunea unor ganduri atat de tari la continut...Si nemuritoarea mea poveste revine,traieste,se intruchipeaza in propriul meu portret ideal care pleaca...Ma roade ceva inauntru,am ajuns sa ma disec si sa scot trandafirul uscat,sa ma uit mai atent la el,plin de dor !

Ah dragii mei,sa lasam de acum Marea Cadere sa inceapa...

luni, 11 octombrie 2010

Sfarsit

Si de aceasta data mintea imi inspira moartea protagonistului unei vai care poate fi parut apocaliptica.Un iad ce se coboara paradoxal din raiul verde din centru.Un fel de tot,simbolic doar,a ceea ce as fi putut arata.Dar nu.Povestile mele ,drept marturisiri,memorii,sunt elemente fictive ale unui bolnav ce se ascunde sub o caramida in mine.Nu-l pot opri din iesit la suprafata,nu-l pot lasa sa subrezeasca in vagauna lui.Face oarecum parte din mine,prin literele pe care le aduna laolalta pe acest spatiu alb.

Sunt un perfect psiholog,si credeti-ma,am avut prilejul candva sa salvez pe omul care sfida viata tocmai din vina mea.Cauza-efect si,suprinzator,efectul a fost dublu : agonia,mai apoi resemnare prin luarea altor decizii mai apoi stabilite.Nu mi-a parut rau.Mi-a dat gazul ideal pentru a cunoaste un foc nou pentru mine,ceva cu totul special dar care incetul cu incetul se stinge...iar acel bolnav care-mi dicteaza literele,fara de foc,moare inghetat.

Presupun ca oricum povestile mele purtau ceata prin ochii vostrii,de orice culoare ar fi ei,dar sper ca obsesia mea demult apusa sa fii pustiit macar o secunda mintile domniilor voastre marionete,si sa va fi gandit in acea infinitate de clipe pe care o reprezinta doar o secunda la ce tocmai ati citit.Evident cazul bolnavului meu se va sfarsi cu moartea lui in intrarea unui vechi azil de care am mai scris eu,deasupra mormantului arborelui batran.Ah n-aveti idee cat de mult mi-as dori sa graiesc serenade noaptea lunii si sa incant pana si un singur om cu ce scriu.Dar deja sunt o carte prafuita,fara idei ce le-ar inlocuii pe cele anterioare,fara nimic iesit din comun.La subiectul asta,incetul cu incetul ating mediocritatea din care am si inceput,cobor in loc sa urc.Astfel...

Ehee ce cale lunga am mai strabatut.Prin picioarele-mi coapte de soare si roase de intuneric am subrezit atata timp si v-am asternut atatea.Dar a trecut ceva de cand ma tot tin sa-mi iau ramas bun.Si voi incheia c-un simplu : n-am sa mai scriu.


Cel putin nu acum.

luni, 13 septembrie 2010

Interviu cu un fost nebun

-Bine v-am gasit domnule.

Nu pot preciza chiar acum gradul de bine in care m-ati gasit.In schimb va returnez politetea.Buna ziua,straine.

-As dori sa incep printr-o intrebare simpla.Am inteles ca ati fost externat de la un spital de psihiatrie.Este adevarat ?

Voi,jurnalistii ,aveti un dar de a reda omului semne de intrebare,nu intrebari.Daca nu ar fi adevarat prezenta dumneavoastra aici ar fi fara sens,asa-i ? Dar prezenta dumneavoastra ma angajeaza si pe mine in jocul acesta de-a soarecele si pisica.Asadar sa vedem ce rol ne alegem.Da,am fost externat de curand dintr-un spital de psihiatrie.

-Va pot intreba prin ce experiente ati trecut si cum vi s-a parut ?Credeti ca v-a ajutat cu ceva ?

Ma intrebati de parca as fi fost in echipa de cercetasi si as fi mers intr-o excursie pe un munte.Evident experientele nu au fost minunate insa timpul de gandire suficient.Cum mi s-a parut ? Va las pe dumneavostra sa deduceti din mica noastra discutie.Acest lucru se aplica si intrebarii referitoare la ajutor.

-Am inteles.Credeti in Dumnezeu ?

Nu.Ideea de Dumnezeu a fost creata de o minte sau un grup de minti malefice care aveau de gand sa detina populatia globului nu fizic,ci mental,chiar de buna voie,pe principiul ca daca toti au in comun un firicel de gandire,acest lucru ii apropie,ii uneste.Iar Dumnezeul lor ii va ocroti,chiar si prin trimisii lui – acele minti malefice.In opinia mea in fiecare dintre noi se gaseste propriul sau Dumnezeu,ca sa ma prentez exprimarii dumneavoastra.Mintile nu ar trebui sa mai fie manipulate.Sunt total impotriva unei credinte care nu exista si care defapt n-ar trebui sa porneasca dintr-o bucata de lemn ci din sinea fiecarui individ.

-Ce parere aveti despre viata ?Un fost coleg de-al dumneavoastra mi-a spus ca viata e o poveste.

Viata este o combinatie tragica intre un mozaic si o piramida.Mozaicul iti desemneaza caracterul,iar piramida statutul pe care il detii.Viata individuala a fiecaruia poate reprezenta o poveste.Dar de obicei povestile sunt frumoase,deci viata poate fi asemanata mai mult cu un roman – unul nu foarte vesel.

-Dar viata dumneavostra ? Daca puteti adauga la descriere cateva detalii.

Viata mea…(pufnit).Se poate incadra intr-o categorie destul de simpla si anume monotonia.Dar evident ca daca as lasa explicatia la doar acest cuvant s-ar putea interpreta gresit.Stilul meu de viata este inca unul agonizant de teoretic.Traiesc prin teoriile pe care mi le atribui,in care cred.Urasc monotonia propriu zisa,desi ma confrunt zilnic cu aceasta scorpie a naturii.Insa nu o mai bag in seama demult.Am avut o copilarie poate peste nivelul de nefericire al unora.Am avut parinti constienti de statutul lor si de la care am invatat multe.Singura mea dorinta era exterminarea societatii deoarece ea modeleaza ca in plastelina minti tinere si naïve.Imi consider existenta ca pe una ordinara,un fel de “inca o viata” adaugata la restul milioanelor ce bat pamantul,dar cu putin mai mult piper si sare.

-Ati iubit ?

Candva demult,da,am iubit…

-Ce s-a intamplat ?

Vedeti dumneavoastra iubirea consta in caracter.Credeam pana mai acum ceva timp ca iubirea,ca sa se mentina,nu are nevoie de monotonie .Greseam.Nu conteaza daca frecventezi cu acea persoana acelasi loc doi ani la rand,pana la urma tu dictezi locul,tu dictezi daca te aflii intr-o garsoniera cu egrasie pe pereti sau intr-un palat cu postere Slayer pe toti peretii.Monotonia insa nu trebuie sa vina din interior,trebuie sa inveti sa dai cate putin,cate prea putin chiar,si din cand in cand sa te revansezi,ca sa spun asa,si sa dai tot ce poti.Aceasta teorie formeaza o pofta teribila pentru acea persoana.Incepi sa o iubesti,pentru ca vrei sa iti arate mai des acel extaz,desi nu vrei cu adevarat.Este totul un contrariu ipotetic din care iubirile se hranesc.Ochii aceia albastrii au format in interiorul meu fix aceasta “obsesie”,peste care am trecut incredibil de greu si nu doresc nimanui un asa chin.Vorbeam candva cu o fantoma,incercam sa fiu cu ea si o cunoscusem de doar cateva zile.Eram practic straini dar ma atragea intr-un mod ciudat,simteam ceva ce nu mai simtisem dintr-un mai frumos,si in timp ce ii spuneam aceste lucruri ea imi reteaza ideea cu niste cuvinte pe care nu o sa le uit “Asa spun toti”.Ei bine am urat acel moment mult timp deoarece nu suport sa fiu turma.Nu mai tin minte ce s-a intamplat apoi.Mi-a spus ca vrea sa ne mai cunoastem.Chiar vroiam si eu…se poate pune si aceasta experienta ca pe o iubire care ar fi trebuit sa existe,desi nimic nu exista cu adevarat,nici noi !

-Ati spus ca nu suportati sa vi-i se aplice termenul de majoritate,de ce ?

Majoritatea nu dicteaza nimic.Ea este manipulata,precun un roi de furnici care bantuie constant si intr-un ritm lent strazile ce li se deschid,nestiind sa sustraga de pe acestea putinele flori care li se ofera.Nu vor niciodata mai mult decat li se da in mana si apartin mental,mediocritatii.Urasc mediocritatea,este ceea ce face omul o fiinta care se trage din animal.Omul este creat pentru a creea,nu este nascut pentru a muri.Fara ceva ce lasi in urma,sub capul teoriei fiintei umane atarna un stindard intunecat.

-Ce parere aveti despre destin ?

O nascocire jalnica menita omului.Ceva pe care sa dea vina daca ceva nu merge asa cum trebuie.Eu consider ca lumea a fost construita pe o schita a unei masinarii de tortura.Totul este limitat,noi suntem limitati,ingraditi intre niste surcele pe care nu le putem totusi rupe deoarece orice bariera ni se pare prea grea si nu ne place riscul.Eu as fi riscat…mult…in viata mea(oftat),dar persoanele care trebuiau sa-mi fie “complici” nu au crezut in mine.”Nu ma cunosteau” indeajuns de bine.Mereu insa eu am privit printr-o perspectiva mai anormala si anume ca peste orice lucru ai da ,nu ar trebui sa-l concepi ca pe cel trecut,numai datorita faptului ca se poate intampla ca si cu cel anterior.Este ceva in care nu cred – si anume ca orice experienta se poate sfarsi la fel ca cealalta.Mereu am luat totul de la zero,ori de cate ori s-a repetat el.

-Cum vedeti dumneavoastra mintea ? In sensul dedesubturilor ei…

O colosala oglinda care prin genialitatea creatorului poate ajunge la apogeul de a reda pe una din fete apusul iar pe cealalta rasaritul.Depinde unghiul din care o privesti,depinde de cum ti-o modelezi tu si mai ales daca te lasi influentat.Eu recunosc,m-am lasat influentat de atat de multe fapte,atat de multe vorbe,voci,lacrimi ! Dar acum mi-e scarba de ele ,le urasc.In schimb eu imi agreez modul de a gandi.Poate ca pot atinge apogeul redat mai sus,dar nu fara a fi facut nebun (zambet ironic).Vedeti dumneavoastra,mintile tinere,si aici nu ma refer la varsta,se simt coplesite de faptul ca altele pot percepe lucrurile altcumva de cum au fost ele invatate.Ei bine acest lucru le obstructioneaza stiinta de normal.Dar asta nu inseamna ca eu,spre exemplu,gandesc diferit de tine.Ci am paleta mea de culori normale,in care culorile sau nuantele tale imi par straine.Eu in schimb,am am pictat cu paleta ta …

-Cat de des va analizati ?

Ah ! Credeti-ma,mam saturat sa ma tot analizez,sa ma tot intreb daca nu cumva chiar e ceva in neregula cu mine.Apoi am inceput sa ma uit si in ochii altora,si mi-am dat seama ca nu e nimic in neregula cu mine.

-Revenind la viata dumneavoastra si intrand,cu permisiunea dumneavoastra,intr-o categorie de intrebari mai greoaie,ce v-a facut sa aveti incercarea esuata de sinucidere ?

Ca orice jurnalist,incepeti cu sfarsitul,cu ce e mai greu.Evident ca oamenii care vor citi acest mic reportaj al unui “fost nebun” cum spuneti dumneavoastra nu vor fi complet lamuriti daca as da un raspuns strict asupra intrebarii puse,asadar voi pleca mai din trecut.Am avut o perioada in care ochii albastri se tot evidentiau in mintea mea din ce in ce mai mult.Atat de straini pe cat mi se pareau atunci vizual,fiindca trecusera ceva timp,pe atat de schimbati…de goi.Insa eu nu traiam in pledoaria sumbra a prezentului in care acele minunatii se schimbasera,ci pe cei originali ii pastram in mine.Ma gandesc daca nu ,cu vointa mea atat de morbida,i-am furat…In acele momente,mint !,defapt,putin mai tarziu, a aparut si fantoma de mai devreme,ei bine fantomele nu exista nu ? Ea a existat foarte bine.Stiu,pare ilogic.Cum sa tii la o persoana in atat de scurt timp,dar apoi,nu de aceea am fost numit nebun ? Incercarea mea “esuata” ,cum spuneti dumneavoastra ,defapt nu a fost deloc un esec.Ea a fost planuita in asa fel incat sa dea gres.Mastile,straine,sunt cel mai bun mod pentru a ascunde adevaratele sentimente.Eu mi-am pus o masca sumbra,am vrut,chiar am vrut sa mor,pentru a nu retrai din nou niste simple povesti ,iar viata mea sa fie la fel de “glorioasa” ca si pana atunci.Am hotarat sa imi iau gandul de la moarte,desi ea este un alt drum spre nemurire,si deci,aplicand conceptul inversificarii,am atacat eu moartea si nu m-a atacat ea pe mine.Am infruntat-o cu cap,in asa fel incat sa o pacalesc.Sub orice frunza vestejita de toamna care cade,se ascunde cate una verde…

-Si apoi ati fost fortat sa va internati…

Gresiti.Nu am fost fortat de nimeni si nimic.M-am lasat internat in acel barlog al iadului din care eu mi-am facut o casa de vacanta formidabila.Cu minte,vointa si putina fantezie puteti schimba lumea,straine,ve-ti invata acest lucru ,probabil,la timpul cuvenit.

-Asadar viata dumneavoastra a fost conceputa dintr-o pereche de ochi,o fantoma si o oala cu tragedie.

Intr-o exprimare brutala,da,cam aceasta ar fi reteta.Insa ochii albastri au fost prafuiti de timp iar fantomele…ei bine in fantome inca mai cred .Tragedia mi-o invoc singur,as dori sa pot schimba asta dar,sunt nebun nu ?Un nebun care,insa,sfideaza mediocritatea,straine.Sunt batranul senil care-ti povesteste al doilea razboi mondial la un joc de table,iar tu nu intelegi nimic,pentru ca nu ai trecut prin el si batranul devine senil strict in ochii tai.

-As dori sa va mai intreb un singur lucru,va considerati,intr-adevar,nebun ?

Ahh,v-ati pastrat asul din maneca pentru final - intrebarea de generic.Da,in ochii tai sunt un nebun,poate,in ochii oricarui om care sprijina ideea de normal adusa la un nivel mediocru.Nebunia despre care vorbiti inseamna arta,straine,viata mea e arta si va avea ca sfarsit o explozie grandioasa in nefiinta,unde o sa regasesc sper o fiinta mult mai complexa decat sunt acum.Deci,intrebarea mea pentru mintile tinere care poate vor citi acest pasaport catre nicaieri este : sunt nebun ?

-Va multumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda aceste minute.La revedere !

Revederea e un lung drum,straine.Iti urez o zi buna.

vineri, 10 septembrie 2010

Ecoul revenirii

Ce iute trece timpul,ce mult se scurge in groapa lui mizerabila si strange-n el atatea amintiri.Murdar,singur,putred ! Stapanit de dorinta infinita a nemuritorului plapand,el ma roade din interior,ma imbatraneste.Se dizolva,asa spunea,se dizolva intre noi si cer.Dar cerul n-are nicio legatura,el e doar un drum duios spre nefiinta,spun eu,spre vid.Si chinul unui lant care te inconjoara,de nesuportat,atat de greu incat iti atarna spre mediocritate,spre arta muritorului toata fiinta,adulmecandu-ti-o in batranete.

Ce ai alege dintr-o oglinda sparta,si un geam crapat ? Poate ca oglinda,atat de difuza arata in ea ecoul meu incat m-am speriat si am ales geamul.Sa-l arunc in haul asta care-mi curge din ochi..sa-l pastrez ca pe povara unui dar de a vedea...Dus sa fie.

Dragul meu sindrom de nebunie,te-am uitat...Ai fost un moft destul de dureros,de omniprezent in mine.Cu greu te-am distrus...Te-am distrus ?

Ecou al revenirii,atinge-mi gheata de sub picioare si sparge-o.As vrea sa cad odata pentru totdeauna sub un sfasietor vuiet arogant de frig.Bezna,ignoranta,supunere.Si o mana care sa-mi mangaie pleoapa dupa ce-mi ingheata si cade in nemarginirile mintii tale.Cum eu sunt inchis in ea,spuneai,atunci lasa-ma sa te distrug din interior,rod nefericit.

Bun venit in lumea mea,una noua,nevindecata,grotesc de reala,Ecou al Revenirii...

duminică, 22 august 2010

Scoate-ti haina

Mii de clipe disperate - de cand n-am mai asternut nimic.Si sute de ganduri lasate de izbeliste in gropi intregi de fier,metal ars dezlantuite in jurul unor culori aspre,ascunse in soapte.Si totusi pot sangera,cand luna inca plina de operatii vinde un zambet fals omenirii - aceasta magma ce se roade singura intr-un abis negru,atat de negru incat niciodata nu o sa ma mai tem pentru viata mea,cat timp sunt prins in aceeasi gloata de zombii in care m-am nascut.Papusi manevrate cu atata maiestrie de papusar,atata sudoare lasata in urma lor,atata lemn risipit degeaba,ele tot nu se misca perfect.

Si deci vrei sa te joci ! Zici ca vrei sa ma vezi mort.Dar cuvintele ce vin dintre buzele tale uscate se ineaca in nori,si dezlantuie in jurul meu un intreg sir de gesturi incontrolabile.Ah,sculptura perfecta,cauta-te mai adanc,esti la fel de frumoasa ca in exterior ? Scoate-ti haina,las-o pe cuier,priveste-o si arde-o.

Groznic se arata cerul in noaptea asta.Va ploua,poate furtuna te va zdruncina,inima ta neagra merita cu desavarsire un cutremur,sa ti-o darame din piept,sa-i alunge cerneala intunecata spre gura de canalizare.Caci si viata cere un anumit dar simbolic de razbunare,caci eu ma razbun pe ceea ce n-am avut,pe cuvintele tale de parca nimic nu s-ar fi intamplat,de parca tot ce s-a intamplat A FOST.De parca as fi mort...Du-te dracu!

Toata prostia ta ma baga in pamant,un pamant atat de fertil incat ma ridic din nou pentru a-ti birui imaginea.Obsesia a disparut.Ce boala crunta,si nedreapta,nu i-o doresc nimanui.Acum scoate-ti haina,ai sa vezi ca o sa mori...

Dragul meu arbore albastru,imi inchei aici era ce te-a avut in varf.Spre drumuri mai bune,urez,si semnez a trecere.In final,adio !

luni, 9 august 2010

Caracterul unei grote

Zaci inconstienta sub o raza de neon ce-ti atarna oarecum soarta intre ea si intuneric.Precum fanteziile unui om bolnav te ridici inspre o ceata eterna si iti negi existenta - genul de scriere prost dispusa pe retina unor ochi prea critici , genul de razboi impotriva unei firi prea inocente,cu ochii de drac,cu pielea de inger.Iar acea vointa pe care ti-o impui tu incepe sa zaca sub un strat prea dens de mal.Camera nu-ti denota cunoastere,nici realizare,nimic ! Un vid total ce-ti ridica subconstientul la un nivel palpabil,desi tu nu-ti observi respiratia,desi respiri ! Traiesti...

Un suras straniu,de undeva de dincolo de zidul inalt si alb.Cei patru pereti erau de lungimi si latimi perfect egale.Un cub in care erai perfect centrata.Peretii aveau,insa culori diferite.Alb,negru,portocaliu si verde.Te uiti,observi.Omul observa...tu esti om.Oare ? Iti simti unghiile devenind ghiare de lup.Surasul iti inspira haita,dorul de casa,cautarea ! Dintii incovoiati si ascutiti,vampirici,iti implorau varsarea de sange.Cutreieri peretii cu labele deja pline de un puf ciudat de aspru,denoti formele unor usi.Lumina artificiala nu limpezea,ci mai rau te incurca,aratandu-ti doar culorile vag dispuse pe pereti.Usile erau numerotate intr-un mod ciudat...cu cifre dispuse invers.Dinspre fiecare usa venea cate o melodie.Toate semanau intre ele,dar nu erau aceleasi.Fiecare avea cate o nota,cate o singura nota prin care se distingea de cealalta.Alegi usa portocalie,o deschizi si intri.Imediat te sinucizi.

Zaci inconstient sub o raza de neon ce-ti atarna oarecum soarta intre ea si intuneric.Precum fanteziile unui om bolnav te ridici inspre o ceata eterna si iti negi existenta - genul de scriere prost dispusa pe retina unor ochi prea critici , genul de razboi impotriva unei firi prea inocente,cu ochii de drac,cu pielea de inger.Iar acea vointa pe care ti-o impui tu incepe sa zaca sub un strat prea dens de mal.Camera desi iti denota cunoastere,iti respinge realizarea.Un vid ce-ti ridica subconstientul la un nivel palpabil,desi tu nu-ti observi respiratia,desi respiri ! Traiesti...

Un miros grotesc,dar si suav in acelasi timp te cheama inspre el.Un frison pe maduva spinarii si un suras macabru iti umple fata deja crispata.Mirosul iti inspira putrezire,blana uda si mult noroi.Ti-era sete.Cauti in jur putina apa.Nimic.Dar totusi,vezi ! Te uiti atent si observi peretii colorati diferit care aveau usi cu numere ciudate.Nu cunosteai numerele,nu le intelegeai,dar le vedeai perfect,le simteai perfect.Pe usa portocalie era scris un mesaj pe care nu-l puteai descifra,dar alegi sa nu iesi pe ea,deoarece mesajul acela era taiat cu o bara sangerie,ti-era frica ! Instinctul te duce inspre usa alba.Mori innebunit,inecat intr-o mare de alb imaculat.

...Traiesti !

Nu simti,nu auzi,nu vezi.Orb ,surd si mut in acelasi timp.O simpla frunza ce adie sub un vand static,fara sa poata observa,fara sa poata respinge sau admite ceva.Cu unicul picior te taresti inspre labirintul simplu ce te inconjura,apesi o clanta,insa aceasta frigea,si o lasi descoperita,fara sa deschizi usa.Erai inconjurat de pereti,ii simti egali,dar nu poti spune cu certitudine.Ajungi la o usa care nu-ti da niciun sentiment.Negrul te imbiba in creatia lui lugubra,iti da aripi dar in curand ti le va si taia,si vei ajunge un simbol icarian adormit in smoala...

... Traiesti !

Desi nu te simti ca si cum ai trai.Oasele te dor iar ochii iti curg in cascade infinite.Parul cade palid peste umerii puternici,desi fata,ai stiut mereu cum sa te descurci.Obscuritatea intunericului nu te da batuta.Te dezbraci pentru a-ti lega hainele si masura lungimea incaperii.Auzi sunete morbide,mirosuri ciudate dispuse vag,venind de peste tot ! Nu le bagi in seama,doar esti aparata de ziduri - comoditate !Solul iti parea ceva moale,o laguna vascoasa in care tu stai,si te ia cu fiori.Observi usile,observi semnele de interzicere si deci nu incerci.Singura usa ce stagna in mijlocul peretelui verde iti parea potolita.Parca din spatele ei nu se auzea nimic.Te imbraci.Un proces infinit de scurgere a timpului - o pierdere considerabila de energie dat fiind faptul ca esti pe moarte.Cancerul te macina.Tu te macini si mai mult.Incerci usa.O lumina atotcuprinzatoare te sperie,nu te lasi inglobata de ea si te ascunzi intr-un colt al camerei dar prea tarziu.Numai capul ce ti se mai misca contorsionat,restul corpului,natura !

...Traiesti !

Desi nu te simti de parca as trai.Nu prea ai aer si gustul de praf iti irita gatul.Vezi o adunatura de usi ce provin din patru pereti de culori diferite .Detalii...detalii...detalii ! Bare sangerii,verde,portocaliu,negru si alb...senzatii halucinogene,lumina difuza...defapt raza de lumina ! Miros de sange putrezit.Alegi sa stai sa te gandesti.Nu auzi absolut nimic.Prea multa linistite..Alegi sa te pui pe jos,pe podeaua umeda,si sa dormi...

Trezeste-te in paradis !

Stinge !

Mimeaza-mi firea,varcolac al timpului meu.Caci te-am uitat de mult,caci te-am plans prea mult,caci te-am saturat cu o variatie prea mare de soapte,te-am inecat ! Incercam orice sa sting,stinge ! Stinge-ma !Orice ca sa stingi,orice ca sa ma stingi.

Si vreau sa vad un rau care cade colorat in trei culori.Orice culori.Dar sa-mi stinga becul ce inca sta aprins sub o minte inca bolnava,sub un trup inca firav.Si ce agonie imbibata in oarecare fantezie,in oarecare extaz ! Neamul vocilor ce se ascund sub tine,in tine,lacrimand.Nu am mai asternut cuvinte mizerii de mult.Parca si luna s-a schimbat,si luceafarul deja mort,chiar uitat.Si aparitia unor noi forme ale maturizarii,si sper trecerea copilariei mele.Sa moara sub pamant,o reneg ! De ce o reneg ? Nu admit slabiciuni,nu admit masti pline de praf.Pe a mea o sterg in fiecare zi.Zambeste...zambeste.

Si stinge ! Stinge-ma.

miercuri, 14 iulie 2010

De ce taci ?

De ce taci ? Ori gustul meu nu-ti mai inspira soapte,ori vocea mea nu-ti mai admira vorbe scoase in deplina indoiala a singuratatii.Caci demult as fi vrut sa-ti scriu pe frunte "Piei!",dar literele tot nu veneau,tot trageau de mine sa le ingrop in gradina bunicii.Insa atat de mult citesc in gropile din obrajii tai depresia,incat sincer,m-am saturat pana sa si zac in acelasi aer posac ce te invaluie.Si cretinitatea cerului mult obosit ce vrea sa cada peste noi,sa ne lase universul format din pamant.

Si intre mine si tine,ca un demult trecut gand,e doar o lume.Dar aceasta se largeste la infinit...

De ce taci ? Ori ochii mei inspira tradare,ametirea unui resentiment ce-l porti in pantece.Si fluturii incep sa cada ,rapusi de ura mea,incat nici nu mi se mai zbat in stomac...Dar evident,nu ma uit la mine.Imaginea reflectata in oglinda imi idigna atata greutate,incat prefer singuratatea unui spatiu fara de nici imaginea propriului meu chip.Caci tu inca taci,iar firea mea nu exprima delasare,nici ambitie.Numai a ta continua spre o perpetua disperare,un chin ce ti-l rasucesti in carne.

De ce taci ? Stiu.Pentru ca si eu am tacut demult...

Un trecut ,amar,cuvant.

Imi pierd si ultima picatura de credinta."Iubire",ah ce tainic cuvant ! Ce scarba mi-e sa-l scuip in baia asta de sange.Si picaturile cad intr-un ritm constant,alert,de parca tabloul acesta e pictat de-o mana dumnezeiasca,desi orice dumnezeu ar picta-o,ar capata trasaturile unui om de nimic.Ca si in mintea mea,cum trec si vin diverse masti ce-mi inghesuie ziua si libertatea de gandire intr-un colt atat de ingust,incat imi vine sa fug pe un camp cu maci demult ars de soare...

Iar arta e explizie ! Ceva atat de ireal incat nu intelegi in primul moment.NU ! Un moment nu e de ajuns pentru a degusta literele,cerneala imprastiata pe o pagina galbuie.Cum nici vinul nu isi ridica esenta din prima clipa in care iti clocoteste in vene.Si vrei mai mult,mai multa promenada ! Mai multa explozie,desi cu mult calm ! Iar arta e explozia iubirii...Si iubirea,un tainic amar cuvant.

Ce pot spune ? Traiesc iar intr-un camp iluzoriu si plin de fum vag.Nu pot exprima acum ce simt,poate vei citi,as vrea sa citesti si sa-mi gusti lacrima din suflet,caci ai fost superba,strain-o.Desi esti doar o umbra al unui vechi festin al morbidului declin.Insa starea mea de visare parcurge cu pasi rapizi intregi etape ale existentei,intregi meandre pline cu diferite plante - numele pe care eu vi-i le-am dat fiecareia.Numele pe care le tin minte.Caci orice nume de floare merita tinut intr-o agenda,ascunsa sub gramezile de iarba tocita de vant.Si pasii multi ce-o calca,si o batatoresc,imi calca mie orgoliul - aceasta dementa satirica ce isi are ca fondator Omul,pe care sta un intreg palat de regrete,si care se regaseste in mine.Caci mereu zic ca in viata trebuie sa risti.Dar niciodata n-am riscat indeajuns...

Explozia e iubire.Acest tainic cuvant amar,uitat de lume.Cel putin de lumea din mine.V-am mai povestit despre ea ? In tot ceea ce scriu - caci acest moment,caci acest volum se numeste "Marea Confesiune" - asadar,imi exprim,imi dezvalui atat de imatur si misterios aceasta lume banala ce se ingradeste intre oasele mele.Si mereu stau si ma gandesc,cand luna saruta luceafarul cu aura sa,de ce este atat de importanta ? De ce imi construiesc cu atat tact un univers atat de ireal,in care ma afund atat de mult ?

Moartea este explozie.O explozie atat de frenetica incat dispari,pur si simplu.Ca fiinta,ca gand,ca insusire !Desi nimeni niciodata nu si-a pus intrebarea daca moartea e doar o ghicitoare.Ce dementa este ea,ce m-as lasa calauzit pe urmele ei atat de bine spalate de ploaie.

Mi-as dori sa te fi cunoscut mai bine,dar poate nu a fost singura data in care am avut placerea.Si placerea...este o explozie ! Totul este o explozie.Atat de inumana,atat de trainica incat nimic nu rezista dupa dansa.

Deci iubirea este...moarte.

miercuri, 7 iulie 2010

Reincarnare

Pielea de pe mana frige in relieful ce se scalda-n sange! Si cum s-ar zice ,focul ce nu arde stinge sufletul unui biet sarman ce cerseste intr-un colt de bloc retraierea!
Pe cand trupul isi da duhul intr-un loc uitat de lume,ah! , ce chin este sa mori,si ce placere e sa-ti ingropi firea! Caci ce povestesc acum se numeste reincarnarea fiecarei perechi de ochi,rand pe rand.

Precum inocenta rastoarna-n valuri de cristal indiferenta pusa-n lada cu gunoi a omenirii,asa tu altar de soapte,imi asterni pe chip in noapte inc-un cutit ce-mi sparge baloanele cu lacrimi.Si ce fapte-am rasturnat eu din sacul fara fund al luceferilor arsi langa luna,de catre ea,rand pe rand.Gasisem multi cu care sa vorbesc,gasisem multi cu care sa adorm,atatea portrete ideale,atat parfum de iasomie in mult somn ! Pana-ntr-un final in care adormiram toti deodata : "Si cu veghea cum ramane ?" intrebara-n cor toata masa de luceferi.Si raspunsul l-au gasit in rasarit !...

Dar ce soare hiptnotic ! Ce orbesc atunci cand ochii-mi casca pacea mea frivola si dezordinea din mine se asterne peste campuri cu maslini ! Si ce neagra-i boaba-n pom,si ce gust bun are ! Mai c-as da inc-un gand sa mai musc din disperare.Fii aleasa mea acum,fii portretul ideal,caci cersesc ca un nebun coltul tau de paradis.Dar sub flacari,rod e scrumul !

Intr-un parc pe-o banca odata am mazgalit pe-o foaie zeci de randuri despre zei si despre cum imi doresc o oaie.Si oaia mea colorata s-a scurs din pix,si n-a venit chiar niciodata,si n-o sa vina niciodata,pana nu voi vedea rosu cerul noaptea cand marea ar curge beata pe campii !Asa ca renunt la vis,si pun streangul de-un copac.

Si pe creanga lui calare sare-un mare,gras gandac ! Milostiv el ma roaga sa-mi retrag mana galgava de pe nod.Dar eu nu il bag de seama decat dupa ce ma musca,si-mi urla in urechi ca de nu ma dau ma-npusca ! Ras isteric,ploaie seaca de scuipat si razvratiri.Si omor gandacul negru ca si mintea mea p-atunci si ii doresc sa se renasca intr-un om ca mine .

Ca sa vezi acum o zi,vine-un copil si ma trage de maneca si-mi spune :
-Tu esti cel ce pune streangul ?
-Eu sunt.
Si copilul se revolta si-mi infige adanc cutitul.Caci sa nu ma sinucid,imi aduce el sfarsitul.

Acum stau intr-o gradina si astept sa-mi vina randul,sa ma nasc din nou in om si sa plang din nou siroaie de pe muntii de amar,visand la oaia mea de altadata.

Reincarnare! Strig la tine,lasa-ma odata !

marți, 6 iulie 2010

Anarhia moare

Ce chin,ce planset...ce dor ! Si aud incetisor cum o rana se deschide in amorul meu ! Iar tu pleci inlacrimata ca-n povestea cu piticii.Ce lumina,ce mare,ce zapada !

Vopseaua proaspata din incapere ma face sa disper.Chipul unui copil isteric din eden,cu metalele sale lasate pe maini,cu zdraganiturile sale inumane,imature,imaginare...Si ce candelabre ! Mai ca imi atintesc inima cu varfurile lor de sticla.Mi-e frica sa le privesc de jos,inferioritate ! Ma duc in ochiul haosului...Si ce chin ! Dar camera o rastorn in mainile mele pline de sange,cu degetele mele taiate de prea mult timp.Astfel candelabrele sub acum niste tepuse ce asteapta cadavre.Le-as hrani...


...Cu carnea ta ! Ce m-as juca in noaptea adormita.Stele...stele...ce planset ! Ce durere! De-as putea sa te respir.Dar ia-mi cutitul din mana si taie-mi batranetea.Scoate-o din mine ! Fa-ma sa fiu,fa-ma sa inteleg ca esti aici pentru mine,sa ma asculti.Stai o secunda si incearca sa ma respiri.Stai putin...

Minunata noapte,asa-i ? Cu dorul meu nemuritor pentru lume,cu lacrimile vesnice,stau pe un scaun si imi spun lucruri in imensitatea mintii tale.In sfarsit iti vad spatele ochilor penetrati de atatea gloante,atata sange ! Ca si mintea mea bolnava.Si felinarele se aprind,cand pleoapele se deschid.Si lumina fada,si lumea agonizanta,duca-se !

Ah si ce morbide par acum clipele.Stai si le numeri in infinitul tau absurd.Dar golurile apar si dispar ca un tot profund ,absolut,unitar.N-ai vrea sa te rastorni in ele ? Si lacurile secate iti aduc aminte toate de un loc mai ciudat.Raspicat iti spun straine,lasa-ma sa-ti spun te rog !,cat as vrea sa te aduc in lumea mea de om nebun.Ai vedea atatea lucruri ce te-ar incanta ! Ceruri negre,copaci rosii,soare alb!Adu-mi aminte sa te cant intr-o balada.

Te prezinti in propria-ti imaginatie ca un fruct fara coaja,in mana mea.Goala ! Pretinzi iubire,pretinzi taine,pretinzi nemurire.Si ce distrugatoare ganduri,si ce patetic suna ele acum.Caci eu ti-am zis,si iti repet,drumul meu de bun augur,pe un august incalzit,AH ! ce trepte am calcat,si ce drum batatorit am sfaramat.Intre talpi arse de un soare mult prea cald si asfaltul umezit de Fata Morgana, ce rece am gasit in tine,ca un bloc de gheata ce m-a asteptat numai pe mine ! Si niciodata nu s-a topit pana acum,dar si cand s-a topit ,te-a inundat!

Sarpe spui tu,eu spun taur.Lasa sa-mi incant ochiul cu forta unui animal.Caci ce sunt eu mai mult decat simplu tau calvar ? Omul negru de la orice oarecare carnival,ce-ti ia viata intr-un carusel ?Sa-mi descant balsamul de pe buzele tale moi.Si moi vor si ramane,desi albe,vinetii ! Ele stau pe veci cu tine,n-or sa moara timpurii.Tu esti singur,mic copil,caci tu iesi si vii si pleci ! Si ce chin ! Dar ce dor imi apesi...

Ah si ce superbe tablouri gasesc ! La fel de prafuite ca si cartea ce-o citesc inainte s-adorm.Disting printre ele pete mici de ceanura,si cum soaptele mortilor striga-n cor un "noapte buna" ce-mi da un somn teribil de neplacut !Dar ce sens fac eu aici,si ce directie ai tu? Sa-ti ghicesc eu panza,sa-ti ghicesc culoarea ! Dar ce-s eu ceruri,ghicitoare ? Si acum pe poala ta,moare randul de privighetori cioplite-n lemn.Iar tu stai si bodoganesti despre zeii aurii,despre Dumnezeul tau sinistru,despre afonul tau invatator,despre viata ta dezastru!Si ce macel urma a veni,cand dintr-un nor va cobori,bruma calda-n timpul iernii,si furtuna va porni si vei ajunge pe o strada-ntr-un desert!Dar de-ajus cu asta,deja casc a somn.

Ah si ce bibelou magnific ! O fecioara cu doi pui,si lupoaica moarta langa !Ce chipuri cadaverice,si ce minte plapanda.Cum sa fabrici o idee care-i deja uitata,langa matca unui stup veacu-si face o cucoana,care cauta miere,si se uita-ntrebatoare,nevazand roiul cum o-nteapa-n spinare ! Si pe lumea mea,sa se sparga geamul nesimtirii,caci te vad atat de palida,pe un deal al nemuririi...

Si carpetul e cam rupt,e cam folosit el,fie! Caci daca stai sa te gandesti la miile de persoane ce l-au smuls din podea ! Si-au calcat pe el cu forta unui bivol in calduri,caci ce duri erau ei,zei,de-au murit toti sub figuri de lemn ! Si cu paradisu-n brate,in cazanele de fier de prin iaduri unde florile cresc numai iarna !

Si ce vis edenic,si ce ochi rosii de plans.Intre patru pereti zac si eu la fel de patruns de amintirea ta,fecioara...Dar ce virgina cu bun gust,si ce tainic ea-mi asterne vorbe bune,cu mult tac,cu multa fantezie-n ele ! Si cum buzele-i se scalda intre suc de fructe vara,langa coltul zdrenturos de unde-a pornit navala...unui cer albastru.L-am innegrit cu timpul.Incep sa iubesc intr-un mod frivol toamna !

Si simt cum de la un timp formez ceva constant.Ca si plaoaie diforma ce cade mai tare sau mai slab.Nu mai simt cum e dezordine,si cum ma zbat pentru iertarea unui loc amorf si sacadat in gunoi ! Totul parca se linisteste,si mi-e frica de monotonie.Si un glas de sus cerseste putina armonie...

Ce sa-ti spun eu tie acum,dulce nemurire.Mi-a placut,si voi mai face monologuri.Iar acum in taina noptii iti urez cu usurare,inca-o luna plina,si deci prin urmare,si asfintitul de maine ! Dar ce chin,dar ce planset...si ce dor de anarhie,cand aceasta moare...

duminică, 4 iulie 2010

Si spune-mi...

Pe langa fluturii demonici si oamenenii imbracati in zei propovaduitori,cum e rasaritul in inima ta,zambila ? Trista pari sub absurditatea unui asfintit deja batran,dus pe campuri alungate in declin.Dar n-ai de ce.Experienta unui alt asfintit,poate si mai cutremurator,asteapta in fiecare seara.Trebuie doar sa-i prinzi esenta,sa prinzi clipa apogeului sau absolut.

Oamenii cu coarne au trecut pe aici si s-au uitat la mine intrebatori.Nu le-am spus nimic,au plecat,acum poti iesi.Ridica-ti capul inspre cer si respira iarba moale.Nu-ti aminteste de ceva ? Mirosul de cafea ce staruie intre ziduri de metal.Si spune-mi cum te simti langa o fantoma atat de anormala ca si mine...

N-am mintit.Margareta mea albastra s-a scufundat in nisip.Ca si capul strutului de frica unui pericol,ea mi-a parasit si mintea,nu numai fizicul.Evident,imaginea ei va ramane pe veci intr-un glob de sticla care nu se va sparge.Dar va fi doar un bibelou,la care voi privi din cand in cand fara regret.

Si spune-mi cum te simti langa o viziune atat de morbida ca a mea,apa sfanta.Din tine ar bea oricine si s-ar face bine.Din mine n-ar bea nimeni,si tot ar muri.Si credinta mi-am spus-o in fata unui asfalt prea umed,am tarat-o prin el si l-am lasat patat.Blasfemia mea s-a transformat intr-o icoana crapata pe un perete inexistent.Dar stiu ca esti de acord cu asta.

Adept al paginilor scrise,ce carte ingalbenita de timp am ajuns.Insa stiu ca nu sunt usor de citit,si tu...atat de noua,atat de vesela si plina de povesti,imi aduci aminte de copilarie...As vrea sa te citesc de la un cap la altul.Tu macar nu ai pagini rupte.Dar spune-mi cand ai sa-mi incalzesti foile ridicole cu privirea ta,le voi scutura macar...

Iti las acest monolog.O coala alba,scrisa si pe o parte si pe alta cu sunete. E o pata curata din mine.Un loc unde am adunat de-a lungul timpului cate un puls de fericire,cate o bataie din atatea inimi ce-am cunoscut.Si ti-am spus,atat de mult mi-as dori sa ador decat o singura bataie,a doar unei inimi,si acea bataie sa dureze pana ceasul din pieptul meu va bate in reluare.Si spune-mi...te-ai mai simti divin ?

Dar ziduri mereu se ridica impotriva unui gand singuratic.Gand ca si firea ta.Firul tau de par cazut pe jos,uitat...Aberanta vizionare a unui film ce inca n-a fost regizat,si poate nici nu v-a fi.Dar oricum urasc regia ! As adora zeul trairii clipei daca as crede in el.Si spune-mi...

sâmbătă, 3 iulie 2010

Imi imaginez viata sub forma unor trei lacuri dintre care in unul va trebui sa ma inec.

Nu stiu cum sa fac asta.Ma gandesc la ele,le analizez.

Primul lac oglindeste viata mea de copil,in capatul lui tronand tu,tata.Scene cand veneai baut la mine si imi ziceai ca nu mai iei medicamente,ca te apuci din nou de baut,ca vrei sa mori...ca nu scapi de "voci".Prostii ! Nu esti cel pe care il stiu.Cel puternic si darz,in stare sa infrunte cam orice uragan s-ar asterne asupra lui.Si vezi ca in ochii mei,"ea" are un avantaj.A fost bolnava.O boala peste care nimeni nu trecea.Tu n-ai fost.Undele din lac se linseau una pe cealalta facand goluri adanci in ochii tai,rod din carnea lui Nero.Atat de acru,atat de amar,ai facut lacul sa devina foc.Nu vreau sa ma arunc in foc,si nicidecum sa reiau cosmarurile pe care le-am trait cu tine.Desi pline de inteles...le vreau uitate.Si nici o furtuna de lacrimi nu va stinge focul.Adio.

Al doilea lac prezinta o cale ce trebuia urmata.Defapt multitudinea de cai pe care le puteam urma si nu am facut-o.Imi vad multiplele ipostaze de viitor,nu-mi plac.Nu regret nimic.Si lacul imi displace.E atat de plat si monoton.Ca o felie de tort...Ce comparatie.Adio...

Al treilea lac se propaga sub umbra unui cer...albastru.Cate momente fastuoase resimt,cate poteci de dragoste,cate idile intr-una! Cata magie,cat fior,cat declin,cata durere...Campuri de maci,de margarete...Labirinturi,uitari,priviri.Atat de mult te iubeam.Te rog,acum iarta-ma,stiu ca si eu am gresit.Voi muri cu tine in gand.Si lacul pe care vreau sa-l traiesc o eternitate va fi cu tine.Desi o sa fiu ranit de infinit de multe ori,stiu ca voi si iubi de infinit de multe ori.Si te voi vedea,te voi simti mereu langa mine.Lacul va derula intr-una numai povestea noastra.Nu-i asta ce mi-am dorit ? Nu-i asta ce am vrut ? Nu numai o clipa de fericire,ci o eternitate ? Ei bine,ma inec in acest lac,ca sa o am.Si acestea fiind spuse,te las de tot.Imi va fi greu sa nu mai te scriu.Nu uita draga mea,mereu am iubit,nu ochii,ci interiorul.

Adio.

Hipnoza

Urmareste pendulul...stanga,dreapta...stanga...dreapta.Nu simti,nu vezi,nu auzi nimic,in afara vocii mele si a miscarii gentile facute de pendul in aer.Simti cum il taie,vezi cum il taie,auzi cum il taie...Pana voi numara la trei vei adormi.Un somn atat de adanc,atat de apocaliptic incat nu-ti vei aminti nimic,decat cosmarul in care vei intra dupa trezire.
Pleoape grele,maini incete,picioare lenese. UNU.
Urechi inchise,respiratia unei broaste aflate in hibernare,simt minimalizat. DOI.
Cap nul,corp nul,gand nul. TREI.

Bun,acum adu-ti aminte.Povesteste-mi despre ea.
-Clar de luna,stelele stateau asezate orizontal deasupra si sub ea.Partile-i erau goale,afundate-n intunericul cadaveric.Mormantul ei era construit pe un deal mort,din apropierea unei vai moarte,a unui oras mort,cu oameni morti.MIMI! Mintea mea e-un mim...mintea mea e-un mim.HAHAHA ! Mintea mea e-un mim...

Concentrare ! Continua povestea...

-Pe raul ce-i strabatea lacasul,un lup...Ba nu ,ba nu...o HAITA de lupi a venit venit sa bea apa.Le era sete,atat de sete incat raul cand i-a vazut venind atat de repeziti a secat,a murit si el,ca tot decorul de mai sus.Mintea mea e-un mim...Ce goi se simteau lupii.Si furiosi ! HAHA taare furiosi.Furiosi furiosi FURIOSI !

Gesturi zero,dragul meu.Intinde-te,relaxeaza-te,continua-ti povestea.

-Bine,bine.Era noapte cum ziceam,ba nu zi! Ba nu...nu...Noapte era ! Si clar de luna,si stele stateau asezate...

Ai mai zis asta,continua de la furia lupilor.

-Da,da.Atat de furiosi.Au plecat de acolo,indreptandu-se spre cimitir.Au luat fiecare momant la sapat,in speranta ca vor da de apa,cand dadeau numai de cadavre putrezite si duhoare.Vai ce urat mirosea ! Doamne,doamne.Parca erau o mie de abatoare concentrare intr-un mic parc plin de molime.Si au dat de mormantul ei...

Nu ai voie sa plangi,nu ai voie sa traiesti momentul.Povestea ta ,imaginile,sunt un film.Tu doar il vizionezi,nu te transpui in el.Continua.

-Da.Si au ajuns la mormatul ei.Au sapat.Sa fi vazut ce frumos li se vedeau labutele cum dau disperate pamantul laoparte in speranta gasirii unui strop de apa.Cata disperare,cata agonie !Cata frumusete...HAHA!Si si..si ea nu dormea.Nu ! Ea doar statea acolo,in casuta ei din copacul subteran,ii astepta.Si ii era foame,si avea o privire de mim.AHA ! Mintea mea..e-un mim ! Si ...

Si ?

-Si i-a taiat pe toti cu mainile ei masive,i-a mancat cruzi,cu blana cu tot ! Ochii i-a lasat pentru ciorile care mai veneau dimineata pe acolo,sau pentru mine.

Si de ce plangi ?

-Pai eu cred ca eram un lup.

Si ?

-Si m-am sinucis in speranta de a deveni om...

Cand voi ajunge la trei,vei fii om,te vei numi Chin.

Epilogul mortii

Rastoarna-mi furia intr-un monument oarecare,te rog.Si lasa-l sa umble viu acest pamant in lung si-n lat,sa vada ura,sa vada viclenia si uraciunea oamenilor.Sa fie mandra ca-i o statuie,sa fie mandra ca-i a mea…
Sa mearga des prin drumuri vagi ocolite de senin, sa vada himere ce isi pun mainile pe cruci de lemn,se inchina la preasfantul lor altar dumnezeiesc.. Nebunii de la colturi cersind agonizati de arsurile capatate cumva,ce sloaboda in aer scuipatul ce le-a ramas din trecut,ce i-a ucis in halul asta,si un urlet cam inchis din gatul perforat al unui vechi aurolac betiv ce-si varsa amarul,pana acesta l-a inecat. CAT de mici par acestea in ochii tai simbolici.Cat de dor mi s-a facut de moarte…
Crivat,disperare,un dur monolog se iveste din ceruri,prin fulgere se-asterne-n mintea mea.Tu preiei.Si printii lui Nostradamus cad,si noi o sa murim cu totii,dar ce rost are? Nici nu ne-am trezit,decat cativa.Sa stai draga mea sa reflectezi la justul sens realizat de atatea priviri care se uita la tine,atatea gesturi,atatea lovituri,atatea simfonii! Sa analizezi,sa cugeti,sa gusti din ele,din fiecare.Nu sa treci si sa-ti imaginezi doar o parere…Ea poate nu e buna.Atat namol in sarea asta ! Nici sarata nu mai e…
Si striga tare dumnezeului lor,ca DA ,Pamantul e rotund,sa nu mai caute colturi de bloc in care sa se sinucida,si lagare in care sa moara inecati.Si arsii pe rug sa fie dati cu smoala! Cu cat durerea mai mare ,cu atat tu vei intelege.Pana si tu albastru,am copilarit impreuna,sau asa simt eu.Nu-mi pot imagina trecut fara tine.Parca el n-ar fi existat.Parca eu mi-as fi inceput viata in primul an de liceu.Si as fi vrut sa mi-o termin oarecum si atunci.Era mai frumos,bestie ! Si inca tin,si inca vreau…sa mor bineinteles.
AAAH si campurile de mac au ars sub un soare atat de ciudat.Si sensul a ceea ce scriu il dai tu statuie,eu ma retrag sub o plapuma sublima.Cu ghipii asternuti ca o sabie spre jos,unde-mi capul tihneste in tihna...

joi, 17 iunie 2010

Mintea mea e-un clovn

Mintea mea e-un clovn rasarit de printr-o vale afundata in declin.El rade,el tace,el deseneaza mereu curcubee mai colorate decat ar trebui ele sa fie.Mereu cu ochii sus sub soare,mereu privirea dreapta,cu palaria-i vesela,cu flori,cu baloane...
Mereu ma insenineaza,mereu ma face sa cred ca pot orice,ca singurul meu beneficiu vital e el,clovnul.Ma imbarliga pe atatea cai,pe atatea caracteristici pe care la alti clovni nu le-am vazut,cai triste,cai vesele,toate afundate in intuneric.Niciodata nu-mi dezvaluie o singura posibilitate,ci multiple variante de raspuns.

Mintea mea e-un clovn,acum,cam patat de sangele unui soare aflat la asfintit care nu mai se duce la somn odata ! Sta acolo intre stele si pamant,precum un ceas oprit,asteptand parca trezirea din eternitate.El mi-a spus candva ca nemurirea e doar un joc,si ca nici maretul astru nu va ramane viu dupa masacrele pe care le face el...
Dar si patat,inca sta si canta sub un arbore demult taiat,sub o scara de azil de nebuni...

Mintea mea e-un clovn,acum tuns de pielea lui divina.Roade o tigara langa lacul ce-l afunda in declin.Nu plange,nu tace.Sta si vorbeste posomorat cu vantul ce starneste valuri pe ochiul plat de vultur aflat in cadere libera.Ca si el dealtfel...

Mintea mea e-un clovn,v-am mai spus ? Unul sumbru,diform,palid,urat si tacut.Semnele lui se lasa amprentate in aerul ca o oglinda.Gesturile lui conturate cu cerneala neagra,cu munca si chin,cu sudoare si planset.Clovnul odata rasarit,acum decazut intr-un noroi abundent ce-i sapa propriul mormant.Si el isi doreste sa doarma pe vecie.

Mintea mea e-un mim.

marți, 15 iunie 2010

Glazura de nopti albe

Ce patetic suna inghetata pe timp de iarna.Ah micul meu prieten,o sa te port in aceasta ultima etapa a marii mele confesiuni pe taramuri vag fermecate,vag ireale,desi invaluite in hublouri de fictiv,aranjate ortogonal pe desenul amintirilor mele.

Ce noapte trista ! Visez cum lumea ei ma cheama ranjind a drac,a demon infernal.Ma recheama dragul meu,pentru ca niciodata in sinea ei nu m-a lasat sa plec.Ma tot bantuie,ma tot ademeneste spre ochii sai albastri.Da,stiu,din nou marea albastra.Ma tot intreb de ce in tot acest timp ea nu a secat si chiar creste in intensitate.Si ea nu stie asta,ea nu-mi citeste gandurile,nici nu vreau ! Atat necaz pentru un biet fir de nisip colorat...

Foarte adevarat este faptul ca inca ma simt oarecum stanjenit de marea ei vointa de a merge inainte.Ciudat,auzisem de la sori ca s-a schimbat,si nu in bine.Incerc sa-mi induc gandul de nepasare! Ce pacat ca nu pot...

Vesnicul sindrom al nebuniei inca ma roade.Inca tanjeste spre un infinit absurd,inca nu ma ocoleste.Si vreau sa dispara,vreau sa-l omor cu mainile mele,patate intai de sangele cuiva drag,ca sa ma sinucid si eu dupa aceeas.Si asta ar insemna ca ma vindec ?!

Imi gonesc ideile,dar poate maine iti voi mai spune cate ceva dragul meu prieten.Sunt departe de final,desi astept finalul.

joi, 3 iunie 2010

Geniul trebuie spanzurat !

Ai inteles ? Rod al diavolului.Sper sa arzi in cele mai fierbinti flacari,sa te transformi in cenusa,si eu sa ti-o arunc in spatiu,sa iti graviteze fiecare atom in vidul ce te stapaneste acum.Tu nu crezi,nu dai crezare nimanui.Numai vorba ta prosteasca este buna,desi ea arunca suliti in pieptul meu candva de piatra,pe care tu l-ai zobit,facandu-l stropi de apa.Uite o rima,dement zeu al intunericului...

Si carnea ta putrezita ce inca iti mai inconjoara oasele de lemn,ah,cat as vrea sa le simt rupte sub ura mea.Si zmeii si psalmurile ce ti le cantam de zor,de mic copil pana acum,cu mine mor !Pierd teren in fata ta mereu,cu tonul tau autoritar ,cu pielea ta de sarpe,cu ochii-ti de vultur mort intr-un hau uitat.Dar totusi ma sperii,si ma intreb apoi de ce ? Peste cateva luni,te voi speria de moarte! Si vei simti asta,intre ochii tai caprui.

"...putin indurator,un vulgar act al unei parti din carnea lui Nero".Si mai vulgar acum,dragul meu,dar de data asta ideile stagneaza,se deslipesc de acel geniu in care erau acopierite.Si nu putem lasa sa se intample asa ceva...

Te indemn : spanzura-ti geniul!

miercuri, 2 iunie 2010

Cicatrici

Va rog,lasati-ma odata ! Nu vedeti ca e imposibil ? Cerul nu vrea.Si daca vedeti de ce inca imi mai ardeti pielea ,naluci ale unui haos unitar ? Nu va mai vreau,nu vreau sa va mai simt pe mine in fiecare clipa,sa va mai vad,sa o mai vad pe ea prin voi...

Evident drumul meu anterior s-a dus.Atat de multa aberanta sub niste ochi atat de goi,eu nu am vazut.Dar cealalalt drum,cu statuia care nu speram sa se transforme in cenusa,a ramas inca in mine si vrea sa fie deschis.Picioarele mele ma implora sa-i calc calea.Si nu pot!

Privirea spre robustul cer straveziu.Mi-as vedea forma chiar si de la distanta asta prin norii albi albi.Si tot singur sunt,pe acelasi camp,sub umbra demult trecuta a aceluiasi copac batran,gandindu-ma la drum si...poate inca putin si la albastru.

Si inca mai avem o rascruce unde ne-am putea intalni.Dar intrebarea mea este : tu vrei?

joi, 27 mai 2010

Frunze de inceput

Eu nu stiu ce sa cred.Aceasta mare confesiune a mea se imparte in atatea cai incat nu mai stiu ce sa aleg,nu mai stiu pe care sa o iau la pas incet.Nu stiu care e sigura,care ma adaposteste de friguri,de furtuna.Nici macar nu stiu daca este vre-una care sa nu-mi faca picioarele sa doara...

Si acum te intreb pe tine,cel dintai,si cel din urma drum,sa pasesc pe asfaltul tau nesigur?Sincer mi-e frica.Sincer cred ca intre lumea mea si acea minunata lume pe care o reprezinti tu este un pas destul de mare...si nu stiu daca tu iti permiti sa il faci.Soarele la tine poate straluci mult mai mult,decat intre ochii mei molcomi si lenti.Deja uit amanuntele si ma reped spre concluzii...detaliile dispar,ramanand doar forma.Si de forma mi-a fost intotdeauna frica.Explica-mi,ajuta-ma !Eu nu stiu ce sa fac...

Copacii de pe aleea ta par toti atat de vioi ! Plini de viata sub apa izvoranda din ochii tai.Si pe mine ma inviorezi,dar ai insa si puterea de a ma strivi ca pe o insecta de asfalt.Si capul imi crapa,si sufletul se simte atat de masacrat incat vrea sa iasa din corpul meu firav si nestatornic.


Niciodata n-am stat intr0un singur loc.Si vreau macar acum,macar un timp.Dar promite-mi ca statuia din centrul parcului tau,nu se va transforma in cenusa,ca restul.Deja nu mai suport respingerea.Si zi-mi,sa cred sau nu in aceste frunze care vor a inspira un nou inceput ?

Si totul arde...

Vreau sa intelegi pentru inceput ca niciodata din nou,la fel.Nu mi-as imparti acea veche felie de tort din care inca mai mananc cu un petic de eternitate care e atat de schimbator ! Mai bine as sta singur si as astepta trecerea negurii timpului pe deasupra ochilor mei deja batrani.

Nu vreau sa ma intelegi ,dar nici sa ma judeci ! Nici eu nu am facut-o!Desi m-a durut,am trecut peste ,cum fac de obicei.Dar ce rost are sa-ti explic caracterul meu cand stiu ca ideile tale,desi gresite,tot sunt prioritare?Citeste mai bine cartea ce-o tin desschisa in ochii mei si ai sa vezi ca nu,nu sunt libertin.Insa orice groapa ce se iveste in calea mea si in care pic,o pot foarte usor si totusi dureros,si evita ! Acum am cazut in groapa,dar am iesit din ea la fel de repede...

Sensibil de inocenti mi se par norii albi ce stralucesc pe cer.Da! Poate puteam fi ca doi dintre ei.O mare gamalie din plastotel insa ne-a spart,si noi,ne-am dezintegrat in prea multe particele ca sa mai putem fi readusi.Nu ocolesc drumul ce mi l-ai deschis mai demult,dar nici pe el nu voi mai calca.
Si totul arde...

duminică, 23 mai 2010

Abuz de ura

Cu o miscare nefireasca,mana pierduta atinge stiloul inca umezit in cerneala albastra,ca sangele tau acum.Si strugurii de pe masa zdrobiti de a ta lucrare,scrisoare vag impaturita sub privirea-ti batuta in cuie de masa.Picaturi de arta cenusie se revarsa dinspre degetele tale,incercand sa picteze ceva abstract,absurd,inocent...mortal.

Ura tanjeste dupa dragoste,cum ea sarbatoreste a fi legea deplina a sufletelor negasite.Precum un balon spart in aerul incins dintr-o sauna,asa si cuvintele-i cadeau in cascade pe culmile unor randuri roase de timp,ingalbenite,acrite de cenusa din a carui om tu ai taiat o particica din inima si ai mancat-o la cina,las-o !

Dar acum iti pare rau,si in abuzul tau de ura,iti ocrotesti sufletul care,stors de lacrimi,isi gaseste adapostul in biata ta fiinta mazgalita de atata creion de ochi,incat se regaseste in falsitatea lui.Falsa,ca si peretele din rigips ce-ti sta drept podea pe pe acel nor de ploaie.Si ploua atat de incet,cu picaturi atat de mici,si norul iti plange decaderea,dar nu iti lasa fizicul sa moara.Ar fi prea usor...

Cu o miscare amortita,lenesa,iti stergi negrul de la ochi si incepi sa te uiti in spatele tau,in acel gol,in acel suflet pierdut.Insa nimic.Eu am plecat.Ingerii fie cu tine,ingerii in care tu crezi ! Crezi ca exista ! Si acest lucru nu ti-l voi lua,ca pe restul.Asa cum si tu mi-ai luat mie tot.Demnitate,curaj,vointa,gandire! Le-ai ars odata cu unghiile tale false,odata cu rozul de pe buze,cu grotescul tau zambet infirm.Lasa-ma acum.Caci si eu te-am lasat...

vineri, 21 mai 2010

Batalia pentru tronul de sud

Sinceritate in cerul alb noros,ce se imprastie peste tot.De sus in jos,de jos in sus,ca un tot unitar ce ne inconjoara.O cusca enorma,in care noi traim drept cobai.Rasa noastra traieste pentru a muri.

Credibil insa zeul care vine si pune mana pe o piatra,o arunca,si descopera gravitatia.La fel de credibil si venirea Apocalipsei.Asa cum si pistoalele si pustile sunt indreptate spre capul tau taiat.De ce sa mai storci o vena de molima,cand omul este deja in norii in care se spune ca un regat in asteapta cu bratele deschise.Ce prostie...

Si mi s-a spun ca pot sa tip cat pot de tare,daca nimeni nu ma aude.Asa ca fa-ma sa cred in acel univers total diferit din mintea ta,piele de papusa.Nu te mai lasa tras de un fir de nisip,de catre o mana invizibila ce rastogoleste triunghiuri,desi practic e imposibil,inspre ochii tai cristalini...

Intelegi ceva ? Intelegi cum te cheama,ce trebuie sa faci pentru a traii,ce trebuie sa bei pentru a muri.Asa ca fa cianura aia sa se reverse rauri,de la acel Dumnezeu al tau,pana la puterea ce se regaseste in pumnii mei.Te tin strans,ca pe o insecta,Om Pierdut...

Imi incalc propriile reguli si ma las usor din bataia vantului ca sa cobor si sa te observ cum faci sa iasa foc din apa.Cum tu crezi ca timpul conteaza,cum tu crezi ca ratia ta de inteligenta e infinita si indeajuns ca sa cladesti noi imperii.Afla ca nu e,totul e doar in imaginatia ta monotona si monocolora.O sa dispari printre copacii ce iti slujesc acum drept aparare...

Intelege ca nu poti cara munti pe propria ta spinare.Se va rupe,muntele e mai puternic.

Deci fa-ma sa cred totusi,ca nu esti pierdut...

Dezamagit

Ei bine da,credeam.Cat de cruda e iluzia unui infinit,cand se poate imparti in atat de multe mii de particele,incat realizezi,ca la un anumit moment dat iti ramane doar o clipa.O clipa pe care trebuie sa o traiesti cu atata intensitate incat sa-ti ridici apoi moralul numai gandindu-te la ea.Ei bine eu nici macar asta n-am trait.Sau poate o singura data,cand orizontul era oarecum albastru deschis...

Imi spui de schimbari,imi spui de oglinzi,ma inveti cum sa port haina ce ma inconjoara,cand tu...Tu ce faci ? Sfidezi tot ce spui,esti un stapan horopsit cu tainele razboiului,cu strategia lui,dar care nu stie sa foloseasca o sabie.Desi tu mi-ai intinso din piept pana in inima,destul de subtil...Dar nu ma doare ! Desi sangerez,desi ochii imi cad crispati inspre podea,si privirea alunga niste lacrimi uitate.Oricum izvorul lor a secat de mult.Devin imun,muzele mele !
Intelege ! Fiecare dintre noi traim,in adancul nostru,intr-un muzeu oblic de oglinzi.Acolo stocam noi imaginea ce ne-o inspira fiecare om.Nu e vina mea ca tu ai spart cateva oglinzi,si pentru ca te razbuni pe mine,da,asta n-am sa iert.

Creativitatea din capul meu se rastoarna la fiecare eveniment de genul asta.Festinul sangeros de dupa imi ascunde rapsodiile pe care imi vine sa le urlu in timp ce venele se umfla pe tampla.Scarbosul ma ocoleste,desi cred in el.Ocoleste-ma ! Oricum nu vezi ? Fiecare eveniment aduce cu sine si repercursiuni...Ai sa-ti dai seama maine.

Dezamagit ?! Incerc sa nu ma gandesc la asta.Adio drumului verde.Desi prea scurt,mi-a facut placere.

miercuri, 19 mai 2010

Crezuri

In primul rand eu nu iti cred renegarea credintei in Dumnezeu,din moment ce ai cateva conturi neterminate cu Diavolul.Defapt ce sunt ei ? Niste nimicuri care ne influenteaza judecata de zi cu zi,niste impertinenti care se cred deasupra noastra,niste simboluri.Si totusi tu crezi in ei,de ce ? Pentru ca faci partea din marea turma ce ma inconjoara,domnule Nimeni.

Iti reneg sinceritatea,iti reneg acea aroganta cu care incerci sau vrei sa starnesti priviri care sa te inconjoare,sa-ti armonizeze acel eu stingher,acel eu dezolant in care te scalzi ca intr-o balta de sange.Ah si ce n-ai da sa iesi din ea,sa gusti putin din aerul curat pe care ti-l suflu eu in fata.Dar nu vei face asta niciodata.

Striveste-ti umanitatea dezolanta,n-ai ce face cu ea.De ce sa fii om cand poti fi ceva mai bun ?! Acorda-ti putina superioritate,gusta din ea,asa cum te las eu flamant cand ochii mei ,desi cu nimic deosebiti,se uita prin tine,si nu vad nimic,decat piatra din spatele tau,domnule Mediocru.

Fa ceva ! Depaseste-ti starea,numai asa vei urca,vei urca...si te vei uita de sus la toate insectele ce ti se plimba si scormonesc pamantul la picioarele tale.

Revolta impotriva crezurilor,revolta-te !

sâmbătă, 15 mai 2010

Ba conteaza!

Intelege-ma,fir de nisip,trecutul e dus pe culmile lui fara de intoarcere.Ea e moarta,o patura de cenusa asternuta pe pielea ei stearbada si macabra.Un vis gonit de timp,uitat,sfaramat intre bucati groase de cristale urate.Prea urate !

Nu ma judeca dupa o clipa,ti-am mai spus,mai multe.Da-mi mai multe...Si sunt putin cam pierdut fara tine,si sper ca imi vei arata de acum acelasi drum verde,pe care am calcat candva,in vreun parc.

Cele mai sincere scuze.Cele mai palide priviri.

vineri, 14 mai 2010

Zeul rapus

Desert.

Arii intinse de nisip,de mal caniculos,de lepra asta de care nu mai scap in veci !Stau si hoinaresc ca ultimul nebun,ca ultimul neclar de luna,ca ultima stea ramasa pe cer,pe cale sa explodeze.Ma simt asfixiat de atata spatiu intins plin de…nimic.Razele patrund prin mine ca spinii unui trandafir atins de unde nu trebuie.Zeul se inalta preversitor spre cerul lui,chiar si inchis,tot prezenta sperante,prezenta si nori albi pe langa care putea hoinari.In special acel nor alb…acela care l-a infrant.

Si oricine se intreaba “de ce eu? De ce mie mi se intampla toate ?” .Si nimeni nu intelege ca fiecaruia dintre noi i se intampla toate.

Linistea cuprindea aleea ingusta.Biciclete,role,trenuri cu roti ! Toate nu scoteau niciun sune,taceau.Numai tu radiai razand,numai tu vorbeai,numai pe tine te auzeam.Si nu vreau sa sune siropos,Zeita,dar asa e!Ahhh si numai tu stii cat de greu te-a infrant dorinta,cum s-a starnit in tine toata marea pe care ai revarsat-o in doar o ora.Si asta a fost viata micii lumi formate intre noi.O ora a trait,si apoi s-a stins,precum soarele cuprins de somn...

Dar tu nu vei reveni ca el,pentru o noua zi insorita,pentru fulgere,pentru trairi nemuritoare deasupra micilor insecte ce se scufunda in el,sub el…Tu ai sa te indrepti zambind spre alt drum,unul mai bun pentru tine,unul mai fericit.Marele concurs s-a sfarsit printr-o grandioasa festivitate de lacrimi necurse si surasuri bolduite de saruturi.Si atat!Totul a trecut,numai o mica amintire mai starneste acum dorinte ,dorinte care nu se vor mai indeplini…

-De ce esti posomorat ? Ti-am zis ca nu vreau sa fii posomorat ! Nu-i asa de greu,savureaza momentul..si apoi uita-l! Spuse…

-Da ! Traieste clipa…Ton posac,dramatic,vulgar in drama sa.

-Exact !

-Eu nu concep doar o clipa,vreau mai multe clipe !

Privirea ei se duse in jos,gandea probabil ca asta isi dorea si ea.Si totusi,imposibil !

-Hai sa tram clipa…

Vartejuri…Doamne ! Ochiul Albastru a fost eclipsat imediat.Atata iubire imbratisata si data deoparte.Nu-s in stare sa scriu,zeita,poate maine…Mainile mele sunt spre gat,in semn de sugrumare.Si totusi stiu ca nici tu n-ai sa uiti,cum nici eu n-am sa te uit pe tine.Te vreau atat de mult,incat as face orice.Zeul cinic din mine a fost rapus,strangulat de tine ! Cum si zeita din tine a indurate aceleasi lucruri din partea mea.

Nu-ti voi spune adio,niciodata! Stim amandoi de ce…

Desertul parea nesfarsit,o mare intinsa,un zadarnic loc de refugiu.Tot universul meu se rasturna in el.Si totusi,speram sa-ti regasesc mugurele incoltit,si sa-l culeg pentru totdeauna.Deci pe maine…

"...Iti multumesc si semnez a dor."

joi, 13 mai 2010

Revolta impotriva fericirii

Revolta-te ,tanara floare ! Ai si de ce.Niciun mugure din tine nu a gustat inca cinica mea amprenta,speranta de a te gasi pe tine,insa,s-a spulberat...Pacat !

miercuri, 12 mai 2010

Straluceste,stea neagra...

Cand lumina nu luceste in noaptea tarzie,in intunericul abundent,in tine,lasa-ma sa iti clarific fragmentele de nisip argintiu,si ai sa vezi.Ai sa vezi dincolo de cuvinte,dincolo de ce scriu,dincolo de ce gandesc,profund in ce gandesc...

Oglinda sparta nu e asa din vina ta,nici din a mea.Probabil nu vom stii niciodata,probabil lacrimile sunt de prisos,probabil n-am vrut sa zic tot ce am zis,sau probabil ca da.Asta tu n-ai sa stii,dar vom simti amandoi,timpul videca,insa cicatricile raman acolo,in tine,in mine.Si se mai deschid din cand in cand ...

De ce atata osteneala ? Pentru ce atata efort ? In definitiv noi stim ce stim,durerea e doar ceva de umplutura.Si da ,pe mine ma doare mult mai mult.Ma simt infrant...atat de josnic,atat de dur,incat si sange daca mi-ar iesi din corp,m-as simti mai in viata decat acum.Nu vreau sa ma crezi un nenorocit,palida mea mireasa,nu sunt.Nu eu am ranit,tu te-ai ranit,si de asta o sa-ti dai seama mai tarziu...

Sub valul tau inlacrimat,sta si acum un dor,si probabil un regret.
Straluceste,neagra stea,meriti...

Aviz oamenilor care nu au nicio treaba.

Multumesc persoanelor care se regasesc in ceea ce scriu.Ma ridica pana la nori chestia asta.Totusi daca nu aveti nicio tangenta cu literatura si cu modul meu de a scrie,si nu incercati sa intelegeti substratul,prefer ca ochii vostrii sa nu-mi manjeasca operele.Multumesc :)

marți, 11 mai 2010

Multumesc , Ura

Multumesc Zeilor pentru ca nu uita in nicio zi sa-mi arate inferioritatea oricarui om pe care-l am in jur si in care cred.Cata scarba saditi in mine,dragii mei,nici nu aveti idee! Dar totusi aceasta ura nu este ceva laconic,cu spatii goale,care inca ar mai putea sa-mi schimbe parerea.Nu! Ea se imprastie dintr-un capat pana in altul al orizontului meu,fara cusur !

Ah ce as vrea sa am acum in fata mea o oglinda pe care sa pot desena orice doar cu gandul ! As schita aripile unei creaturi mitologice care va rupe capetele in doua,fiinte demne de dispret ! Tradarea voastra imi scoate veninul la suprafata,si va asigur,oho!,ca al meu e mult mai amar decat cuvintele voastre indoielnice.Dar lasati,valurile line va vor amagi si pe voi,si atunci veti simti ce simt si eu acum : mii de sabii tintuindu-va in ochi,in inima,in suflet.Facandu-va sa urlati de durere,sa va chinuiti in spasmele unei morti crunte,fara sange,fara lacrimi,doar durere.

Tragic,chiar am tinut la voi.Chiar dinspre cer ieseau raze mai violete ca niciodata cand chipurile voastre imi zambeau.Sub ochi insa,naivitatea si spiritul acesta care creste din ce in ce mai mult in generatiile noastre,si anume de loialitate fata de niste nimicuri indiferente,va distrug.Ah si ce as mai rade daca v-as vedea pe toti plangand! Lacrimile voastre mi-ar da viata ,m-ar reinnoi.Sagetile ce v-ar strapunge mi-ar da placere ochilor,mi i-ar deschide.Sulitele infipte in piept mi-ar deschide sufletul spre tarmuri noi.Iar durerea a atator etape spre distrugere…ei bine…m-ar face sa zambesc.

Cam atat de mult va urasc.Adio!