Ghilotina

Trupul destramat mi-l carau ei, Calaii. Se chinuiau cu oasele mele rupte, pielea mea tocita,carnea batuta , pe scarile astea darapanate. Imi simteam corpul olog. Nu simteam decat buzele arzand, si ochii mei pictati pe un chip ars, sub o frunte ridata, o harta spre durerea mea. Cladeau fiecare treapta ,ei, Arhitectii, pe parcurs ce urcam.Un drum atat de anevoios.Atat de greu, o fi oare,sa ajungi la etajul superior al acestei case,Viata ? Stropi de apa picurau din parti din cand in cand, mangaindu-mi parul saten,murdar. Eram gol, fara frica de moarte, fara frica de ce se poate intampla.Priveam golul din fata mea cu o detasare sinistra. Ce putea sa mai mearga gresit ? Eu sunt gresit, altceva, e doar o repercursiune a Sinistrului,acea unica si mica parte a existentei mele care ma mai face sa ma crispez, sa rad, sa plang...sa zambesc.

Obisnuiam sa zambesc mult,sa rad mult, sa respir tot aerul de parca ar fi fost numai al meu. Sa epuisez orice strop de energie pentru a-ti fura surasul, a-l avea numai pentru mine,Dragoste. Dar ce nenorocite sunt sentimentele, si cat pot ele dauna unei minti slabe, ca a mea. Cuvintele pot taia prin ceata formata intre noi, dar ai asculta vreodata ?Ai lasa fumul sa treaca, si ai trece si tu din el? Nu. Caci asa merg lucrurile , exact cand crezi ca vor merge bine. Esti o cortina ce a coborat devreme.Si deliberat, am smuls-o si pe a doua, am lasat materialul ei tare sa ma ingroape, sa ma faca una cu scena.

 Si ce rol maret am avut ! Un veritabil tragic as putea spune. Un luptator ce pierde, desi ia deciziile corecte...sau corecte pentru el...Ce e , in definitiv, acest domn, Corect ? Il inteleg doar ca pe o interpretare a ceea ce cred eu ca e bine. Si nu a fost deloc bine ce am crezut eu. Vinovat !

Am nevoie sa iti simt inima scoasa din piept, sa ma asigur ca inca bate! Caci nu iti aud suflarea pe trupul meu, gadilandu-mi gatul, saratundu-mi buzele. Sunt impacientat. As vrea sa cada o zi peste mine, si sa o redecorez. Ai fi acolo ! Imi indepartez pleoapele de pe ochi. Vedeam scarile terminandu-se. Ceata si lesinul imi sufocara realitate.

Si trezit eram !

 Campul gol, plutind langa Luna.Stateai pe o patura si citeai o carte oarecare. Tot in jurul meu era atat de precar incat aveam impresia ca daca m-as concentra doar putin, totul s-ar sparge ca un panou de sticla. Dar nu puteam face asta, capul ma durea teribil. Si nu puteam sa nu ma uit la tine. Radeai cu atatea umbre in jurul tau. Ochii iti suflau fericirea mintii in toate directiile,nimic insa ajungand la mine. Eram protejat de acest Blestem. Te ocroteau chiar Calaii mei. Furisam ochii umbra chipului tau, incercand sa iti atrag privirea. In zadar insa. Luna, singura sursa de lumina pali pentru o secunda.

 Deschid ochii, si simteam cum gatul imi era cizelat intre doua bucati de lemn. Incerc sa ma uit sus,sa vad ce se intampla,dar nu puteam sa imi controlez corpul. Iesind din el. Imi priveam ghilotinarea de deasupra mea. Adusesera maretul instrument cat Luna isi odihnise vazul. Nu mi-era frica. Ma simteam simplu spectator la un circ de ciudati. Ma uitam cum ei mor, spre amuzamentul meu.

Fierul rece cade, capul meu sarind un metru inainte sufocat de atat sange, dandu-l afara.
Calaii si-au facut treaba. Imi intorc spatele, si pornesc pe alta linie..spre alta Ghilotina.

Ultima scrisoare

Intai,sa va povestesc de bula in care sunt captiv. Intr-un cuvant, e ciudata. Este doar de o persoana.Oricine vrea sa intre este dat afara repede, sau iese singura.Straniu faptul ca bula mea se poate mula si pe conturul celei de-a doua persoane. Dar cine are rabdarea de a astepta ? Cine are rabdarea de a cunoaste ? Si aceasta ironie a mea, ma face sa raman solitar intr-un tinut plin de deceptie.Dulce deceptie. Nu mai vreau.Sau mai bine zis, cusca asta nu ma mai accepta nici pe mine.Se face din ce in ce mai mica.E ca un ghimpe-n pieptul meu vrand sa imi penetreze cutia toracica,sa imi scoata inima, sa o pastreze iar pe mine...ei bine, ce mai contez eu ? Nu spun ca tu nu ai fost bine-venita.Ba chiar bula asta te-a adorat.Erai portretul ideal care-i lipsea.Si fara tine...ma uraste.Dar ai plecat, cu neputinta unui copil tembel, ce face gafe si iar gafe, pana ajunge pe calea pe care-o vrea.Si dusa ai fost. Nu e ca si cum dupa toate literele stranse de tine si puse intr-un loc, mintea mea te-ar mai vrea vreodata.Esti o amara reprezentatie a cretinismului din ziua de azi. Si pentru asta,tot ce iti pot acorda este doza mea pusa deoparte de mila .Atat, nimic mai mult. Si,draci, tineam sa te mai vad cantand, sa te mai vad zambiND, sa iti simt parul negru cantandu-mi pe buze. Dar arsa ai fost. O fotografie taiata pana cand am ramas numai eu. De ce mi se intampla mereu sa ma indragostesc de cineva atat de pueril.Atat de prefacut...de-as sti cum s-ar sfarsi tot...de-as invata sa regret...poate as fi alt om.Poate as tinti mai sus de o aventura cu sfarsit subit,cu un final mort. Mi-as dori sa existe cineva...cu care sa invat sa dansez sub un clar de luna, sa inot printre toti rechinii astia urbani, sa fie intre noi o sticla de vin si doua pahare, cu mainile impreunate, gandurile legate sub un sloi de gheata ce nu s-ar topi nici in arsita unei zile de august,cu un juramant constant, nespus, patrus de inimile amandurora. Ca in filmele alea proaste de dragoste. Ce naiv sunt...Viata nu ar fi o curva daca asa ceva ar exista. Dar cum tot aud ca este, am taiat asta de pe lista mea de dorinte. Asa ca am sa ma cufund in imaginatie, am sa creez un tablou pe care am sa arunc toate chipurile placute care au trecut prin viata mea. Si am sa-l ard.Cu ura de aceasta data.Cu dorinta de putrezire. Am sa mor in plina zi respirand cenusa acestor ziduri de sticla, si nu in noapte. N-am sa mai fiu atat de vulnerabil, am sa imi adun caracterul,am sa-l asamblez intr-un loc, si am sa atac.Nu am sa ma razbun, ci doar am sa fiu mai bun.De data asta, mai bun pentru mine. Confesiunea mea este adresata catre sufletele pierdute pe carari de cismigiu perpetue, pe strazi de capitala inguste, prin case si paturi in alb-negru.Imi inalt cuvintele pentru voi, doar sa le cititi. Un om nu trebuie sa isi ruineze toata viata din cauza unor sentimente.Ah aceste trenuri, ce vin din orice statie de peste tot.Cu siguranta acolo ,undeva, ceva e deja pus la punct, si poate urmatoarea statie va fi cea potrivita.Sansa mereu va exista.Prinde-o-n zbor, accept-o ca fiind unica ta sansa.Apoi arde-o daca nu iti ofera ce ii oferi si tu...inseamna ca nu merita. Arde-ti lumea daca trebuie, pastreaza-ti sufletul curat, mintea mereu lucida. Nu merita sa te chinui pentru niciun chip, oricat de angelic ar fi, pentru nicio minte, oricat de mult soare ti-ar aduce in fata ochilor, oricat de multi nori ar omori. Si pe tine te-am pierdut. Dar de data asta, am dat tot ce am avut, fiecare gest a purtat o parte din inima mea, si toate partile au fost calcate in picioare. Pentru asta, respectul meu fata de tine este nul, iar pledoaria mea iti poarta o pecete insangerata. Iti doresc festin placut in camera aia obscura a ta.Ce plina de lume e ! Dar in acelasi timp... Ce goala.

Adormirea

Ligheanul era langa capul meu.Vomit.Din nou, si din nou. Pana te dau afara. Ce tembel pot sa fiu.Imi distrug viata facand decizii gresite, facand tot ce imi sta in putinta sa fac oamenii fericiti, indepartandu-i,speriindu-i prin asta. Si parca asa cum e soarta asta, ma respinge intr-o mare de rece, chiar daca eu am cele mai bune intentii.Atat frig e aici, printre toate sloiurile astea ce ma inteapa in piept, pe langa toti fluturasii ce se zbat intre convulsie si spaima in stomacul meu.Si intuneric.Vesnic intuneric. Pana apari tu. Plete negre, ochi monotoni, cu o poveste in ei.Toata lumea are povesti nu ? Sumbre,frumoase, delicate,aspre.Toti ochii iti arata cate ceva, batranete,risipa... Regret. Cel mai urat si crud lucru...sa nu vrei sa se fi intamplat ceva.Ah,dar nu pot spune asta despre mine ! Eu am vrut, cu toata fiinta mea.Am vrut ca eu sa iti gadil interiorul venelor, sa te acordez unei simfonii create de mine, sa te am!Sa te am. Pana ai plecat. Trista zi.Desi soare,cer populat de diferite forme de nori albi. Pun capul pe perna incercat sa adorm.Ce priveliste frumoasa, aceasta stare de purgatoriu, dintre realitate si realitatea ta.Dar nu poti sa le ai pe toate nu ? Nu poti sa dormi...NU acum. Si oricat ai dormi, ce gasesti in odihna ? Un leac ? Sau lichiorul care iti accentueaza tristetea, nepasarea fata de tine? Presupun ca raspunsul nu mai conteaza. Imi pare ca te-am speriat.Un iepure alearga, chiar daca omul ridica mana pentru a-i da mancare. Este absurd ce se intampla aici ! Tu nu esti iepure. Esti un om.De ce nu intelegi..de ce nu vezi cum vad eu... De ce te sperii ? Vomit din nou.Parca imi ies larve din stomac, se transforma, si pleaca.Asta o fi soarta mea.Am sa putrezesc aici.E prea negru.Nu imi mai place negrul... Fa-ma alb... Ma ridic in picioare.Camera se invarte cu mine. E ca si cum acest carusel din mine ma face sa regret fiecare atom din mine.Ma impinge sa ma modific.Ma impinge sa repugn din aceasta forma a mea.Dau prea mult, mi s-a zis.Fac prea mult...Tin prea mult... Sunt eu, prea mult. Cad pe podea.Picaturi de viata se scurg din mine.Aleg sa raman acolo,si sa plang.Sa plang.Pana gasesc un leac. Pana adorm.