vineri, 29 iulie 2011

Zbori...

"Azi, sti ce face somnul tau? scuipa pastile,
Umple burtile cu monstri,
Toberoanele cu fosti,
Si nu-ti pare rau de tine.
Fiare fine,
Curbe line,
M*** iulie,
Carne vie,
Cine stie?"

...Si i-ati avant puternic,pasare hoinara, caci aici nu vei mai gasi o casa.S-a dus drumul ala de intoarcere sub care tot am pus ravas si focul l-a luat,pe el si masca mea.
Stau sub cearceaful indolentei,ce sa-mi spun? Ca-i "totul bine" ? Oare nu cumva vlastarul ce l-am cunoscut candva a ars sub umbra mea hoinara? Dar vad ca nu eu eram ochiul ce te inconjura prim mersul tau suav si buimac,ci oricine altcineva - tot ce reprezenta un necunoscut. Din infinit de fete,una cate una, crezi ca va merge vreodata ? Crezi ca le vei cunoaste ? Pufnesc si intru in scrisoarea asta,ma pun pe patutul mic din ea. Si scriu si scriu si cu ce rost ? Nu e ca si cum ar mai conta ceva. Caci tu , nu mai contezi...

Zbori mare floare, caci mica nu mai esti iar eu am sa te las acum,sa dormi, in noaptea solitara.



*


Foaia parca nu mai vrea sa se lase scrisa de creionul meu.Va spun la revedere si ca mi-a parut chiar bine. Poate voi reveni,poate ca nu. Cine stie ?

joi, 28 iulie 2011

Aer

Imi aduc aminte cladirea in care am stat mai ieri.Era falnic ridicata de niste arhitecti timpurii in sine, niste matahale in ale schitelor care se realizau pe masura ce inchideau ochii, un nas, o gura, o pereche ochi.

Si noptile stateau treji pentru a sesiza orice hot de inimi care ar putea intra si fura orice din ea, si se asterneau precum gandurile si credeau in ei.
Calcau pe podele ca pe ace,incet,lipiti de sufletul lor,nu de lemnul stangaci care scartaia din cand in cand facand zgomote pe care le ingerau ca pe o adunatura de simfonii.Ridicol se ridicau pe scari ,lihniti,sperau sa gaseasca ceea ce cautau la etaj,dar in schimb realizau pe zi ce trece ca acea casa era parasita, si acum se daramau pe ei in loc sa atinga fundatia, in loc sa sparga peretii,sa se inchida in ei, sa fie mai multe Ane cu propriul lor Manole, patetici ca o soapta aruncata in vant spre o floare ce ii uitase, pe toti.

Azi, somnul lor arde sub zidarie,dusul rece ii imbie, le invie ochii storsi de lacrimi sub zavorul incuiat al usii solitare.Ce jalnic se aparau de ploaie,scrijelind pe pereti "opreste-te" de parca lumea lor se invartea sub norii ce-si cascau gurile imense si isi scuipau durerea inspre sol,si ei o inghiteau pe toata, si se lasau secatuiti de gol.

Maine,la usa vor batea calaii.Toti vor sari sub lungimea sabiei lor,vor pica taiati in creieri,zburand spre noaptea solitara si eterna.Caci etern ei se vor rataci in ei, oriunde ar fi,oriunde ar gasi un oarecare moment de tacere pentru a-si materializa nimicul in tipete ce o sa zgarie peretii, si ii va distruge, si ei vor cadea.
Vor cladi , acolo, o noua casa, vor incepe sa se izbeasca de-a ei poarta caci nu vor vrea sa intre , nu vor vrea sa paraseasca ce a fost, insa vor fi nevoiti, si atunci...vor renaste.Doua picuri sculptate sub muzele ce ii rascoleau in fiecare noapte,isi vor striga dorul unei pietre formate sub umbra ei, vor ragusi si isi vor taia vocile vrand sa capteze atentia unor morti demult omorati de franghia dintre ei.Dar mereu vor sta uniti,mereu vor sfarsi toti deodata.

Dar azi,ala rascruce,la miez de noapte, se intalnesc si isi vorbesc,si isi unesc cercul ,cantand parca precum niste greieri la stele, si stiu ca sunt uitati de cea ce era ratiunea lor, un ideal prafuit uitat prin bibleoteci.O schita spre perfectiune lasata sa putrezeasca in prapastia uitarii.Si aici ei vor incheia,caci a venit maine.
O noua gura de aer...

miercuri, 27 iulie 2011

Noaptea

...Imi cresc pletele negre in lumina lunii.Caci totul se intoarce pe dos , tot ce gandeam cu cateva minute inainte, tot ce o raza a unui soare imi veghea a crede,tot ce simteam ca eram...nu mai era.
Cimitirul asta de cuvinte se scufunda in mine si ma injunghie ca pe o papusa, o unealta a unor multe vremuri frumoase si urate , pline de varsare de sange si iubire, cremene, trandafiri si petale.
Si mi-e frica de mine, de ce as putea face, de cate inimi as lasa infrante sub o forta de care eu nu imi dau seama caci la cine voiam sa aiba efect ,nu a avut, si acum se simte zdrobita si nu se poate recladi.Cat mi-as dori sa aud intr-o noapte intr-o padure un "buna, mai ai vise?" caci eu le adun pe zi ce trece si ti-as spune ca "totul va fi bine acum" . Dar oare cum as putea eu sa mai inseninez un cer plin de nori, cand ploaia sterge tot.

Si cate carari am sa mai umblu ? Si prin cate tomberoane am sa ma mai ratacesc printre gunoaiele de ieri ? Prin cate vieti am sa mai dau buzna si am sa plec la fel cum am venit? Inspiratia pleaca incet si ea, colile albe se termina, raman pe o plansa goala scrijelind nimicuri curente, cand adevarata mea masca s-a distrus,si chipul meu had a cazut in namol si il sterg punandu-l in vitrina,dar nu mai e acelasi.Insa am sa plec departe acum,am sa las scris undeva un "adio" si candva,cand voi reveni, am sa gasesc un "mai stai" iar atunci o sa imi caut cararea potrivita , am sa ma lupt pentru ea.

Dar totul e din cauza noptii, insa am impresia ca ziua se preschimba in aceeasi maladie.

marți, 26 iulie 2011

Stii...

Nu frunza, ci seva ei, se lasa atat de jalnic plutind dintr-un copac precum un gand alunecand ciudat pe drumul lui si zacand la capat , asteapta in linie,la rand, sa iti vina tie intre ochi, sa il sesizezi, ca pe un aurolac ce rade gol in fata blocului , si niciodata nu ii dai atentie, niciodata nu te gandesti la ce ar fi putut el fi, daca nu ar fi avut o poveste in spate, daca nu cumva povestea care l-a consacrat i-a fost sfarsitul, daca nu cumva el acum e doar un mort cu irisi vii.

Caci stiu cum parul meu cade in mainile vantului asteptand pe o banca goala ...o soapta. O simpla soapta, un ras, o sclipire, o soapta.
Dar stii cum pamantul zace la picioarele mele asteptand o noua victima, o noua crima pe care mainile mele nu ar mai suporta-o caci eu deja m-am sinucis , se vede ? Fiinda eu ma vad, eu ma uit in oglinda si ma vad atat de clar, printre sticla murdara , petele de gasolina din plamanii mei goi de aer, caci vantul mi-a furat aerul , si acum se joaca in parul meu.Sensul clipeste,zace pe podeaua unei logici pure pe care o inteleg numai eu , caci eu sunt Dumnezeul meu, parasit de ingerii stersi cu aripi dezgolite ale caror petale de pene se arunca spre niste drumuri ciudate,sa mi le arate, si eu calc stramb si orb si drogat in niste vise camuflate in sentimente...porti inchise .

Vorbe goale ! Caci tot ce sunt eu se despica pe pamantul unei lumi acoperite de iad, ce are dedesubt raiul , ce are gandaci impinsi in ceruri si pasari moarte in mari si pesti mergand pe sol si randunele cantand intr-o cutie ce vrea sa imi transmita ce am mai facut azi , ce am mai distrus, ce am mai gandit, cate lacrimi am mai baut si am varsta si am adunat . Si ce hotel de inimi am mai deschis si cate s-au cazat si cate au murit asasinate de toti hotii de morminte din mine, caci fiecare inima e un mormant viu adunat in baile fiecarei camere, fiecarei incaperi , fiecarui colt de realitate infundat intr-o aberatie declansata de anumite situatii limita.

Caci trupul mi-e pe veci intins langa o prapastie . Si golul ma atrage spre el caci ar insemna uitare, as insemna dezarmare. As fi un pistol fara gloante , un amarat cu vise si momente proaste , si rime goale .

Ca o coala alba risipita de cuvinte, te populez, te populez .Ca o uzina iti usurez oxigenul , poluarea fiind singurul lucru pe care ti-l pot indesa in tine.Mintea ta goala, anonimule, caci nu ma intereaza numele tau, nu ma intereseaza de unde vii.Esti aici, si n-ai sa pleci , caci iti place, desi vei muri ca toti ceilalti cu o supradoza de inimi care te vor bantui mereu.Si vei ajunge un drogat batran , cu o cutie de sah dupa tine, jucand cu batranul copac de vizavi, si mereu el va castiga caci tu...tu esti doar o fantoma.

Te-am uitat in santuri legate cu fire de trecut, caci acolo m-am asezat mereu si mi te imaginam si acum...Acum am incercat sa te recunosc sub alte icoane, sub lemne colorate in soare, arse , sculptate sub povara unei statui incapatanate ce persista , persista.

Nu exista infinit, exista timp, si timpul e rau cateodata si imi pare rau ca va trebui sa realizez o cusca in care sa ma protejez de el .Un soare atat de puternic mi-ar arde casuta pana in temelii, si radacinile mele ar fi oprite din crestere,n-ar mai prospera.Nu ca acum ar fii mari genii,caci ma tin pe loc.Si pasul din fata mea e atat de greu.

Stii...

Gandul meu se linisteste cand spiritele ma lasa in pace, cand imaginile se duc atunci cand imi inchid ochii ,cand razele ma lasa sa dorm desi plutesc langa mine ,cand somnul e ceva usor si lin.Dar nu e si imi pierd senzatiile ,imi pierd goluri, imi pierd amintirile, ma ridic mai sus, mai sus , pana ating un tavan divin ce ma ingroapa in el, in cerul senin .Si gloata din mine vrea sa scape din venele umflate in adevar, inflamate si iritate de risul lasat in urma, sange.

Doar nimicurile ma aseaza pe o piatra in fata unei mari involburate si iti scriu, iti scriu iar apoi arunc biletul in apa, uitat de lume ,il uit imediat.Caci timpul s-a scurs si clepsidra s-a spart si norii s-au adunat, ploaia a cazut si a sters ce era scris in nisip de atat de mult timp incat nici nu mai stiam exact unde trebuia sa caut.

Dar lucrurile se aseaza dorind sa ma aseze pe ele , sa pot sa le respir spre o noua iesire dintr-o noua carte, caci cea veche s-a lasat neterminata , arsa intr-un foc de tabara ce insenina o noapte calda.

Stii...

marți, 19 iulie 2011

Reinviere

Nu am crezut ca sarea marii ma poate face atat de lucid,atat de statator asupra unei idei care altadata m-ar darama.
Dar de ce sa mai fiu o variabila ? De ce sa mai fiu doar o optiune ? Cand viata ma poate duce pe taramuri mai senine , mai pline de fericire.Apele tale involburate m-au alungat in sfarsit.M-au facut sa imi creez in sine o reprimare a unei perioade destul de lungi din viata mea,nu ca timp,ci ca esenta.Dar ca orice perioada,are un final,iar acum si aceasta si-a gasit finalul.

Impreunez bratele deschise spre o noua cale.Fluturii au reinviat si de data asta sunt mai puternici,mai vioi,mai vioi ca niciodata,si ranile din experientele apuse le sunt inchise,aproape uitate.

Bine-am venit la tine,alta "tine".

luni, 11 iulie 2011

Cine esti... ?

-Care e ideea ?
Tresar vag razvratit asupra tot ceea ce era in jurul meu.
-Niciuna,pur si simplu,nu !
-Bine nu,pa !
Ma indrept spre iesire,era ca o usa spre nemurirea singuratatii.Incep sa rad in sinea mea.O sa fie bine...o sa fie bine !
-Nu. Stai.
Oh ! La asta chiar nu ma asteptam.O persoana ca tine sa cedeze ?!
Imi intorc capul spre ea intrebator.
-De ce nu poti accepta ?
Iau foc ? Nu.
-Jocul asta ? Nu...Insa nu am sa renunt la visul meu,niciodata.
-Asta e bine...dar...
-Dar ?
-Eu tot te vreau langa mine.
-Esti un copil mic ! Si eu nu iti pot anihila revolta din tine.Am incercat stii bine ! Insa esti prea incapatanata,nu tu,inima ta este ! Nu pot trai intr-un hotel .Mereu mi-am dorit o casuta frumoasa undeva ferit de agitatia tuturor persoanelor din inima ta.
Se scarpina doua secunde pe incheietura.
Si partea frumoasa iese la suprafata.
-Auzi ? Stii ceva ?! Bine ! Atunci incetam orice vorba.Daca tu nu poti intelege asta este.Nu pot sa te oblig...
Si tace.
Si plec.
Si nu trantesc usa,si nu am gust amar in gura,am doar un orizont de umplut si mult timp.



Seara se lasa relaxata peste oras.Zecile de mii de luminite atarnau frenetic pe sosele si fiecare parca isi cauta alta luminita si cand se intalneau se mareau.Era ciudat sa le privesti.Parca erau suflete in cautare de alte suflete cu care sa bea putin frappe de intuneric. Mergeam molcom pe strada.Eram obosit.Mersesem la interviuri toata ziua.Un ziar voia sa ma angajeze dar nu prea imi convenea ideea politica.Nu imi place politica deloc !
Castile in urechi,muzica tare,ca de obicei,si firul gandurilor continue.Nu stiam inspre ce ma indrept , mergeam aiurea pe strazile capitale.
Piata Victoriei parea un extraterestru gol in mijloc.Imi placea. Imi imaginam o pictura cu acel loc.Doar de as fi avut talentul.
Demult nu mai avusesem mintea atat de goala.Ma simteam noaptea asta in sine, cu o haina intunecata si multe sclipiri ce consistau in idei pe care incercam sa le explodez in arta ,in cuvinte.
Mi-a venit pe moment o idee ciudata.Sa ma urc pe o cladire oarecare,sa scot foaia alba si sa scriu.Luna imi lumina mana si era tot ce imi trebuia.

Vad ceva aproape demolat.Nu puteam sa il numesc bloc.Mai degraba o cladire abandonata de suflete,plina de carne vie si ridata.Evident nu avea lift - si chiar daca avea nu riscam sa mor intr-o cusca de 1 pe 2. Asa ca am urcat treptele si recunosc ca am stat sa ma gandesc putin si legat de ele.Bulina rosie de pe cladire chiar nu conta.Merita sa fie toata imbracata in buline rosii.Dar da,de obicei blocurile acestea nesigure,au usa spre acoperis deschisa,caci,cine s-ar urca pe o asemenea teroare nu putea fi decat sinucigas.Evident eram o exceptie.

Luna intra sub un nor negru si taios.Oftez si imi asez paturica plina de iarba din parc pe betonul crapat.Imi imaginam cum ar fi sa se surpeze acum acoperisul cu mine si sa aterizez la cineva in baie ,trecut demult de varsta de aur,si sa zambesc ironic,ca intr-un film american.
In schimb s-a intamplat ceva mai ciudat decat un cutremur de 11 grade pe scara Richter.Auzeam voci.Nu-mi venea sa cred ca mai sunt ciudati care umbla pe blocul asta.Si deodata am inceput sa cred in viziunea cu cedarea tavanului.Rad din nou in sinea mea.

Luna a iesit din nor.Si norul singurel fugea sa-l intampine pe Soare in ceva timp.Asa ca ma asez domol si pun creionul pe hartie.Ipod-ul a ramas fara baterie,perfect !
Iar oamenii de pe partea cealalta vorbeau intr-una.Si un ras putin gros si atat de frumos ma facea sa nu pot sa fiu atent.Ochii mi se irita brusc.Ma intorc ca fulgerul si ma uit intrebator.


-Da pai nu cred ca am sa ma duc la majorat in seara asta.As vrea sa stau cu tine aici toata noaptea !!
Vocea de femeie era cutremuratoare si nu-mi venea a crede...raman in aer pentru o clipa.Insa vocea de barbat interveni peste gandul meu.
-Nici eu nu ma duc la Dan acasa.Ai vrea sa mergem prin Cismigiu ?
Lumina Astrului Maret se puse pe chipul ei pentru o secunda,in care am observat ezitarea :
-Nu stiu.
Dumnezeule !! Chiar ea era !
-De ce nu ? Ok...vrei sa trecem pe la mine ? Sunt singur in noaptea asta.
-Te cunosc de prea putin timp...si nu stiu...
-Haide am de toate,si un film bun chiar !
-Nu,nu as vrea.
-Te rog ?
-Serios nu cred ca e o idee buna.
Lucrurile se tensionara.Tipul incerca cu tot dinadinsul sa o aduca la el in pat ? Tocmai pe ea ?
-Hiade !!!
Intervin din intuneric.Ma simteam ca intr-o emisiune cu surprize.
-Salut,daca domnisoara nu doreste sa mearga la tine acasa,nu mi se pare adecvat sa o obligi.
-Asta cine mai e ? intreaba tipul enervat.
-Sunt Nicioadata,mai nou,si cred ca dansa ar vrea sa pleci...
Ea se puse pe vine.Se uita la mine tremurand.Parca eram o fantoma,parca imi aducea aminte de o imagine intr-o rama.
-Auzi,nu stiu cine esti tu,dar esti badaran sa intervii asa peste discutia mea cu Iulia.Te rog sa ne lasi in pace.
-Razvan...
Tipul se intoarce spre ea :
-Da,iubito.
-Nu sunt iubita ta.Si mi-as dori sa pleci acum.
Isi iese din minti si vine amenintator spre mine.
-Bai tu asta pleaca de aici ! Strici tot !
Refuz sa ii raspund insa ma feresc de pumnul indreptat spre mine.
Iulia incepe sa tipe la el si sa il faca in toate felurile.
Acelasi ton rastit,aceeasi indiferenta de gheata ,cu un vocabular putin mai piperat in schimb.
-PLEACA ! Acum te rog !
Asa numitul Razvan scuipa inspre mine,ma feresc si de data asta.Se uita urat si pleaca.Mormaie ceva pe drum,niciunul nu a inteles ce.

Doua suflete pe un acoperis,aproape de miezul noptii,intrebatori,cu ochii crispati...
-Cine esti ?
-Un vechi prieten.
-Ai renuntat la visul tau ?
-Inca il caut.
-L-ai gasit!

duminică, 10 iulie 2011

Iluzii...

Ma strivesc soferii ochilor care trec prin mine.Imi transpira in palma,printre cute,niste amintiri vagi.Iarba matasoasa,rasete vioaie.Ce e atat de gresit in mine ?Caci ceva este si vreau sa scap din cusca asta.E a mea si totusi,mi-am pierdut cheia.
Incerc sa ma deconectez,sa ma gandesc la mine,la ce vreau eu.Dar cum sa obtii ceva care nu...nu e la indemana ? Sa cauti ceva care sa semene ? O prostie.Sa tii de acel ceva ?Alta prostie.Sa treci peste el ? Da...o iluzie.

Iluzia asta a ceva ce iti apartine si totusi e pe alta planeta,iluzia ca poti face orice cu propriile tale forte...Iluzia ca tu esti un tot si in jurul tau se invarte tot universul,si in jurul tau s-ar intampla toate daca ai fi undeva,candva,la momentul potrivit.Nu..Toti suntem oarecare,toti suntem buni pentru un anume lucru,toti suntem niste unelte,caci suntem condusi de mintile noastre.Si cateodata facem ceva si regretam.Iar regretele distrug regate,d-apai un simplu om.Dar tu nu esti simplu,nu ? Niciunul dintre noi nu suntem simplii,toti suntem speciali in sensul nostru.

Oare ?

Daca am face parte dintr-un mare plan,iar arhitectul a murit la jumatatea proiectului si acum..nu ne mai descurcam singuri ?Caci eu ma simt in stare de orice,dar nimicul e singurul la care ajung imediat.Da-ti pe jos transpiratia,munceste,munceste si vei ajunge acolo ! Acolo...ce vag si plin de optiuni,atat de larg orizont ! Si daca aprofundezi mai mult subiectul ai sa vezi ca nu e atat de larg...ca e ceva minuscul ce iti aluneca printre degete.Mi-a alunecat printre degete.

Arta e o explozie ! De frumusete,sadism,revolta interioara,o explozie din tine !
Fericirea e o arta...Dar se pare ca nu multi gasesc maestrul de la care sa o invete.Toti cer prea mult in schimb.Ochii,buzele,inima ! Strigator la cer !

Bine ca mi-au ramas mainile,sa scriu.Sa explodez in libertatea aparenta...

Monument De Clipe

Am auzit multe povesti,poate exagerat de multe, despre Vama.
Acum insa am inteles de ce difera,chiar si pintr-o particula de idee,de la om la om.Si anume pentru ca aceasta Creatie nu exprima ceva palpabil,nu!, mai degraba o senzatie,un sentiment ce se acomodeaza in fiecare individ dupa propriile sale viziuni asupra Fericirii.Ah ! Fericirea...aceasta mica moneda pentru care ai schimba orice ca sa o ai,chiar si pe tine,te-ai vinde pentru ea.Dar ca orice produs,expira.Si oare merita clipa ?

Senzatia de dimineata,greata de o noua cafea,aburii ei, cel putin pentru mine, nu era asa de dezolanta.M-am trezit cu o stare buna,te-am pupat usor pe mana de la umar pana la palma.Un marait m-a facut sa ma opresc,doi ochi morocanosi se uitau uimiti la mine.Ce cautau ei in lumea mea ,in camera mea ?
Ma aplec spre urechile de elf :
-Este 4 dimineata,haide,pierdem trenul !


Un drum de 5 ore ne avea in fata sa,trenul din Bucuresti ,Gara de Nord , spre Mangalia.Ce frumos suna,si in cap imi aparea de prin fiecare coltisor aceeasi melodie,cu numele aceluiasi Paradis ce ma astepta in fata sa : Vama Veche.

Atat de Veche incat miturile nu ezitau sa nu apara de prin fiecare baie murdara,copil nespalat,cort plin de furnici,gaura in dus,ochi plin de viata ! Caci asta inseamnau toate : viata.

Mi s-a spus des : traieste clipa.De ce ? De ce ai fi obligat sa traiesti doar o singura clipa alaturi de ceea ce te face intr-adevar fericit ? De ce trebuie sa fii izolat de aceasta Dulce Ispita si sa ai voie sa o vizitezi doar o clipa dintr-o mie ? De ce nu ai putea cauta,gasi,ceva care sa ti-o aduca langa tine mai mult ?
Caci eu am avut un Monument de Clipe frumoase.Si toate au disparut.
Pana la urma,de ce te-ai chinui sa o cauti atat de mult,aceasta asa-zisa Fericire ? Din moment ce ea se preschimba intr-o amintire,ca toate celelalte lucruri ?

Stelele noptii se aratau toate pe cer.Un senin zdrobitor.
-Hei uita-te in sus !
Si cat de frumoase si dezorientate erau, pe o plansa uniforma,ele formau caricatura perfecta din mintea ta ! Caci amestecul dezordonat formau multiple schite ale unor multe drumuri pe care tu puteai sa le urmezi.Si atat de multe erau incat le schimbai de fiecare data .

Gazda era o dulceata de om.Prima camera in care am fost cazati avea...ei bine nu avea baie,decat daca prin baie ai intelege un dus inundat , plin de iarba si paienjeni morti, si fara canalizare,cu un WC stricat si care scartaia ingrozitor.
Ei dar se pare ca Protectia Consumatorului chiar sperie pe orice proprietar de asemenea locuri si ca sa vezi ! In urmatoarele 10 minute am fost cazati intr-o camera care,prin comparatie,era un Rai renovat,cu un dus real !
Un joc de-a soarecele si pisica, un puzzle stricat si refacut de infinit de ori,muzica buna,ganduri peste ganduri, distractie,iubire iubire iubire,povara,foame,iubire...nimic.
Asa s-ar putea caracteriza scurta noastra fuga.

Dar ca orice lucru de care fugi,te intorci la el,vrand nevrand,si stii prea bine.


Sarea din parul tau blondin se lasa lenesa pe buzele mele.Si imi placea...cred.
Se spune ca prin orice viziune al oricarui tip de om,o iubire este ceva mai inalt si presus decat orice.E creatia propriilor sentimente ce se amesteca si formeaza ceva unic,de nepatruns.Nu, e o prostie ! Nu exista.De ce cred asta ? Pentru ca daca ar fi existat ,se infiripa...se infiripa.Insa aceste zdranganituri ale fiintei noastre,tuturor,sunt impulsuri,pe o perioada scurta sau lunga de timp.Poate ca nu am iubit niciodata,poate ca nu iubesc.Poate ca sunt doar un meteorit,atras de atmosfera planetei tale.Se pare ca nu am fost intr-atat de mare incat sa nu ma sfaram in goana mea spre pamanatul de pe tine.Se pare ca m-am irosit in aer...Si aia a fost !


Radeam de mama focului.Printre primele dati in care nu era furie,nu era ironie,era doar buna dispozitie ! Si un gram de somn,care s-a marit,s-a marit,pana a facut poc si ne-a absorbit in el,unul in bratele celuilalt,cu mainile infiripate,cu niste ganduri dedicate in exclusivitate celui de alaturi.Fara alte imagini,repere,stele care sa se uneasca spre un alt drum.

Asta face betia !

-Stiai de la inceput ca asa o sa fie.

Da...stiam.Nu am recunoscut,dar stiam.Insa mereu am vrut sa se lungeasca Monumentul De Clipe,sa se adune atat de multe incat sa dea pe dinafara si sa fim obligati sa luam o galeata mai mare in care sa le strangem,sa o umplem si pe aceea si sa luam una si mai mare ! Si tot asa,ai inteles ideea.Dar nu,ceva in mine strica ceva din tine,si ne revoltam reciproc,si fiecare dintre noi are o alternativa,care ne orbeste de fiecare data.Nu pentru mult...dar ne orbeste.


Jocul asta insa nu imi displace.E un perpetuum care devine continuu.Nu se opreste."Doua inimi ce ruleaza acelasi film" dar parca ceva se schimba de fiecare data,devine din ce in ce mai intens si din ce in ce mai scurt.Pana banda asta va exploda si caseta va lua foc.Atunci ai sa ma cauti ?Sau bezna unei amintiri frumoase va acoperi cenusa ce ma formeaza si totul...va inceta ?

Caci eu nu vad,si este prima data,cand nu vad un final,un inceput,o intriga clare.
Dar galeata mea e infometata , vrea mai multe clipe.

Insa am tot stat si m-am gandit si nu mai stiu daca este ceea ce vreau.Nu mai stiu daca mai e ceea ce e bine pentru mine,ceea ce imi doresc mai mult ca orice altceva.Fitilul a ajuns la capatul sau,si deziluzia de acum e mai amara ca oricare alta iar tot ce insemn eu o da laoparte.
Un nou fitil ?

Am fugit,am scapat, si tot aici sunt,in fata unei coli albe,incapabile sa imi dea bucatica de rai de care am nevoie.Si acum am sa repornesc inspre izbirea de ea,caci niciodata nu am sa o caut.Niciodata nu am sa mai o cer cuiva.Si nici nu imi pasa daca mereu are sa ma ocoleasca,caci eu mereu am sa tin o bucatica in mine.