De ce taci ?

De ce taci ? Ori gustul meu nu-ti mai inspira soapte,ori vocea mea nu-ti mai admira vorbe scoase in deplina indoiala a singuratatii.Caci demult as fi vrut sa-ti scriu pe frunte "Piei!",dar literele tot nu veneau,tot trageau de mine sa le ingrop in gradina bunicii.Insa atat de mult citesc in gropile din obrajii tai depresia,incat sincer,m-am saturat pana sa si zac in acelasi aer posac ce te invaluie.Si cretinitatea cerului mult obosit ce vrea sa cada peste noi,sa ne lase universul format din pamant.

Si intre mine si tine,ca un demult trecut gand,e doar o lume.Dar aceasta se largeste la infinit...

De ce taci ? Ori ochii mei inspira tradare,ametirea unui resentiment ce-l porti in pantece.Si fluturii incep sa cada ,rapusi de ura mea,incat nici nu mi se mai zbat in stomac...Dar evident,nu ma uit la mine.Imaginea reflectata in oglinda imi idigna atata greutate,incat prefer singuratatea unui spatiu fara de nici imaginea propriului meu chip.Caci tu inca taci,iar firea mea nu exprima delasare,nici ambitie.Numai a ta continua spre o perpetua disperare,un chin ce ti-l rasucesti in carne.

De ce taci ? Stiu.Pentru ca si eu am tacut demult...

Un trecut ,amar,cuvant.

Imi pierd si ultima picatura de credinta."Iubire",ah ce tainic cuvant ! Ce scarba mi-e sa-l scuip in baia asta de sange.Si picaturile cad intr-un ritm constant,alert,de parca tabloul acesta e pictat de-o mana dumnezeiasca,desi orice dumnezeu ar picta-o,ar capata trasaturile unui om de nimic.Ca si in mintea mea,cum trec si vin diverse masti ce-mi inghesuie ziua si libertatea de gandire intr-un colt atat de ingust,incat imi vine sa fug pe un camp cu maci demult ars de soare...

Iar arta e explizie ! Ceva atat de ireal incat nu intelegi in primul moment.NU ! Un moment nu e de ajuns pentru a degusta literele,cerneala imprastiata pe o pagina galbuie.Cum nici vinul nu isi ridica esenta din prima clipa in care iti clocoteste in vene.Si vrei mai mult,mai multa promenada ! Mai multa explozie,desi cu mult calm ! Iar arta e explozia iubirii...Si iubirea,un tainic amar cuvant.

Ce pot spune ? Traiesc iar intr-un camp iluzoriu si plin de fum vag.Nu pot exprima acum ce simt,poate vei citi,as vrea sa citesti si sa-mi gusti lacrima din suflet,caci ai fost superba,strain-o.Desi esti doar o umbra al unui vechi festin al morbidului declin.Insa starea mea de visare parcurge cu pasi rapizi intregi etape ale existentei,intregi meandre pline cu diferite plante - numele pe care eu vi-i le-am dat fiecareia.Numele pe care le tin minte.Caci orice nume de floare merita tinut intr-o agenda,ascunsa sub gramezile de iarba tocita de vant.Si pasii multi ce-o calca,si o batatoresc,imi calca mie orgoliul - aceasta dementa satirica ce isi are ca fondator Omul,pe care sta un intreg palat de regrete,si care se regaseste in mine.Caci mereu zic ca in viata trebuie sa risti.Dar niciodata n-am riscat indeajuns...

Explozia e iubire.Acest tainic cuvant amar,uitat de lume.Cel putin de lumea din mine.V-am mai povestit despre ea ? In tot ceea ce scriu - caci acest moment,caci acest volum se numeste "Marea Confesiune" - asadar,imi exprim,imi dezvalui atat de imatur si misterios aceasta lume banala ce se ingradeste intre oasele mele.Si mereu stau si ma gandesc,cand luna saruta luceafarul cu aura sa,de ce este atat de importanta ? De ce imi construiesc cu atat tact un univers atat de ireal,in care ma afund atat de mult ?

Moartea este explozie.O explozie atat de frenetica incat dispari,pur si simplu.Ca fiinta,ca gand,ca insusire !Desi nimeni niciodata nu si-a pus intrebarea daca moartea e doar o ghicitoare.Ce dementa este ea,ce m-as lasa calauzit pe urmele ei atat de bine spalate de ploaie.

Mi-as dori sa te fi cunoscut mai bine,dar poate nu a fost singura data in care am avut placerea.Si placerea...este o explozie ! Totul este o explozie.Atat de inumana,atat de trainica incat nimic nu rezista dupa dansa.

Deci iubirea este...moarte.

Reincarnare

Pielea de pe mana frige in relieful ce se scalda-n sange! Si cum s-ar zice ,focul ce nu arde stinge sufletul unui biet sarman ce cerseste intr-un colt de bloc retraierea!
Pe cand trupul isi da duhul intr-un loc uitat de lume,ah! , ce chin este sa mori,si ce placere e sa-ti ingropi firea! Caci ce povestesc acum se numeste reincarnarea fiecarei perechi de ochi,rand pe rand.

Precum inocenta rastoarna-n valuri de cristal indiferenta pusa-n lada cu gunoi a omenirii,asa tu altar de soapte,imi asterni pe chip in noapte inc-un cutit ce-mi sparge baloanele cu lacrimi.Si ce fapte-am rasturnat eu din sacul fara fund al luceferilor arsi langa luna,de catre ea,rand pe rand.Gasisem multi cu care sa vorbesc,gasisem multi cu care sa adorm,atatea portrete ideale,atat parfum de iasomie in mult somn ! Pana-ntr-un final in care adormiram toti deodata : "Si cu veghea cum ramane ?" intrebara-n cor toata masa de luceferi.Si raspunsul l-au gasit in rasarit !...

Dar ce soare hiptnotic ! Ce orbesc atunci cand ochii-mi casca pacea mea frivola si dezordinea din mine se asterne peste campuri cu maslini ! Si ce neagra-i boaba-n pom,si ce gust bun are ! Mai c-as da inc-un gand sa mai musc din disperare.Fii aleasa mea acum,fii portretul ideal,caci cersesc ca un nebun coltul tau de paradis.Dar sub flacari,rod e scrumul !

Intr-un parc pe-o banca odata am mazgalit pe-o foaie zeci de randuri despre zei si despre cum imi doresc o oaie.Si oaia mea colorata s-a scurs din pix,si n-a venit chiar niciodata,si n-o sa vina niciodata,pana nu voi vedea rosu cerul noaptea cand marea ar curge beata pe campii !Asa ca renunt la vis,si pun streangul de-un copac.

Si pe creanga lui calare sare-un mare,gras gandac ! Milostiv el ma roaga sa-mi retrag mana galgava de pe nod.Dar eu nu il bag de seama decat dupa ce ma musca,si-mi urla in urechi ca de nu ma dau ma-npusca ! Ras isteric,ploaie seaca de scuipat si razvratiri.Si omor gandacul negru ca si mintea mea p-atunci si ii doresc sa se renasca intr-un om ca mine .

Ca sa vezi acum o zi,vine-un copil si ma trage de maneca si-mi spune :
-Tu esti cel ce pune streangul ?
-Eu sunt.
Si copilul se revolta si-mi infige adanc cutitul.Caci sa nu ma sinucid,imi aduce el sfarsitul.

Acum stau intr-o gradina si astept sa-mi vina randul,sa ma nasc din nou in om si sa plang din nou siroaie de pe muntii de amar,visand la oaia mea de altadata.

Reincarnare! Strig la tine,lasa-ma odata !

Anarhia moare

Ce chin,ce planset...ce dor ! Si aud incetisor cum o rana se deschide in amorul meu ! Iar tu pleci inlacrimata ca-n povestea cu piticii.Ce lumina,ce mare,ce zapada !

Vopseaua proaspata din incapere ma face sa disper.Chipul unui copil isteric din eden,cu metalele sale lasate pe maini,cu zdraganiturile sale inumane,imature,imaginare...Si ce candelabre ! Mai ca imi atintesc inima cu varfurile lor de sticla.Mi-e frica sa le privesc de jos,inferioritate ! Ma duc in ochiul haosului...Si ce chin ! Dar camera o rastorn in mainile mele pline de sange,cu degetele mele taiate de prea mult timp.Astfel candelabrele sub acum niste tepuse ce asteapta cadavre.Le-as hrani...


...Cu carnea ta ! Ce m-as juca in noaptea adormita.Stele...stele...ce planset ! Ce durere! De-as putea sa te respir.Dar ia-mi cutitul din mana si taie-mi batranetea.Scoate-o din mine ! Fa-ma sa fiu,fa-ma sa inteleg ca esti aici pentru mine,sa ma asculti.Stai o secunda si incearca sa ma respiri.Stai putin...

Minunata noapte,asa-i ? Cu dorul meu nemuritor pentru lume,cu lacrimile vesnice,stau pe un scaun si imi spun lucruri in imensitatea mintii tale.In sfarsit iti vad spatele ochilor penetrati de atatea gloante,atata sange ! Ca si mintea mea bolnava.Si felinarele se aprind,cand pleoapele se deschid.Si lumina fada,si lumea agonizanta,duca-se !

Ah si ce morbide par acum clipele.Stai si le numeri in infinitul tau absurd.Dar golurile apar si dispar ca un tot profund ,absolut,unitar.N-ai vrea sa te rastorni in ele ? Si lacurile secate iti aduc aminte toate de un loc mai ciudat.Raspicat iti spun straine,lasa-ma sa-ti spun te rog !,cat as vrea sa te aduc in lumea mea de om nebun.Ai vedea atatea lucruri ce te-ar incanta ! Ceruri negre,copaci rosii,soare alb!Adu-mi aminte sa te cant intr-o balada.

Te prezinti in propria-ti imaginatie ca un fruct fara coaja,in mana mea.Goala ! Pretinzi iubire,pretinzi taine,pretinzi nemurire.Si ce distrugatoare ganduri,si ce patetic suna ele acum.Caci eu ti-am zis,si iti repet,drumul meu de bun augur,pe un august incalzit,AH ! ce trepte am calcat,si ce drum batatorit am sfaramat.Intre talpi arse de un soare mult prea cald si asfaltul umezit de Fata Morgana, ce rece am gasit in tine,ca un bloc de gheata ce m-a asteptat numai pe mine ! Si niciodata nu s-a topit pana acum,dar si cand s-a topit ,te-a inundat!

Sarpe spui tu,eu spun taur.Lasa sa-mi incant ochiul cu forta unui animal.Caci ce sunt eu mai mult decat simplu tau calvar ? Omul negru de la orice oarecare carnival,ce-ti ia viata intr-un carusel ?Sa-mi descant balsamul de pe buzele tale moi.Si moi vor si ramane,desi albe,vinetii ! Ele stau pe veci cu tine,n-or sa moara timpurii.Tu esti singur,mic copil,caci tu iesi si vii si pleci ! Si ce chin ! Dar ce dor imi apesi...

Ah si ce superbe tablouri gasesc ! La fel de prafuite ca si cartea ce-o citesc inainte s-adorm.Disting printre ele pete mici de ceanura,si cum soaptele mortilor striga-n cor un "noapte buna" ce-mi da un somn teribil de neplacut !Dar ce sens fac eu aici,si ce directie ai tu? Sa-ti ghicesc eu panza,sa-ti ghicesc culoarea ! Dar ce-s eu ceruri,ghicitoare ? Si acum pe poala ta,moare randul de privighetori cioplite-n lemn.Iar tu stai si bodoganesti despre zeii aurii,despre Dumnezeul tau sinistru,despre afonul tau invatator,despre viata ta dezastru!Si ce macel urma a veni,cand dintr-un nor va cobori,bruma calda-n timpul iernii,si furtuna va porni si vei ajunge pe o strada-ntr-un desert!Dar de-ajus cu asta,deja casc a somn.

Ah si ce bibelou magnific ! O fecioara cu doi pui,si lupoaica moarta langa !Ce chipuri cadaverice,si ce minte plapanda.Cum sa fabrici o idee care-i deja uitata,langa matca unui stup veacu-si face o cucoana,care cauta miere,si se uita-ntrebatoare,nevazand roiul cum o-nteapa-n spinare ! Si pe lumea mea,sa se sparga geamul nesimtirii,caci te vad atat de palida,pe un deal al nemuririi...

Si carpetul e cam rupt,e cam folosit el,fie! Caci daca stai sa te gandesti la miile de persoane ce l-au smuls din podea ! Si-au calcat pe el cu forta unui bivol in calduri,caci ce duri erau ei,zei,de-au murit toti sub figuri de lemn ! Si cu paradisu-n brate,in cazanele de fier de prin iaduri unde florile cresc numai iarna !

Si ce vis edenic,si ce ochi rosii de plans.Intre patru pereti zac si eu la fel de patruns de amintirea ta,fecioara...Dar ce virgina cu bun gust,si ce tainic ea-mi asterne vorbe bune,cu mult tac,cu multa fantezie-n ele ! Si cum buzele-i se scalda intre suc de fructe vara,langa coltul zdrenturos de unde-a pornit navala...unui cer albastru.L-am innegrit cu timpul.Incep sa iubesc intr-un mod frivol toamna !

Si simt cum de la un timp formez ceva constant.Ca si plaoaie diforma ce cade mai tare sau mai slab.Nu mai simt cum e dezordine,si cum ma zbat pentru iertarea unui loc amorf si sacadat in gunoi ! Totul parca se linisteste,si mi-e frica de monotonie.Si un glas de sus cerseste putina armonie...

Ce sa-ti spun eu tie acum,dulce nemurire.Mi-a placut,si voi mai face monologuri.Iar acum in taina noptii iti urez cu usurare,inca-o luna plina,si deci prin urmare,si asfintitul de maine ! Dar ce chin,dar ce planset...si ce dor de anarhie,cand aceasta moare...

Si spune-mi...

Pe langa fluturii demonici si oamenenii imbracati in zei propovaduitori,cum e rasaritul in inima ta,zambila ? Trista pari sub absurditatea unui asfintit deja batran,dus pe campuri alungate in declin.Dar n-ai de ce.Experienta unui alt asfintit,poate si mai cutremurator,asteapta in fiecare seara.Trebuie doar sa-i prinzi esenta,sa prinzi clipa apogeului sau absolut.

Oamenii cu coarne au trecut pe aici si s-au uitat la mine intrebatori.Nu le-am spus nimic,au plecat,acum poti iesi.Ridica-ti capul inspre cer si respira iarba moale.Nu-ti aminteste de ceva ? Mirosul de cafea ce staruie intre ziduri de metal.Si spune-mi cum te simti langa o fantoma atat de anormala ca si mine...

N-am mintit.Margareta mea albastra s-a scufundat in nisip.Ca si capul strutului de frica unui pericol,ea mi-a parasit si mintea,nu numai fizicul.Evident,imaginea ei va ramane pe veci intr-un glob de sticla care nu se va sparge.Dar va fi doar un bibelou,la care voi privi din cand in cand fara regret.

Si spune-mi cum te simti langa o viziune atat de morbida ca a mea,apa sfanta.Din tine ar bea oricine si s-ar face bine.Din mine n-ar bea nimeni,si tot ar muri.Si credinta mi-am spus-o in fata unui asfalt prea umed,am tarat-o prin el si l-am lasat patat.Blasfemia mea s-a transformat intr-o icoana crapata pe un perete inexistent.Dar stiu ca esti de acord cu asta.

Adept al paginilor scrise,ce carte ingalbenita de timp am ajuns.Insa stiu ca nu sunt usor de citit,si tu...atat de noua,atat de vesela si plina de povesti,imi aduci aminte de copilarie...As vrea sa te citesc de la un cap la altul.Tu macar nu ai pagini rupte.Dar spune-mi cand ai sa-mi incalzesti foile ridicole cu privirea ta,le voi scutura macar...

Iti las acest monolog.O coala alba,scrisa si pe o parte si pe alta cu sunete. E o pata curata din mine.Un loc unde am adunat de-a lungul timpului cate un puls de fericire,cate o bataie din atatea inimi ce-am cunoscut.Si ti-am spus,atat de mult mi-as dori sa ador decat o singura bataie,a doar unei inimi,si acea bataie sa dureze pana ceasul din pieptul meu va bate in reluare.Si spune-mi...te-ai mai simti divin ?

Dar ziduri mereu se ridica impotriva unui gand singuratic.Gand ca si firea ta.Firul tau de par cazut pe jos,uitat...Aberanta vizionare a unui film ce inca n-a fost regizat,si poate nici nu v-a fi.Dar oricum urasc regia ! As adora zeul trairii clipei daca as crede in el.Si spune-mi...

Imi imaginez viata sub forma unor trei lacuri dintre care in unul va trebui sa ma inec.

Nu stiu cum sa fac asta.Ma gandesc la ele,le analizez.

Primul lac oglindeste viata mea de copil,in capatul lui tronand tu,tata.Scene cand veneai baut la mine si imi ziceai ca nu mai iei medicamente,ca te apuci din nou de baut,ca vrei sa mori...ca nu scapi de "voci".Prostii ! Nu esti cel pe care il stiu.Cel puternic si darz,in stare sa infrunte cam orice uragan s-ar asterne asupra lui.Si vezi ca in ochii mei,"ea" are un avantaj.A fost bolnava.O boala peste care nimeni nu trecea.Tu n-ai fost.Undele din lac se linseau una pe cealalta facand goluri adanci in ochii tai,rod din carnea lui Nero.Atat de acru,atat de amar,ai facut lacul sa devina foc.Nu vreau sa ma arunc in foc,si nicidecum sa reiau cosmarurile pe care le-am trait cu tine.Desi pline de inteles...le vreau uitate.Si nici o furtuna de lacrimi nu va stinge focul.Adio.

Al doilea lac prezinta o cale ce trebuia urmata.Defapt multitudinea de cai pe care le puteam urma si nu am facut-o.Imi vad multiplele ipostaze de viitor,nu-mi plac.Nu regret nimic.Si lacul imi displace.E atat de plat si monoton.Ca o felie de tort...Ce comparatie.Adio...

Al treilea lac se propaga sub umbra unui cer...albastru.Cate momente fastuoase resimt,cate poteci de dragoste,cate idile intr-una! Cata magie,cat fior,cat declin,cata durere...Campuri de maci,de margarete...Labirinturi,uitari,priviri.Atat de mult te iubeam.Te rog,acum iarta-ma,stiu ca si eu am gresit.Voi muri cu tine in gand.Si lacul pe care vreau sa-l traiesc o eternitate va fi cu tine.Desi o sa fiu ranit de infinit de multe ori,stiu ca voi si iubi de infinit de multe ori.Si te voi vedea,te voi simti mereu langa mine.Lacul va derula intr-una numai povestea noastra.Nu-i asta ce mi-am dorit ? Nu-i asta ce am vrut ? Nu numai o clipa de fericire,ci o eternitate ? Ei bine,ma inec in acest lac,ca sa o am.Si acestea fiind spuse,te las de tot.Imi va fi greu sa nu mai te scriu.Nu uita draga mea,mereu am iubit,nu ochii,ci interiorul.

Adio.

Hipnoza

Urmareste pendulul...stanga,dreapta...stanga...dreapta.Nu simti,nu vezi,nu auzi nimic,in afara vocii mele si a miscarii gentile facute de pendul in aer.Simti cum il taie,vezi cum il taie,auzi cum il taie...Pana voi numara la trei vei adormi.Un somn atat de adanc,atat de apocaliptic incat nu-ti vei aminti nimic,decat cosmarul in care vei intra dupa trezire.
Pleoape grele,maini incete,picioare lenese. UNU.
Urechi inchise,respiratia unei broaste aflate in hibernare,simt minimalizat. DOI.
Cap nul,corp nul,gand nul. TREI.

Bun,acum adu-ti aminte.Povesteste-mi despre ea.
-Clar de luna,stelele stateau asezate orizontal deasupra si sub ea.Partile-i erau goale,afundate-n intunericul cadaveric.Mormantul ei era construit pe un deal mort,din apropierea unei vai moarte,a unui oras mort,cu oameni morti.MIMI! Mintea mea e-un mim...mintea mea e-un mim.HAHAHA ! Mintea mea e-un mim...

Concentrare ! Continua povestea...

-Pe raul ce-i strabatea lacasul,un lup...Ba nu ,ba nu...o HAITA de lupi a venit venit sa bea apa.Le era sete,atat de sete incat raul cand i-a vazut venind atat de repeziti a secat,a murit si el,ca tot decorul de mai sus.Mintea mea e-un mim...Ce goi se simteau lupii.Si furiosi ! HAHA taare furiosi.Furiosi furiosi FURIOSI !

Gesturi zero,dragul meu.Intinde-te,relaxeaza-te,continua-ti povestea.

-Bine,bine.Era noapte cum ziceam,ba nu zi! Ba nu...nu...Noapte era ! Si clar de luna,si stele stateau asezate...

Ai mai zis asta,continua de la furia lupilor.

-Da,da.Atat de furiosi.Au plecat de acolo,indreptandu-se spre cimitir.Au luat fiecare momant la sapat,in speranta ca vor da de apa,cand dadeau numai de cadavre putrezite si duhoare.Vai ce urat mirosea ! Doamne,doamne.Parca erau o mie de abatoare concentrare intr-un mic parc plin de molime.Si au dat de mormantul ei...

Nu ai voie sa plangi,nu ai voie sa traiesti momentul.Povestea ta ,imaginile,sunt un film.Tu doar il vizionezi,nu te transpui in el.Continua.

-Da.Si au ajuns la mormatul ei.Au sapat.Sa fi vazut ce frumos li se vedeau labutele cum dau disperate pamantul laoparte in speranta gasirii unui strop de apa.Cata disperare,cata agonie !Cata frumusete...HAHA!Si si..si ea nu dormea.Nu ! Ea doar statea acolo,in casuta ei din copacul subteran,ii astepta.Si ii era foame,si avea o privire de mim.AHA ! Mintea mea..e-un mim ! Si ...

Si ?

-Si i-a taiat pe toti cu mainile ei masive,i-a mancat cruzi,cu blana cu tot ! Ochii i-a lasat pentru ciorile care mai veneau dimineata pe acolo,sau pentru mine.

Si de ce plangi ?

-Pai eu cred ca eram un lup.

Si ?

-Si m-am sinucis in speranta de a deveni om...

Cand voi ajunge la trei,vei fii om,te vei numi Chin.

Epilogul mortii

Rastoarna-mi furia intr-un monument oarecare,te rog.Si lasa-l sa umble viu acest pamant in lung si-n lat,sa vada ura,sa vada viclenia si uraciunea oamenilor.Sa fie mandra ca-i o statuie,sa fie mandra ca-i a mea…
Sa mearga des prin drumuri vagi ocolite de senin, sa vada himere ce isi pun mainile pe cruci de lemn,se inchina la preasfantul lor altar dumnezeiesc.. Nebunii de la colturi cersind agonizati de arsurile capatate cumva,ce sloaboda in aer scuipatul ce le-a ramas din trecut,ce i-a ucis in halul asta,si un urlet cam inchis din gatul perforat al unui vechi aurolac betiv ce-si varsa amarul,pana acesta l-a inecat. CAT de mici par acestea in ochii tai simbolici.Cat de dor mi s-a facut de moarte…
Crivat,disperare,un dur monolog se iveste din ceruri,prin fulgere se-asterne-n mintea mea.Tu preiei.Si printii lui Nostradamus cad,si noi o sa murim cu totii,dar ce rost are? Nici nu ne-am trezit,decat cativa.Sa stai draga mea sa reflectezi la justul sens realizat de atatea priviri care se uita la tine,atatea gesturi,atatea lovituri,atatea simfonii! Sa analizezi,sa cugeti,sa gusti din ele,din fiecare.Nu sa treci si sa-ti imaginezi doar o parere…Ea poate nu e buna.Atat namol in sarea asta ! Nici sarata nu mai e…
Si striga tare dumnezeului lor,ca DA ,Pamantul e rotund,sa nu mai caute colturi de bloc in care sa se sinucida,si lagare in care sa moara inecati.Si arsii pe rug sa fie dati cu smoala! Cu cat durerea mai mare ,cu atat tu vei intelege.Pana si tu albastru,am copilarit impreuna,sau asa simt eu.Nu-mi pot imagina trecut fara tine.Parca el n-ar fi existat.Parca eu mi-as fi inceput viata in primul an de liceu.Si as fi vrut sa mi-o termin oarecum si atunci.Era mai frumos,bestie ! Si inca tin,si inca vreau…sa mor bineinteles.
AAAH si campurile de mac au ars sub un soare atat de ciudat.Si sensul a ceea ce scriu il dai tu statuie,eu ma retrag sub o plapuma sublima.Cu ghipii asternuti ca o sabie spre jos,unde-mi capul tihneste in tihna...