Aer

Imi aduc aminte cladirea in care am stat mai ieri.Era falnic ridicata de niste arhitecti timpurii in sine, niste matahale in ale schitelor care se realizau pe masura ce inchideau ochii, un nas, o gura, o pereche ochi.

Si noptile stateau treji pentru a sesiza orice hot de inimi care ar putea intra si fura orice din ea, si se asterneau precum gandurile si credeau in ei.
Calcau pe podele ca pe ace,incet,lipiti de sufletul lor,nu de lemnul stangaci care scartaia din cand in cand facand zgomote pe care le ingerau ca pe o adunatura de simfonii.Ridicol se ridicau pe scari ,lihniti,sperau sa gaseasca ceea ce cautau la etaj,dar in schimb realizau pe zi ce trece ca acea casa era parasita, si acum se daramau pe ei in loc sa atinga fundatia, in loc sa sparga peretii,sa se inchida in ei, sa fie mai multe Ane cu propriul lor Manole, patetici ca o soapta aruncata in vant spre o floare ce ii uitase, pe toti.

Azi, somnul lor arde sub zidarie,dusul rece ii imbie, le invie ochii storsi de lacrimi sub zavorul incuiat al usii solitare.Ce jalnic se aparau de ploaie,scrijelind pe pereti "opreste-te" de parca lumea lor se invartea sub norii ce-si cascau gurile imense si isi scuipau durerea inspre sol,si ei o inghiteau pe toata, si se lasau secatuiti de gol.

Maine,la usa vor batea calaii.Toti vor sari sub lungimea sabiei lor,vor pica taiati in creieri,zburand spre noaptea solitara si eterna.Caci etern ei se vor rataci in ei, oriunde ar fi,oriunde ar gasi un oarecare moment de tacere pentru a-si materializa nimicul in tipete ce o sa zgarie peretii, si ii va distruge, si ei vor cadea.
Vor cladi , acolo, o noua casa, vor incepe sa se izbeasca de-a ei poarta caci nu vor vrea sa intre , nu vor vrea sa paraseasca ce a fost, insa vor fi nevoiti, si atunci...vor renaste.Doua picuri sculptate sub muzele ce ii rascoleau in fiecare noapte,isi vor striga dorul unei pietre formate sub umbra ei, vor ragusi si isi vor taia vocile vrand sa capteze atentia unor morti demult omorati de franghia dintre ei.Dar mereu vor sta uniti,mereu vor sfarsi toti deodata.

Dar azi,ala rascruce,la miez de noapte, se intalnesc si isi vorbesc,si isi unesc cercul ,cantand parca precum niste greieri la stele, si stiu ca sunt uitati de cea ce era ratiunea lor, un ideal prafuit uitat prin bibleoteci.O schita spre perfectiune lasata sa putrezeasca in prapastia uitarii.Si aici ei vor incheia,caci a venit maine.
O noua gura de aer...