Zbori...

"Azi, sti ce face somnul tau? scuipa pastile,
Umple burtile cu monstri,
Toberoanele cu fosti,
Si nu-ti pare rau de tine.
Fiare fine,
Curbe line,
M*** iulie,
Carne vie,
Cine stie?"

...Si i-ati avant puternic,pasare hoinara, caci aici nu vei mai gasi o casa.S-a dus drumul ala de intoarcere sub care tot am pus ravas si focul l-a luat,pe el si masca mea.
Stau sub cearceaful indolentei,ce sa-mi spun? Ca-i "totul bine" ? Oare nu cumva vlastarul ce l-am cunoscut candva a ars sub umbra mea hoinara? Dar vad ca nu eu eram ochiul ce te inconjura prim mersul tau suav si buimac,ci oricine altcineva - tot ce reprezenta un necunoscut. Din infinit de fete,una cate una, crezi ca va merge vreodata ? Crezi ca le vei cunoaste ? Pufnesc si intru in scrisoarea asta,ma pun pe patutul mic din ea. Si scriu si scriu si cu ce rost ? Nu e ca si cum ar mai conta ceva. Caci tu , nu mai contezi...

Zbori mare floare, caci mica nu mai esti iar eu am sa te las acum,sa dormi, in noaptea solitara.



*


Foaia parca nu mai vrea sa se lase scrisa de creionul meu.Va spun la revedere si ca mi-a parut chiar bine. Poate voi reveni,poate ca nu. Cine stie ?

Aer

Imi aduc aminte cladirea in care am stat mai ieri.Era falnic ridicata de niste arhitecti timpurii in sine, niste matahale in ale schitelor care se realizau pe masura ce inchideau ochii, un nas, o gura, o pereche ochi.

Si noptile stateau treji pentru a sesiza orice hot de inimi care ar putea intra si fura orice din ea, si se asterneau precum gandurile si credeau in ei.
Calcau pe podele ca pe ace,incet,lipiti de sufletul lor,nu de lemnul stangaci care scartaia din cand in cand facand zgomote pe care le ingerau ca pe o adunatura de simfonii.Ridicol se ridicau pe scari ,lihniti,sperau sa gaseasca ceea ce cautau la etaj,dar in schimb realizau pe zi ce trece ca acea casa era parasita, si acum se daramau pe ei in loc sa atinga fundatia, in loc sa sparga peretii,sa se inchida in ei, sa fie mai multe Ane cu propriul lor Manole, patetici ca o soapta aruncata in vant spre o floare ce ii uitase, pe toti.

Azi, somnul lor arde sub zidarie,dusul rece ii imbie, le invie ochii storsi de lacrimi sub zavorul incuiat al usii solitare.Ce jalnic se aparau de ploaie,scrijelind pe pereti "opreste-te" de parca lumea lor se invartea sub norii ce-si cascau gurile imense si isi scuipau durerea inspre sol,si ei o inghiteau pe toata, si se lasau secatuiti de gol.

Maine,la usa vor batea calaii.Toti vor sari sub lungimea sabiei lor,vor pica taiati in creieri,zburand spre noaptea solitara si eterna.Caci etern ei se vor rataci in ei, oriunde ar fi,oriunde ar gasi un oarecare moment de tacere pentru a-si materializa nimicul in tipete ce o sa zgarie peretii, si ii va distruge, si ei vor cadea.
Vor cladi , acolo, o noua casa, vor incepe sa se izbeasca de-a ei poarta caci nu vor vrea sa intre , nu vor vrea sa paraseasca ce a fost, insa vor fi nevoiti, si atunci...vor renaste.Doua picuri sculptate sub muzele ce ii rascoleau in fiecare noapte,isi vor striga dorul unei pietre formate sub umbra ei, vor ragusi si isi vor taia vocile vrand sa capteze atentia unor morti demult omorati de franghia dintre ei.Dar mereu vor sta uniti,mereu vor sfarsi toti deodata.

Dar azi,ala rascruce,la miez de noapte, se intalnesc si isi vorbesc,si isi unesc cercul ,cantand parca precum niste greieri la stele, si stiu ca sunt uitati de cea ce era ratiunea lor, un ideal prafuit uitat prin bibleoteci.O schita spre perfectiune lasata sa putrezeasca in prapastia uitarii.Si aici ei vor incheia,caci a venit maine.
O noua gura de aer...

Noaptea

...Imi cresc pletele negre in lumina lunii.Caci totul se intoarce pe dos , tot ce gandeam cu cateva minute inainte, tot ce o raza a unui soare imi veghea a crede,tot ce simteam ca eram...nu mai era.
Cimitirul asta de cuvinte se scufunda in mine si ma injunghie ca pe o papusa, o unealta a unor multe vremuri frumoase si urate , pline de varsare de sange si iubire, cremene, trandafiri si petale.
Si mi-e frica de mine, de ce as putea face, de cate inimi as lasa infrante sub o forta de care eu nu imi dau seama caci la cine voiam sa aiba efect ,nu a avut, si acum se simte zdrobita si nu se poate recladi.Cat mi-as dori sa aud intr-o noapte intr-o padure un "buna, mai ai vise?" caci eu le adun pe zi ce trece si ti-as spune ca "totul va fi bine acum" . Dar oare cum as putea eu sa mai inseninez un cer plin de nori, cand ploaia sterge tot.

Si cate carari am sa mai umblu ? Si prin cate tomberoane am sa ma mai ratacesc printre gunoaiele de ieri ? Prin cate vieti am sa mai dau buzna si am sa plec la fel cum am venit? Inspiratia pleaca incet si ea, colile albe se termina, raman pe o plansa goala scrijelind nimicuri curente, cand adevarata mea masca s-a distrus,si chipul meu had a cazut in namol si il sterg punandu-l in vitrina,dar nu mai e acelasi.Insa am sa plec departe acum,am sa las scris undeva un "adio" si candva,cand voi reveni, am sa gasesc un "mai stai" iar atunci o sa imi caut cararea potrivita , am sa ma lupt pentru ea.

Dar totul e din cauza noptii, insa am impresia ca ziua se preschimba in aceeasi maladie.

Stii...

Nu frunza, ci seva ei, se lasa atat de jalnic plutind dintr-un copac precum un gand alunecand ciudat pe drumul lui si zacand la capat , asteapta in linie,la rand, sa iti vina tie intre ochi, sa il sesizezi, ca pe un aurolac ce rade gol in fata blocului , si niciodata nu ii dai atentie, niciodata nu te gandesti la ce ar fi putut el fi, daca nu ar fi avut o poveste in spate, daca nu cumva povestea care l-a consacrat i-a fost sfarsitul, daca nu cumva el acum e doar un mort cu irisi vii.

Caci stiu cum parul meu cade in mainile vantului asteptand pe o banca goala ...o soapta. O simpla soapta, un ras, o sclipire, o soapta.
Dar stii cum pamantul zace la picioarele mele asteptand o noua victima, o noua crima pe care mainile mele nu ar mai suporta-o caci eu deja m-am sinucis , se vede ? Fiinda eu ma vad, eu ma uit in oglinda si ma vad atat de clar, printre sticla murdara , petele de gasolina din plamanii mei goi de aer, caci vantul mi-a furat aerul , si acum se joaca in parul meu.Sensul clipeste,zace pe podeaua unei logici pure pe care o inteleg numai eu , caci eu sunt Dumnezeul meu, parasit de ingerii stersi cu aripi dezgolite ale caror petale de pene se arunca spre niste drumuri ciudate,sa mi le arate, si eu calc stramb si orb si drogat in niste vise camuflate in sentimente...porti inchise .

Vorbe goale ! Caci tot ce sunt eu se despica pe pamantul unei lumi acoperite de iad, ce are dedesubt raiul , ce are gandaci impinsi in ceruri si pasari moarte in mari si pesti mergand pe sol si randunele cantand intr-o cutie ce vrea sa imi transmita ce am mai facut azi , ce am mai distrus, ce am mai gandit, cate lacrimi am mai baut si am varsta si am adunat . Si ce hotel de inimi am mai deschis si cate s-au cazat si cate au murit asasinate de toti hotii de morminte din mine, caci fiecare inima e un mormant viu adunat in baile fiecarei camere, fiecarei incaperi , fiecarui colt de realitate infundat intr-o aberatie declansata de anumite situatii limita.

Caci trupul mi-e pe veci intins langa o prapastie . Si golul ma atrage spre el caci ar insemna uitare, as insemna dezarmare. As fi un pistol fara gloante , un amarat cu vise si momente proaste , si rime goale .

Ca o coala alba risipita de cuvinte, te populez, te populez .Ca o uzina iti usurez oxigenul , poluarea fiind singurul lucru pe care ti-l pot indesa in tine.Mintea ta goala, anonimule, caci nu ma intereaza numele tau, nu ma intereseaza de unde vii.Esti aici, si n-ai sa pleci , caci iti place, desi vei muri ca toti ceilalti cu o supradoza de inimi care te vor bantui mereu.Si vei ajunge un drogat batran , cu o cutie de sah dupa tine, jucand cu batranul copac de vizavi, si mereu el va castiga caci tu...tu esti doar o fantoma.

Te-am uitat in santuri legate cu fire de trecut, caci acolo m-am asezat mereu si mi te imaginam si acum...Acum am incercat sa te recunosc sub alte icoane, sub lemne colorate in soare, arse , sculptate sub povara unei statui incapatanate ce persista , persista.

Nu exista infinit, exista timp, si timpul e rau cateodata si imi pare rau ca va trebui sa realizez o cusca in care sa ma protejez de el .Un soare atat de puternic mi-ar arde casuta pana in temelii, si radacinile mele ar fi oprite din crestere,n-ar mai prospera.Nu ca acum ar fii mari genii,caci ma tin pe loc.Si pasul din fata mea e atat de greu.

Stii...

Gandul meu se linisteste cand spiritele ma lasa in pace, cand imaginile se duc atunci cand imi inchid ochii ,cand razele ma lasa sa dorm desi plutesc langa mine ,cand somnul e ceva usor si lin.Dar nu e si imi pierd senzatiile ,imi pierd goluri, imi pierd amintirile, ma ridic mai sus, mai sus , pana ating un tavan divin ce ma ingroapa in el, in cerul senin .Si gloata din mine vrea sa scape din venele umflate in adevar, inflamate si iritate de risul lasat in urma, sange.

Doar nimicurile ma aseaza pe o piatra in fata unei mari involburate si iti scriu, iti scriu iar apoi arunc biletul in apa, uitat de lume ,il uit imediat.Caci timpul s-a scurs si clepsidra s-a spart si norii s-au adunat, ploaia a cazut si a sters ce era scris in nisip de atat de mult timp incat nici nu mai stiam exact unde trebuia sa caut.

Dar lucrurile se aseaza dorind sa ma aseze pe ele , sa pot sa le respir spre o noua iesire dintr-o noua carte, caci cea veche s-a lasat neterminata , arsa intr-un foc de tabara ce insenina o noapte calda.

Stii...

Reinviere

Nu am crezut ca sarea marii ma poate face atat de lucid,atat de statator asupra unei idei care altadata m-ar darama.
Dar de ce sa mai fiu o variabila ? De ce sa mai fiu doar o optiune ? Cand viata ma poate duce pe taramuri mai senine , mai pline de fericire.Apele tale involburate m-au alungat in sfarsit.M-au facut sa imi creez in sine o reprimare a unei perioade destul de lungi din viata mea,nu ca timp,ci ca esenta.Dar ca orice perioada,are un final,iar acum si aceasta si-a gasit finalul.

Impreunez bratele deschise spre o noua cale.Fluturii au reinviat si de data asta sunt mai puternici,mai vioi,mai vioi ca niciodata,si ranile din experientele apuse le sunt inchise,aproape uitate.

Bine-am venit la tine,alta "tine".

Cine esti... ?

-Care e ideea ?
Tresar vag razvratit asupra tot ceea ce era in jurul meu.
-Niciuna,pur si simplu,nu !
-Bine nu,pa !
Ma indrept spre iesire,era ca o usa spre nemurirea singuratatii.Incep sa rad in sinea mea.O sa fie bine...o sa fie bine !
-Nu. Stai.
Oh ! La asta chiar nu ma asteptam.O persoana ca tine sa cedeze ?!
Imi intorc capul spre ea intrebator.
-De ce nu poti accepta ?
Iau foc ? Nu.
-Jocul asta ? Nu...Insa nu am sa renunt la visul meu,niciodata.
-Asta e bine...dar...
-Dar ?
-Eu tot te vreau langa mine.
-Esti un copil mic ! Si eu nu iti pot anihila revolta din tine.Am incercat stii bine ! Insa esti prea incapatanata,nu tu,inima ta este ! Nu pot trai intr-un hotel .Mereu mi-am dorit o casuta frumoasa undeva ferit de agitatia tuturor persoanelor din inima ta.
Se scarpina doua secunde pe incheietura.
Si partea frumoasa iese la suprafata.
-Auzi ? Stii ceva ?! Bine ! Atunci incetam orice vorba.Daca tu nu poti intelege asta este.Nu pot sa te oblig...
Si tace.
Si plec.
Si nu trantesc usa,si nu am gust amar in gura,am doar un orizont de umplut si mult timp.



Seara se lasa relaxata peste oras.Zecile de mii de luminite atarnau frenetic pe sosele si fiecare parca isi cauta alta luminita si cand se intalneau se mareau.Era ciudat sa le privesti.Parca erau suflete in cautare de alte suflete cu care sa bea putin frappe de intuneric. Mergeam molcom pe strada.Eram obosit.Mersesem la interviuri toata ziua.Un ziar voia sa ma angajeze dar nu prea imi convenea ideea politica.Nu imi place politica deloc !
Castile in urechi,muzica tare,ca de obicei,si firul gandurilor continue.Nu stiam inspre ce ma indrept , mergeam aiurea pe strazile capitale.
Piata Victoriei parea un extraterestru gol in mijloc.Imi placea. Imi imaginam o pictura cu acel loc.Doar de as fi avut talentul.
Demult nu mai avusesem mintea atat de goala.Ma simteam noaptea asta in sine, cu o haina intunecata si multe sclipiri ce consistau in idei pe care incercam sa le explodez in arta ,in cuvinte.
Mi-a venit pe moment o idee ciudata.Sa ma urc pe o cladire oarecare,sa scot foaia alba si sa scriu.Luna imi lumina mana si era tot ce imi trebuia.

Vad ceva aproape demolat.Nu puteam sa il numesc bloc.Mai degraba o cladire abandonata de suflete,plina de carne vie si ridata.Evident nu avea lift - si chiar daca avea nu riscam sa mor intr-o cusca de 1 pe 2. Asa ca am urcat treptele si recunosc ca am stat sa ma gandesc putin si legat de ele.Bulina rosie de pe cladire chiar nu conta.Merita sa fie toata imbracata in buline rosii.Dar da,de obicei blocurile acestea nesigure,au usa spre acoperis deschisa,caci,cine s-ar urca pe o asemenea teroare nu putea fi decat sinucigas.Evident eram o exceptie.

Luna intra sub un nor negru si taios.Oftez si imi asez paturica plina de iarba din parc pe betonul crapat.Imi imaginam cum ar fi sa se surpeze acum acoperisul cu mine si sa aterizez la cineva in baie ,trecut demult de varsta de aur,si sa zambesc ironic,ca intr-un film american.
In schimb s-a intamplat ceva mai ciudat decat un cutremur de 11 grade pe scara Richter.Auzeam voci.Nu-mi venea sa cred ca mai sunt ciudati care umbla pe blocul asta.Si deodata am inceput sa cred in viziunea cu cedarea tavanului.Rad din nou in sinea mea.

Luna a iesit din nor.Si norul singurel fugea sa-l intampine pe Soare in ceva timp.Asa ca ma asez domol si pun creionul pe hartie.Ipod-ul a ramas fara baterie,perfect !
Iar oamenii de pe partea cealalta vorbeau intr-una.Si un ras putin gros si atat de frumos ma facea sa nu pot sa fiu atent.Ochii mi se irita brusc.Ma intorc ca fulgerul si ma uit intrebator.


-Da pai nu cred ca am sa ma duc la majorat in seara asta.As vrea sa stau cu tine aici toata noaptea !!
Vocea de femeie era cutremuratoare si nu-mi venea a crede...raman in aer pentru o clipa.Insa vocea de barbat interveni peste gandul meu.
-Nici eu nu ma duc la Dan acasa.Ai vrea sa mergem prin Cismigiu ?
Lumina Astrului Maret se puse pe chipul ei pentru o secunda,in care am observat ezitarea :
-Nu stiu.
Dumnezeule !! Chiar ea era !
-De ce nu ? Ok...vrei sa trecem pe la mine ? Sunt singur in noaptea asta.
-Te cunosc de prea putin timp...si nu stiu...
-Haide am de toate,si un film bun chiar !
-Nu,nu as vrea.
-Te rog ?
-Serios nu cred ca e o idee buna.
Lucrurile se tensionara.Tipul incerca cu tot dinadinsul sa o aduca la el in pat ? Tocmai pe ea ?
-Hiade !!!
Intervin din intuneric.Ma simteam ca intr-o emisiune cu surprize.
-Salut,daca domnisoara nu doreste sa mearga la tine acasa,nu mi se pare adecvat sa o obligi.
-Asta cine mai e ? intreaba tipul enervat.
-Sunt Nicioadata,mai nou,si cred ca dansa ar vrea sa pleci...
Ea se puse pe vine.Se uita la mine tremurand.Parca eram o fantoma,parca imi aducea aminte de o imagine intr-o rama.
-Auzi,nu stiu cine esti tu,dar esti badaran sa intervii asa peste discutia mea cu Iulia.Te rog sa ne lasi in pace.
-Razvan...
Tipul se intoarce spre ea :
-Da,iubito.
-Nu sunt iubita ta.Si mi-as dori sa pleci acum.
Isi iese din minti si vine amenintator spre mine.
-Bai tu asta pleaca de aici ! Strici tot !
Refuz sa ii raspund insa ma feresc de pumnul indreptat spre mine.
Iulia incepe sa tipe la el si sa il faca in toate felurile.
Acelasi ton rastit,aceeasi indiferenta de gheata ,cu un vocabular putin mai piperat in schimb.
-PLEACA ! Acum te rog !
Asa numitul Razvan scuipa inspre mine,ma feresc si de data asta.Se uita urat si pleaca.Mormaie ceva pe drum,niciunul nu a inteles ce.

Doua suflete pe un acoperis,aproape de miezul noptii,intrebatori,cu ochii crispati...
-Cine esti ?
-Un vechi prieten.
-Ai renuntat la visul tau ?
-Inca il caut.
-L-ai gasit!

Iluzii...

Ma strivesc soferii ochilor care trec prin mine.Imi transpira in palma,printre cute,niste amintiri vagi.Iarba matasoasa,rasete vioaie.Ce e atat de gresit in mine ?Caci ceva este si vreau sa scap din cusca asta.E a mea si totusi,mi-am pierdut cheia.
Incerc sa ma deconectez,sa ma gandesc la mine,la ce vreau eu.Dar cum sa obtii ceva care nu...nu e la indemana ? Sa cauti ceva care sa semene ? O prostie.Sa tii de acel ceva ?Alta prostie.Sa treci peste el ? Da...o iluzie.

Iluzia asta a ceva ce iti apartine si totusi e pe alta planeta,iluzia ca poti face orice cu propriile tale forte...Iluzia ca tu esti un tot si in jurul tau se invarte tot universul,si in jurul tau s-ar intampla toate daca ai fi undeva,candva,la momentul potrivit.Nu..Toti suntem oarecare,toti suntem buni pentru un anume lucru,toti suntem niste unelte,caci suntem condusi de mintile noastre.Si cateodata facem ceva si regretam.Iar regretele distrug regate,d-apai un simplu om.Dar tu nu esti simplu,nu ? Niciunul dintre noi nu suntem simplii,toti suntem speciali in sensul nostru.

Oare ?

Daca am face parte dintr-un mare plan,iar arhitectul a murit la jumatatea proiectului si acum..nu ne mai descurcam singuri ?Caci eu ma simt in stare de orice,dar nimicul e singurul la care ajung imediat.Da-ti pe jos transpiratia,munceste,munceste si vei ajunge acolo ! Acolo...ce vag si plin de optiuni,atat de larg orizont ! Si daca aprofundezi mai mult subiectul ai sa vezi ca nu e atat de larg...ca e ceva minuscul ce iti aluneca printre degete.Mi-a alunecat printre degete.

Arta e o explozie ! De frumusete,sadism,revolta interioara,o explozie din tine !
Fericirea e o arta...Dar se pare ca nu multi gasesc maestrul de la care sa o invete.Toti cer prea mult in schimb.Ochii,buzele,inima ! Strigator la cer !

Bine ca mi-au ramas mainile,sa scriu.Sa explodez in libertatea aparenta...

Monument De Clipe

Am auzit multe povesti,poate exagerat de multe, despre Vama.
Acum insa am inteles de ce difera,chiar si pintr-o particula de idee,de la om la om.Si anume pentru ca aceasta Creatie nu exprima ceva palpabil,nu!, mai degraba o senzatie,un sentiment ce se acomodeaza in fiecare individ dupa propriile sale viziuni asupra Fericirii.Ah ! Fericirea...aceasta mica moneda pentru care ai schimba orice ca sa o ai,chiar si pe tine,te-ai vinde pentru ea.Dar ca orice produs,expira.Si oare merita clipa ?

Senzatia de dimineata,greata de o noua cafea,aburii ei, cel putin pentru mine, nu era asa de dezolanta.M-am trezit cu o stare buna,te-am pupat usor pe mana de la umar pana la palma.Un marait m-a facut sa ma opresc,doi ochi morocanosi se uitau uimiti la mine.Ce cautau ei in lumea mea ,in camera mea ?
Ma aplec spre urechile de elf :
-Este 4 dimineata,haide,pierdem trenul !


Un drum de 5 ore ne avea in fata sa,trenul din Bucuresti ,Gara de Nord , spre Mangalia.Ce frumos suna,si in cap imi aparea de prin fiecare coltisor aceeasi melodie,cu numele aceluiasi Paradis ce ma astepta in fata sa : Vama Veche.

Atat de Veche incat miturile nu ezitau sa nu apara de prin fiecare baie murdara,copil nespalat,cort plin de furnici,gaura in dus,ochi plin de viata ! Caci asta inseamnau toate : viata.

Mi s-a spus des : traieste clipa.De ce ? De ce ai fi obligat sa traiesti doar o singura clipa alaturi de ceea ce te face intr-adevar fericit ? De ce trebuie sa fii izolat de aceasta Dulce Ispita si sa ai voie sa o vizitezi doar o clipa dintr-o mie ? De ce nu ai putea cauta,gasi,ceva care sa ti-o aduca langa tine mai mult ?
Caci eu am avut un Monument de Clipe frumoase.Si toate au disparut.
Pana la urma,de ce te-ai chinui sa o cauti atat de mult,aceasta asa-zisa Fericire ? Din moment ce ea se preschimba intr-o amintire,ca toate celelalte lucruri ?

Stelele noptii se aratau toate pe cer.Un senin zdrobitor.
-Hei uita-te in sus !
Si cat de frumoase si dezorientate erau, pe o plansa uniforma,ele formau caricatura perfecta din mintea ta ! Caci amestecul dezordonat formau multiple schite ale unor multe drumuri pe care tu puteai sa le urmezi.Si atat de multe erau incat le schimbai de fiecare data .

Gazda era o dulceata de om.Prima camera in care am fost cazati avea...ei bine nu avea baie,decat daca prin baie ai intelege un dus inundat , plin de iarba si paienjeni morti, si fara canalizare,cu un WC stricat si care scartaia ingrozitor.
Ei dar se pare ca Protectia Consumatorului chiar sperie pe orice proprietar de asemenea locuri si ca sa vezi ! In urmatoarele 10 minute am fost cazati intr-o camera care,prin comparatie,era un Rai renovat,cu un dus real !
Un joc de-a soarecele si pisica, un puzzle stricat si refacut de infinit de ori,muzica buna,ganduri peste ganduri, distractie,iubire iubire iubire,povara,foame,iubire...nimic.
Asa s-ar putea caracteriza scurta noastra fuga.

Dar ca orice lucru de care fugi,te intorci la el,vrand nevrand,si stii prea bine.


Sarea din parul tau blondin se lasa lenesa pe buzele mele.Si imi placea...cred.
Se spune ca prin orice viziune al oricarui tip de om,o iubire este ceva mai inalt si presus decat orice.E creatia propriilor sentimente ce se amesteca si formeaza ceva unic,de nepatruns.Nu, e o prostie ! Nu exista.De ce cred asta ? Pentru ca daca ar fi existat ,se infiripa...se infiripa.Insa aceste zdranganituri ale fiintei noastre,tuturor,sunt impulsuri,pe o perioada scurta sau lunga de timp.Poate ca nu am iubit niciodata,poate ca nu iubesc.Poate ca sunt doar un meteorit,atras de atmosfera planetei tale.Se pare ca nu am fost intr-atat de mare incat sa nu ma sfaram in goana mea spre pamanatul de pe tine.Se pare ca m-am irosit in aer...Si aia a fost !


Radeam de mama focului.Printre primele dati in care nu era furie,nu era ironie,era doar buna dispozitie ! Si un gram de somn,care s-a marit,s-a marit,pana a facut poc si ne-a absorbit in el,unul in bratele celuilalt,cu mainile infiripate,cu niste ganduri dedicate in exclusivitate celui de alaturi.Fara alte imagini,repere,stele care sa se uneasca spre un alt drum.

Asta face betia !

-Stiai de la inceput ca asa o sa fie.

Da...stiam.Nu am recunoscut,dar stiam.Insa mereu am vrut sa se lungeasca Monumentul De Clipe,sa se adune atat de multe incat sa dea pe dinafara si sa fim obligati sa luam o galeata mai mare in care sa le strangem,sa o umplem si pe aceea si sa luam una si mai mare ! Si tot asa,ai inteles ideea.Dar nu,ceva in mine strica ceva din tine,si ne revoltam reciproc,si fiecare dintre noi are o alternativa,care ne orbeste de fiecare data.Nu pentru mult...dar ne orbeste.


Jocul asta insa nu imi displace.E un perpetuum care devine continuu.Nu se opreste."Doua inimi ce ruleaza acelasi film" dar parca ceva se schimba de fiecare data,devine din ce in ce mai intens si din ce in ce mai scurt.Pana banda asta va exploda si caseta va lua foc.Atunci ai sa ma cauti ?Sau bezna unei amintiri frumoase va acoperi cenusa ce ma formeaza si totul...va inceta ?

Caci eu nu vad,si este prima data,cand nu vad un final,un inceput,o intriga clare.
Dar galeata mea e infometata , vrea mai multe clipe.

Insa am tot stat si m-am gandit si nu mai stiu daca este ceea ce vreau.Nu mai stiu daca mai e ceea ce e bine pentru mine,ceea ce imi doresc mai mult ca orice altceva.Fitilul a ajuns la capatul sau,si deziluzia de acum e mai amara ca oricare alta iar tot ce insemn eu o da laoparte.
Un nou fitil ?

Am fugit,am scapat, si tot aici sunt,in fata unei coli albe,incapabile sa imi dea bucatica de rai de care am nevoie.Si acum am sa repornesc inspre izbirea de ea,caci niciodata nu am sa o caut.Niciodata nu am sa mai o cer cuiva.Si nici nu imi pasa daca mereu are sa ma ocoleasca,caci eu mereu am sa tin o bucatica in mine.

Ploaia

Pledoaria ploii in fata a doua suflete.
Cand vezi furtuna ca se apropie si nimic nu o mai poate opri,decat ce-i ascuns in pieptul tau.Toti acei fluturasi care nu se opresc nici daca spicele de apa se infig in tine.Si va ascundeti sub un maldar de beton si va zambiti uzi fleasca,un ravas de bucurie pe care il deschideti reciproc.Caci ce conteaza ploaia,ce ar conta pana si sfarsitul lumii ? Conteaza ca sunteti voi doi acolo si nimic altceva.Toata bucuria,bunastarea lumii se integreaza in voi,in apropierea buzelor voastre.
Si vedeti eternul cum va surade,cum va inghite,cum va face sa simtiti ceva nou,inedit.
Dar nu va dura mult,nu va faceti sperante.
Caci ploaia,chiar daca va spala tot,va aduce indoaiala,va aduce frica de un drum lung.
Iar unul dintre voi va ramane in urma,in timp ce celalalt va sta si inghiti tot amarul,va va cauta,fara rezultat.

Doar de-as fi stiut...

Dar stiu acum.

Fuga

Noaptea invaluia cerul si soarele murea incetisor.Se lasa ca o cortina ce sfarseste un spectacol magnific,senin.O cortina imperfecta insa,sfaramata de sutele de puncte albe.Ne gasim exact in momentul in care Soarele ceda locul Lunii.

-Cred ca e de ajuns,zic eu.
Luna se plimba nervos dintr-o parte in cealalta a incaperii,si il asculta atenta,in timp ce Soarele statea pe un taburet din lemn.
-Adica nu stiu care ar mai fi rostul chestiei asteia.Nu poti spune ca nu am incercat amandoi,si asta e !Nu poti sa te programezi in a simti ceva.Nu esti robot.
Face o pauza.
-Dar nici eu nu sunt facut sa stau dupa iubirea ta fugara.Sforile astea si-au pierdut marioneta pe drum.Iar tu in niciun caz nu mai esti un maestru papusar.
Luna se opreste,se intoarce spre el cu o usoara grimasa,care in semi-intuneric dezvaluia o imagine fictiva hidoasa.
-Ok.
-Ok?? Doar ok ?
-Da.
Si da dim maini.Continua:
-Ce ai vrea mai mult ?Ti-am zis eu vreau sa imi traiesc viata,un soi de confuzie ma face sa fiu din ce in ce mai puternica,fara tine.
-Am vazut,toate noptile astea am vazut.
Pufneste.
-...Dar sa accepti si tu ideea ca jocul asta de-a soarecele si pisica s-a terminat.
Cine sunt eu ? O moneda de schimb ?Atunci cand iti vin tie o pereche de ganduri,sa fiu acolo,mereu ?
-Atat de egoista par ?
Linistea soptea pana si ea raspunsul.
Soarele se intoarce si se gandeste la altceva,care nu avea legatura cu nimic din ce se intampla.
-Sa stii ca m-am mai sarutat cu cineva...zilele trecute.Tot asa cum o fac cu tine.
Soarele nu misca,nu se mira,nu pare surprins.Se uita la ea si rade.
De ce ar crede ca ii pasa ? Poate viata lui acum se decide in mult mai multe oglinzi decat in cea care o reprezinta pe ea.
-A fost frumos sa stiu.
-Saruta-ma !
Iar Luna se avanta spre el.
Soarele o prinde de maini,o tranteste la pamant.
-Ca sa ce ? Sa fugi din nou ?Sa ma varasc din nou in joaca ta puerila ?
Niciodata.
Se ridica,si-si vede de cararea lui.

As putea...

As putea pleda in favoarea unui uliu.As zbura m-as rataci in propriile mele aripi intre vazduhuri noi,intre atatea taine ascunse in atatea stele.Le-as cauta pe toate de mistere,de hazarde,le-as imbratisa, le-as da viata in ochii mei clari si indrazneti.
As putea fi,insa,o groapa.O groapa asteptandu-si cadavrul.Asteptandu-si amicul pe vecie.As spera sa fie un fost scriitor sau muzician.Probabil un suflet care nu ar putea iesi dintre peretii mei stramti,si lemnul cosciugului ar fi singurul nostru interlocutor.Am adapta codul Morse pentru morti,am revolutiona lumea de dincolo!
As putea fi un gandac.As umbla prin bucatarii,as tari resturile de mancare in casuta mea de sub aragaz,as construi acolo un fel de adapost anti-calcat-in-picioare de unde as porni misiuni secrete inspre Oala Cu Fasole si tinutul Painii.Dar tot as sfarsi storcit sub vre-un papuc...
As putea...as putea fi un zeu!Poate al cerurilor,sculptand peisaje edenice de pe norul meu plutitor,privind lumea din exteriorul ei.Dar as ramane fara ochi.Uratimea ei m-ar orbi pana la urma.
As putea insa stapani marea,lasand pletele mele sa loveasca tarmurile in valuri,sa ma inchin unui vant puternic care mi-ar face pielea spuma intre doua recifuri.As salva vietile vapoarelor si as ucide rechinii ! As fi rau cu rechinii...
As putea fi o constructie ! Sa pornesc din fundatia stabila,in peretii tari,spre varful nesigur.Palaria mea m-ar face sa ma simt in siguranta fata de ploi sau ninsori.Dar daca as fi lovit de o tornada m-as zvarcoli in propriile mele aschii.Si cine ar vrea asta ?
As putea fi o scanteie.M-as aprinde in inima cuiva,l-as face sa vada cu ochii sai iubirea,sa o impartaseasca.Sa arate ca acest fapt nu este doar in carti sau filme ci ca el exista.
As putea fi Timpul.As putea infiripa Dorul,starni priviri imortalizandu-le in baza mea de date,ca pe o fotografie,as lasa persoanele sa retraiasca acel moment,acele sentimente.As duce o viata grea,nu m-as opri niciodata,desi multi ar incerca sa ma opreasca in anumite momente de extaz precum multi m-ar lua la pas rapid in momentele de agonie.As fi nehotarat,niciodata stins,mereu treaz.As vedea totul nascundu-se si imbatranind in jurul meu.As ramane singur dar niciodata in singuratate.
As putea fi un vis ! Sau deopotriva un cosmar.As minuna vietile oamenilor,sau le-as distruge diminetile.As prefera un vis placut in schimb,cu doi indragostiti alergand pe o plaja,cu doua suflete nesigure luand-o din loc cu pasi mici de gargarita spre o eternitate impartita zi de zi...Dar as fi un vis imposibil , nu ?
As putea fi o pelerina de ploaie.As gazdui minunatul vis sub ale mele pleoape negre din material textil.Mi-as devota toata viata pentru a nu lasa duritatea moharatului sa ii atinga protagonistii...
As putea fi Eu sub acea pelerina.
Ai putea fi si Tu langa mine.
Dar cu ce as fi eu,pentru tine, mai bun decat toti cei de mai sus ?

As putea fi fericirea...

Greiere

Si sar si sar si sar...si tot sar.
Si imi pierd urma,si nu stiu unde sa ma intorc.Dar am o harta in minte,un drum al meu.Pierdut printre atatia copaci,atatea cranguri,atatea departari ascunse in taine impletite in atatea bratari vandute atator oameni !
Dar poate te voi intalni pe o campie insorita,si vom sta pe o paturica si vom vorbi...vom arde impreuna sub soarele care ne-a razvratit umbrele candva.
Sa te culeg din caldari demult trecute,te scald din nou in ele,iti insfac ochii si ti-i izgonesc in ai mei,te ridic pe un nor...Si nu te mai las sa te dai jos.
Iti sorb iubirea din piept,ti-l fac sa clatine sub puterea mea,te las sa fugi spre chipuri nemaintalnite,si toate sa insemne culoarea parului meu,sa insemne aburul dorului meu.

Si campul sa se numeasca dupa chipul tau,si graul ce creste pe el sa fie atlasul in care ma gasesti.Iar muzica sa cante din umbrelele picurilor de ploaie,si sunetul ei sa ne regaseasca notele,sa ne invelim in paturi subtiri de vara,sa ne tinem in brate.Sa ne privim...

*

Un pocnit ma trezeste.Un steag atarna in fata mea.
Un pui de ochi se uita la mine,ma studiaza,se intreaba ochiului meu.Un zambet de care mi-a fost dor.

-Hei buna ! Am visat ca sunt un greiere.

Al meu cuvant de dor...

Seara se lasa peste ochii mei din nou.
O cortina finalizand un spectacol ce a fost,parca atat de demult,ziua.
Un rol dragut astazi,niste ochi mi-au aratat un zambet,o gramada de chipuri mi-au aratat tristete dar si fericire.Precum gloata oamenilor de rand de altadata,eu eram eroul care nu putea face nimic ca sa-i salveze.
Un personaj principal pierdut in mirajul unui trecut apus.
Un cantaret al unui nai prafuit.
Nimeni nu a inteles ce a fost in mine.Cutremur,explozie,ura.Arta.
Dar cum sa intreprinzi un pas spre crearea unui tot fara sa cazi in gropile nemiloase de pe drum.
Cum ai fi vrut sa fac asta ?
Chinul meu nu a fost ceva palpabil.Traia in mine,era viu,si deseori manca din trupul meu,cum Prometeu a fost blestemat si ciorile-i mancau din ficat,eu am pierdut si continui sa pierd.
Nu inteleg de ce nu ma pot reface.As putea sa ma consider un puzzle,dar m-as construi stramb,cu piese lipsa.Cele pe care le-ai cules tu de pe jos,cand m-ai stricat si ai plecat.
As putea sa ma consider un om al nimanui cu al sau cuvant de dor impovarand natura,caci ea l-ar asculta.Caci ea ar reusi ,pana si in noapte,sa inghesuie un suras pe buzele lui cusute.

Dar ce rost ? Eu sunt defapt un hain,un varcolac in plina zi mancand oameni.Oare e atat de adevarat ?Caci sigur,prin ochii tai transpira ura.O ura falsa in schimb,pentru ca eu nu ma regasesc in cel din irisii tai.M-ai pierdut pe drum si te-ai golit de mine. Dar ai gasit alta apa in care sa iti scalzi sufletul.

Poate si eu. Dar ...mereu am sa pastrez al meu cuvant de dor.

Sleep Apnea

Ma trezesc gafaind.
Intunericul invaluieste inca incaperea destul de spatioasa ce reprezenta camera mea.
Era 5:10 si deja nu mai puteam dormi.
E ciudat cum la fiecare licarire din trecut ochii mi se irita ,ies din orbite , si ma fac sa mi se rupa inima in bucati multe care cad pe jos.Imi petrec tot restul noptii sa le adun si sa le cos inapoi sub piept.

Fusesem la un majorat cu o seara inainte.Spre deosebire de regulile conform carora acestea se tin la ore tarzii,adanc in noapte,acesta a avut loc in jurul pranzului.
Stiam ca nu am cum sa ma distrez,stiam ca tot ce se va intampla cu mine va fi o scuza a celui ce voia sa iasa,sa fuga din mine. Primele sticle se duc usor impreuna cu cel mai bun prieten al meu.Il tarasem acolo poate fara voia lui.Dar simteam nevoia cuiva,voiam sa inceteze in mine acest sentiment dureros de singuratate.Si a mers ! Cel putin vreo 20 de minute.Baile se scufundasera in lacrimi ale amandurora,lacrimi de regret si nu numai.Norocul nostru a fost ca acest cuib infectat cu alcool avea toti membrii luati destul de binisor .Am fost doar doua fantome in lumea noastra. Nici macar "leacul" uitarii nu a ajutat.

Dupa multe ore ma vad in Cismigiu.Un parc de unde a inceput totul.O amintire plina de porumbei si zambete.

-Arunca-l odata !
-Nu ...
-Nu inteleg de ce il mai porti ! Arunca-l !
Imi iau atentia de la el si ma asez pe o banca.Felinarele bateau stramb incercand sa acopere intunericul ce le deforma lumina. Eu eram un felinar cu becul ars.Ma vad ducandu-ma inspre lac.Picioarele mele doar mergeau inspre el...
-Stai omule ce naiba faci ?!
Si tot mergeau.
-Bai !
Ma trezesc brusc.Ma intorc spre el.
-Stai linistit,nu sunt nebun.
Stau si privesc luna in acel lac linistit.Ma ducea pe undele lui nostalgice catre multe pasaje din trecut,ma faceau sa ma rup in doua.
-Chiar se numeste obsesie atunci cand iubesti pe cineva ?il intreb.
-Nu,bineinteles ca nu ! Dar nu inteleg care mai e rostul sa te consumi atat.
-Nu pot sa scap.Si nu e ca o vraja.Nu e ca si cum eu mi-am format un scop inspre a o avea.Nu.Nu e nimic din ce ai simti la o plaere ordinara.Este ceva chiar pur,si tocmai aceasta puritate ma face sa imi ies din fire.
-Te inteleg...
Se aseaza langa mine si ma ia in brate.
Este un chin cand vine cineva la tine si iti spune ca "ai prieteni care iti sunt alaturi" . Nimeni nu intelege ca iubirea si prietenii sunt doua lucruri individuale.Nu poti nici fara una nici fara cealalta.
Ma ridic de pe malul lacului si ii spun adio.
-Arunca-l ...Da-i drumul.
Stau si ma gandesc. Il scot de pe deget tremurand.Nu am mai avut atatea emotii de un car plin de timp.Il rasuscesc in palma si ma joc cu el.
Ce as rezolva daca as da primului nostru martor,prima dovada de iubire ? Nimic ! Nu ar fi ca si cum ar sterge toate amintirile si te-ar scoate din interiorul meu.
-Nu are rost.
Ma intorc si ma trantesc pe iarba uda.Mintea imi hoinarea prin viitor,prin peisaje litorale cu tine de mana,baltoci de mare sarata in fetele noastre,clipe de dragoste,de fericire.

Patul voia sa adorm in el.In schimb privirea mi se atinteste pe poza solitara ce sta chiar in fata mea pe perete.Ma ridic buimac o iau si o ascund iintr-un sertar.Ma pun la loc in pat si incep sa respir greu.
Somnul nu m-a mai luat in noaptea aia,insa am simtit cum este sa fii atacat de o mie de amintiri in acelasi timp.Am simtit cum e sa stii ca persoana pe care o iubesti,nu mai da doi bani pe tine.Ca ea a reusit sa dea cu mana peste tot,si tu te simti inferior,te simti comun,te simti lipsit de nicio sclipire. Ca si cum tu nu ai valorat atat de mult in ochii persoanei respective,dar tu ti-ai daruit proprii ochi ei...

Ca si cum tu esti o maladie incercand un antidot,si tot ce reprezinta acest antidot te respinge.Te inatura,isi creaza o repulsie fata de tine in jurul lui.

Monologul Culorilor Absolute

Supa curgea repede pe gatlejul meu uscat. Imi doream sa se opreasca si sa ma inece,sa se mai scurga putin timp,sa mai zabovesc un moment langa tine.
Stiam ca vor fi ultima masa,ultimele minute .
Tu ai terminat demult,parca asteptai sa ma ridic,sa-mi iau saculetul cu amintiri si sa plec prin usa din spate.Iti simteam sabia nerabdarii lovind in spatele meu.Tristete,fericire...nimic nu se putea deslusi de pe chipul tau,nici macar ura,uitare.
Era in jurul orei 16:00 intr-o sambata calduroasa.Norii se lasau ascunsi in seninul zdrobitor din acea zi de mai.Caldura si inocenta inceputului verii nu erau deloc elementele din acea mica incapere.Mai degraba niste impulsuri de toamna ploioasa,neagra,singura.
Un amalgam de rataciri si nimicuri care au convins copacii sa lase anotimpul singur.Eu eram toamna,ea vlastarul infuriat pe vremea urata.
Supa s-a terminat fara sa imi dau seama,ma uitam curios sa vad daca mai este vreun strop,dar nimic.
-Pot sa fumez o tigara ?
Sta pret de cateva clipiri:
-Bine,vin si eu.
Ati simtit vreodata agonia aceea a unui capitol incheiat ? Ei bine mie imi provoca pe moment crize de ras. Se uita ciudat la mine,de parca o luasem razna,dar si ea radea.Nu intelegeti gresit,era pe fond nervos.
Tigara se scurgea ca o clepsidra blocata,intr-un ritm ba rapid,ba incet,fara nicio vorba.Balconul era inchis,iar eu vedeam cum ma ratacesc in parul ei dus in fata mea de vant.Si el incerca sa ajute.Dar tot pamantul putea sa freamate de tristete la acest ceas negru,daca ea era
fericita,toti ceilalti erau nimic.Ultimul fum ma injunghie in piept. Ma dau de langa geam si purtand o masca hotarata la suprafata ma indrept spre ghiozdan,il pun pe spate si ma indrept spre usa. Trei miscari de rotita pentru a deschide ultima data usa unei casute ce o consideram un camin pentru mine. Un loc deschis oricand pentru uitarea tuturor idioteniilor de zi cu zi. Si acum se inchidea pentru totdeauna.
Insa nu am avut puterea sa o fac,am cedat.

-Nu pot pleca...
-Care e ideea ?intreaba ea sec.
-Niciuna,pur si simplu nu pot sa plec.
-Vlad,te rog...
-Chiar nu pot ce nu intelegi ?
Controlul apusese in mine,toate sforile se taiasera,iar mintea nu era deloc lucida.
-Chiar vrei sa arzi tot ? Sa arunci la gunoi tot timpul asta ? E o nebunie ! Nu trebuie...
-Vlad,stii bine care e motivul - nu merge ! Ce vrei sa facem ?
-Nu merge ?! Zici ca ar fi fost o relatie de o saptamana !
-Te rog nu incepe.
-Ce sa nu incep ?! Tu nu vezi ? Pica tot.
Si imperiile din mine sa daramau rand pe rand,durea al naibii de tare,si nu stiam ce sa fac.Nu realizam ca orice as fi facut era un produs al unei cenuse care n-avea nici o tangenta cu Pheonix. Era doar cenusa.
-Te rog Eva !
-Acum ce faci ? Ma rogi sa stau cu tine ? Ca sa ce ? Sa fie la fel ? Daca eu nu mai vreau de ce insisti ?Vlad,te rog,lasa-ma !
-Imi vorbesti de parca as fi...
-Obsedatul ala ?
-Da.
-Semeni in momentele astea,sa stii !
De la deces interior la revolta ! Parca toate celulele din corp se razvratisera pe acea afirmatie si voiau sa explodeze sa darame tot blocul.In schimb mai apuc putin de ramura luciditatii.
-Ok,multumesc.
Ma intorc si imi pun din nou ghiozdanul in spate. Cand sa plec,ramura cedase.

-Chiar nu pot.

*

Imbulzeala oribila din curtea scolii ma enerva la culme.Neavand loc de "manevra" ma hotarasc sa o iau inca o data inaintea ta si sa intru in liceu primul.
Te smulgi din mana mea,avea sa fie ultima stransoare.
-Auzi Vlad,m-am saturat sa faci asa !
Moment de liniste,toata curtea tacea si se uita mirata.Tu stateai in mijloc nervoasa.Orbisem.Am intrat in liceu am smuls un afis deja facut praf si am fugit.
Te-am dezamagit...
Imi spui ceva,iti zic ok.Aud un pufnet nervos,ma indrept total inconstient de ceea ce fac,de ceea ce sunt in momentele alea, spre clasa.
Nu ma calmeaza nici muzica.Te vad venind la mine si incep sa tip.
Regret fiecare clipa din minutele alea,Eva,caci au insemnat sfarsitul.Cumva,am sters tot,printr-o singura scena.Si da,au fost multe de genul.

*

Monologul Violetului Sfarsit

Ce inseamna atunci cand un om isi calca demnitatea in picioare ? Ca este mort? Nu. Inseamna ca motivul pentru care s-a dezgolit de caracter este mai presus decat propria sa credinta si persoana.
Si da,tu ,erai mai importanta.Atat as fi vrut sa ma cunosti asa cum sunt eu.Dar stii bine ca tot ce se intampla in fiecare zi este o agonie pentru mine,un pumn venit din toate directiile,descompunandu-se in mii de sageti veninoase.Si oricat as scurge veninul din rani,tot ramane ceva ce se uneste cu mine.Deseori m-am pierdut de ce reprezint eu.Iar dragostea a nimerit intr-o perioada nepotrivita de data asta.
Ideea este ca eu niciodata nu am vrut sa te tin incatusata,chiar daca de multe ori catusele erau moi si placute pentru un timp.Insa eu am lasat deoparte notiunea acestui deopotriva leac si blestem, si pana la urma ti-au brazdat pielea fina .Iar pentru acele momente in plus,am pierdut tot.

*

Ma grabeam incredibil.La ora 12 trebuie sa fiu in fata la magazinul Unirea,un chin - era 11:30 si eu d-abia iesisem din dus. Autobuzul sigur prindea aglomeratie in ziua aceea de sambata iar afara ploua.Ma intalneam cu Eva si un prieten foarte bun pentru a lua un cadou pentru un majorat care era seara. Planuri peste planuri,idei peste idei.
Telefonul imi clipea intr-un mod enervant,ceea ce insemna ca am primit un mesaj.
"Te iubesc !".
Si eu te iubesc. Dar nu am credit sa iti raspund.Rad in sinea mea ,stiam ca nu are nevoie de raspuns.
In sfarsit plec de acasa rapid si o iau la pas iute spre autobuz. Din fericire il prind chiar cum ajung in statie.Un aurolac cam autist si sifilitic se apropie de mine si imi face semn daca am niste maruntis. Dau din cap ca nu si in momentul urmator se ia de o batranica si incepe sa alerge cu baticul smuls de pe capul ei prin autobuz.Ce era terifiant e ca batranica murea de ras.Adica,injuri si faci ca toate mamiferele de pe pamant cand un om te atinge neintentionat vrand sa iasa din autobuz,dar cand un nebun alearga cu baticul tau - e ceva perfect normal.Ok trecand peste,cobor la Universitate si vremea se insenineaza. Treptele le sar repede ajungand in metrou.
Ce noroc chior ! Metroul spre Unirii tocmai plecase.Bazaie telefonul : "intarzii 10 minute,scuze". Perfect ! Am timp.
E ciudat cum atunci cand esti singur si iti vezi de gandurile tale mereu vine cineva si te deranjeaza intr-un mod chiar mitocan,cerandu-ti ba o tigara,ba sfantul leu,ba sa-i comunici ora.Si mai incitant este cand vine un tiganus si face faza asta,si daca nu il satisfaci te scuipa.Ce este deja uimitor si superior oricarei inteligente insa este atunci cand acel tiganus are maxim 10 ani si te gandesti ca nu e vina lui,si te trezesti fara telefon,sau cu o baltoaca plina de cine stie cate maladii pe obraz.
In ziua aceea un vlajgan de vreo 20 de ani avea ca ustensila de taiat o geanta - un briceag ! Idiot este faptul ca acela nu are creierul nici cat un bob de mazare incat sa vada ca peronul este populat si ca manopera lui mirifica are scris "esec" pe ea din start.
Doua matahale SCORSEZE vin si ii aplica o lovitura destul de urata bietului nenorocit. Te gandesti ca la varsta aia tu ai munci daca ai fi in locul lui,dar ii stii oare povestea ca sa judeci ?
Metroul vine tarandu-se ca un sarpe in groapa lui . Ma urc si in 2 minute sunt la Unirii,ma uit la ceas : 12:18.Ma pun dupa panoul de langa McDonalds si astept.
In cateva minute Eva isi etaleaza pletele blondine ,gafaind,semn ca a alergat.
Ma saruta incet pe buze.

-Unde e Razvan ?
-Sus la magazin,hai sa mergem.

Ii zambesc , o apuc de mana si o luam incet de data asta pe scari.
Ne asteapta acolo,fumand o tigara, cel mai bun prieten al meu.

-Buna Eva .Vlad ia o casca !

Pufnesc in ras,omul este obsedat sa imi arate tot felul de formatii metal sau melodii noi ale formatiilor metal sau orice este legat de metal. Si eu il refuz deseori.
-Nu ,hai sa mergem sa cautam cadou.Imi dai diseara pe Skype daca e.Te-ai gandit la ce am putea sa ii luam ?
Urmeaza niste glume perverse si cu implicatii sexuale pe care nu le voi reproduce.
Intram in Maretul Shopping Center Wannabe Paris si in fata noastra era un magazin pe care scria mare "CADOURI" .A fost pentru noi un "sunt ceea ce cautati". Intram si vanzatoarele ,ca orice alte vanzatoare, atunci cand magazinul este gol - barfesc.
Insulta la adresa clientului intervine atunci cand acesta intra si ele continua,de parca el ar fi un nimic. Nu dau importanta,cu totii stim in ce substanta moale e scufundata Romania.Mi se pun ochii pe o sticla de vin,dar cam scumpa.AHA ! Fix langa era una la un pret decent,vin spumant insa.
Bun si ala ! Il iau si mai iau niste trabucuri care s-au dovedit a fi tutun.Iesim din magazin si ne gandim ca e cam putin.

-Ce facem ? Doar atat trei persoane ?intreb
-Mda,e cam putin ,spune Razvan.
-AAAAAAAA,uite uite tricouri din alea personalizate !
-Da buna idee iubito hai sa incercam.
Pe langa cele 10 modele de tricouri ce fac reclama amuzanta la droguri usoare,gasim unul cu "Miserupe" .Foarte tare,tipului la care mergem chiar i se potriveste ideea profunda a mesajului banal. Ne hotaram sa i-l luam pe acela.
Dupa 20 de minute de cautare intensa si completarea operatiunii "Cadou" ne retragem la McDoanlds sa mancam.Meniurile la 10 lei inca erau in picioare,si al naibii de atractive.Mancam si mergem acasa. Eu o rog sa vina cu mine pana undeva unde aveam niste treaba,apoi ne indreptam spre ea.Ne gasim un loc la masa,mancam,si apoi ne bagam in camera.
Filmul de azi nu a fost bun,insa saruturile tale m-au facut sa uit complet de el.
Ne-am aranjat,si am fugit la majorat.

Un sublim moment in timp si spatiu .Dar a fost si ultimul...

*

Monologul Albastrului Inchis

Este un chin cum tot ce simti intr-un moment,se schimba la aparitia celuilalt moment.Cauti ineditul in fiecare sclipire.Speri ca atunci cand deschizi ochii sa vezi ceva ce nu ai mai vazut. Insa eu nu iti aratam nimic de la un timp.Decat o iubire mizera uneori,plina de pete de gheata.Nu poti nega niciodata sentimentele fata de mine,iubirea,dorinta.
Dar aici a fost si problema.Nu am fost in stare niciodata sa nascocesc o bula de dor in jurul tau cu care sa iti nutresc sentimentele.Mereu am dat dovada de ceea ce nu sunt,mereu am sufocat,si nu am nicio scuza,desi scuze ar fi multe.
Caminul meu nu a fost unul fericit niciodata.Familie intortochiata,caile fiecaruia erau dominate de una impusa fortat,orice vis avea celalalt,venea altul si i-l darama.Un cosmar cu momente de razboi.O permanenta incercare de emancipare,care mereu dadea gres.O adevarata societate comunista intre cateva ziduri. Si ce as fi vrut sa scap...
Dar aceasta cale comuna m-a invatat multe.Insa as varsa toate cunostintele din mine,ca sa ma recapat.Nu eram asa,nu eram asa,nu eram asa ! Insa unui om cand ii repeti aceleasi idei mereu,acesta incepe sa se obisnuiasca,sa le accepte,desi nu sunt considerate bune de el.
Asa mi s-a intamplat mie. Insa eu aveam luciditatea necesara ca sa le razbat,insa acest razboi interior m-a schimbat mult.M-a facut recalcitrant,m-a facut un monstru,ceva ce regret.Cel mai mult.
Asta am incercat sa te fac sa intelegi...Tu ai reusit de multe ori sa ma recapeti,insa ma pierdeam usor. Am avut nevoie de o lovitura ca sa ma trezesc.Dar a fost prea tarziu,si singur nu am putut.
Dar evident,nu e suficient,pentru ca tu nu ai cum sa aprofundezi acest element important ce a fost omniprezent in mine,pentru ca tu nu ai trecut prin nimic asemanator.
Mereu am fost imbuibat cu idei de rahat,cu idei venite din alte parti,si ar fi momentul sa stii asta...Asta nu a fost vointa mea.Si ma simt mizerabil pentru asta.Pentru ca acea compatibilitate nu s-a produs din cauza ca eu nu am reusit sa conectez primul firul.
Nu tu trebuia sa faci primul pas.Eu trebuia.
Si pana sa il fac,a fost prea tarziu iar bruma de speranta din tine s-a stins.

*

Telefonul suna incontinuu.Era Eva. Tocmai ne certasem pe inca o bazaconie. Nici nu mai tin minte ce anume era.
-Voi veni azi la tine,insa vreau sa vorbim ceva foarte serios.
Inima mi-a stat in loc evident.Stiam ce e.Si mi se facuse frica.
Atunci,in ziua aceea,am uitat de orice altceva,si am fost eu.
Asteptarile erau chinuitoare,insa...dupa o frica dusa la extrem,a urmat Impacarea si cea mai frumoasa zi pe care am petrecut-o impreuna,din simplul fapt ca amandoi eram chiar noi.
Evident,nu a durat,si nu am considerat actul respectiv ca un semnal de alarma,decat pe moment.

*

Imi pare sincer rau pentru toate momentele in care ti-am dat impresia ca vreau prea mult.Imi pare rau ca nu am pretuit imbratisarea,simbolul ei.
Este primul lucru care te-a schimbat.Este prima mea mare greseala,prosteasca si involuntara.
Si eram o javra oarba in momentele alea cand tu voiai doar sa ma iubesti.

-Vlad,mi-e somn,te rog.
-OOOfff mereu ti-e somn !
-Vlad...sincer chiar vreau sa dorm.

Ma supar si ma intorc.De ce nu puteam sa te iau in brate ,sa te sarut,si sa-ti urez noapte buna ?De ce un timp indelungat am fost atat de stupid in gandire.De ce am interpretat tot ce se intampla ?De ce despicam firul in trei sute de alte fire si le analizam pe toate ?
Defectul meu cel mai profund este ca ma complic in lucruri simple.Si asta s-a schimbat brusc acum.Dar ce mai conteaza "acum" ?
Toate aceste mici piese din puzzle l-au deformat,l-au facut in plus.Si eu inteleg de ce l-ai stricat.Dar puteam sa il refacem,aici intervine confuzia mea suprema,puteam sa ne jucam cu el,sa radem si sa-l reconstruim.Uitarea insa a parut mai laindemana.Tu ai ales sa reprimi orice idee in care as fi aparut.Ai ales sa ma arzi.

*


Monologul Supremului Rosu

Dar sa nu uitam ca de multe ori,oamenii pun in umbra momentele frumoase dintr-un anumit capitol,si se gandesc numai la dezamagire.Si noi am avut multe momente frumoase.
Iti amintesti ,probabil,de acel animalut dragut ce sta langa tine mereu,de toate placerile marunte si bucuriile imense,de dor,de momentele de iubire,de dragoste,de fantezie.
De momentele in care tot ce iti doreai este sa ma vezi imbatranind cu tine.
Dar da,aceste momente au palit in ideea celor rele,care ,pur si simplu,le-au acaparat.
Insa acele mici sclipiri sunt o dovada ca noi puteam fi cu totul altceva.Puteam reinvia.
Al doilea punct in care ne-am ciocnit foarte tare a constat in ideea unui drum de mijloc - inexistent in opinia ta- intre noi doi.
Incercam cu opiniile mele sa le acopar pe ale tale,incercam sa te fac sa intelegi unele lucruri care nu trebuiau intelese de tine atunci.Iti aminteste de cineva ideea asta ? Este fix cum am fost eu tratat...Si cumva transpuneam tot raul din jurul meu intre noi doi,ii gaseam o cale de a iesi fortat.Fiecare om cu opiniile sale,in plus ca ale tale erau mai cerebrale in clipele acelea.
Dar eu incercam sa formez o dominanta masiva in jurul mintii tale si iti rapeam libertatea cu ea.Te lasam sa zbori prea jos,si te-ai ciocnit de multe ori,te-ai ranit,iar toate ranile alea nu s-au vindecat pentru ca eu nu am facut nimic in privinta lor.
Este al treilea lucru din monstruozitatea de care eram in stare,si pe care il regret.
Insa acest eu necunoscut nici macar mie,a umplut povestea de sange,a patat-o pana ce paginile s-au rupt. Si altele nu s-au mai scris.
Dar eu nu am sa uit niciodata momentele placute,pentru ca au fost intr-adevar cele mai placute din tot ce am trait eu pana acum.Nici tu nu ai sa le uiti.
Nu numai eu am gresit,exact,si tu ai avut mereu partile tale de aberanta,momente ce pe mine m-au facut de multe ori sa ma intreb daca e bine spre unde ne indreptam.Dar problema mea,si cel de-al patrulea lucru,este ca eu am avut de multe ori puterea de convingere sa te razvratesc impotriva ta,sa iti arat ca tu gresesti mai mult.Desi nu era deloc asa.
Iar moneda pe care eu ti-o dadeam ,o livrai inapoi de zece ori mai ingrozitoare. Cauza - efect. Insa eu am fost de cele mai multe ori cauza.
Ce pot sa spun ? Eram aburit mereu de faptul ca te-as putea pierde si incercam sa fac orice ca sa scot de la tine lucruri bune mereu.Era ca si cum as fi pus o perna pe fata ta,si apoi te-as fi rugat sa imi spui lucruri frumoase.

*

Viata nu era ceva rau.Facusem trei luni atat de splendide,incat te topeai ! Desi era iarna si ger.Haha. Aveam o forta incredibila,ma iubeai foarte mult,si eu pe tine,si totul chiar era perfect in vremea aia.Totul a inceput cu descoperirea unor noi orizonturi care pe mine m-au facut sa ma apropii prea mult,sa te stanjenesc cu prezenta mea,sa insist pana te faceam sa spui lucruri pe care nu le voiai.Nu ti-am lasat destul aer proaspat,mereu il respirai pe al meu,si "mereu" nu e ceva tocmai bun.
Iar orizonturile noi impuneau noi reguli,noi momente de fericire alaturi de alti oameni,care pe mine,din naiba stie ce motiv,ma deprimau.Poate pentru ca ma rodea invidia de a stii ca te mai face cineva sa zambesti.
Si stim amandoi episodul cu acea excursie.Si ii doresc moarte eu-lui ce chiar atunci s-a nascut,si care a murit dupa ce tu ai pus punct.
Acum mi-am dat seama ca eu niciodata nu am fost limpede in treburile astea,si mereu am gandit cu mintea altcuiva,am gandit cum am fost invatat,ceea ce nu e bine,si am sa-mi reneg aceasta geana definitiv.Imi pare rau ca nu am ocazia sa o fac alaturi de tine.


*


Monologul Negrului absolut

Si probabil cel mai important monolog.
Imi amintesc cum ne-am intalnit,intr-un spatiu verde langa un lac atat de limpede,imi amintesc cum eram atunci,imi amintesc ce flacari se aprindeau in noi.Si eu inca le simt,desi mocnite,caci cele dintr-o singura persoana,fara celelalte din cealalta persoana,nu pot invia in totalitate, eu inca simt tremurul pe care il aveam atunci.

-Vreau sa iti spun de la inceput,ca sunt foarte feminista !
Incep sa rad .
-Ei bine atunci eu voi fi misogin.E un inceput perfect !
Razi si tu.
Ciudat,pe atunci zambetul ramanea sus mereu,orice ar fi fost.
Si nu,nu e din cauza ca era inceputul,ci pentru ca atunci nu lasasem nimic sa ne strice,si nu eram schimbati.
Sticla de fanta din mana pe care ai agitat-o tu a cazut pe jos,mi-era asa de sete,am deschis-o si a pocnit pe tine. Imi amintesc cat am ras .Imi amintesc cat de bine ne-am simtit mult timp de atunci unul in preajma celuilalt.
Noi am realizat de la inceput ca suntem diferiti,de ce atunci gaseam intelegere in orice si dupa o perioada mai mare de timp nu ? Rutina,monotonia,plictiseala sa fie de vina ? Eu nu cred.Fiecare am avut partea lui de adevar si nedreptate,dar unul dintre noi a exagerat cu ele,si acela am fost eu.Caci eu trebuia sa ma ridic mereu la asteptarile tale,si problemele m-au coplesit,ai ajuns pe un alt loc decat cel cuvenit,si atunci am inceput sa uit acele momente frumoase.Eu primul,iar tie...nu ti-a mai placut.
Te uitai la mine uimita cat de mult pot sa vorbesc. Te uitai si iti placea atat de mult,vedeam asta in ochii tai mari,sclipeau si imi luminau sufletul.
O a cincia idee total gresita dintre noi a fost ca tu ai avut mereu impresia ca tu nu te poti deschide in fata mea,dar cum te poti deschide cand cineva nu te lasa libera sa o faci ?Am insitat prea mult in multe momente,asta a fost o distrugere pe care mi-am aplicat-o singur,si d-abia acum mi-am dat seama de ea.Tu inca ai sentimentul ca problema pornea din tine,insa eu niciodata nu te-am lasat sa vorbesti cu adevarat,de fiecare data ma credeam mai presus, si tu imi intorceai moneda foarte dur,pana intr-un punct in care ai inceput sa crezi in ce ziceam eu,si sa te interiorizezi astfel incat sa traiesti cu iluzia ca e vina ta,sau a noii tale vieti.
Te intrebi de ce cu alte persoane poti fi tu ?Pentru ca ele te-au lasat sa te manifesti.Eu te-am prins intr-o cusca si nu ti-am dat drumul.Este poate cea mai mare greseala pe care am facuto,pentru ca te oboseam teribil,si mintea ta ma respingea de multe ori.
Ai inceput apoi sa te regasesti in alti oameni,cu care puteai sa vorbesti ceea ce nu puteai sa imi spui mie,ceva poate perfect normal.Dar care mie mi s-a parut un capat de lume.Aveam dreptate doar pe jumatate,si anume cu ideea conform careia acele persoane trebuiau sa ma cunoasca si pe mine pentru a trage concluzii,insa tu ai avut mereu dorinta sa te tii de mine,nu ai vrut sa imi dai drumul cu adevarat nici cand mi-ai dat,si ai apelat la orice alt mijloc pentru a-ti putea satisface unele nevoi morale pe care eu eram in incompetenta de a le aplica.
Insa tu niciodata nu te-ai lasat sa crezi ca eu nu iti dau voie sa respiri,ai dat vina pe alte circumstante care erau doar plauzibile,spre exemplu scoala actuala si dorul de scoala in care ai fost,de oamenii minunati de care ai fost inconjurata.Si daca stai sa te gandesti bine, in unele momente am suprimat orice dorinta de trecut,cu persoana mea,dar au fost rare momentele si tu ai intrat in ele,gandind ca nu e vina mea,ci vina locului in care te aflii,lasandu-ma pe mine singura usita de scapare.Pana nu am mai fost singura.

Primul sarut din ziua aceea a fost cel mai frumos.Erai atat de copilasa si increzatoare.Imi amintesc cum in urmatoarea zi ai varsat primele lacrimi pentru mine.Imi amintesc cum ai spus ca tu nu esti sigura daca o sa poti tine pasul,pentru ca eu sunt mai mare,si am mai multe astepari.
Daca iti mai amintesti ce am raspuns eu atunci,tine acele cuvinte in inima ta,mereu,caci acelea au fost prima dovada a unui inceput frumos,a unui om care era cu totul altfel.
Insa au urmat si alte lacrimi,de tristete,au urmat momente de calvar din care amandoi ieseam complet trazniti parca de mai multe fulgere deodata,si ne revoltam unul impotriva celuilalt.Pana in momentul in care tu te-ai intarit,si lacrimile au incetat,si te-ai schimbat fata de mine.Chiar si cand nu greseam cu nimic,imi vorbeai urat,incercai sa ma respingi,incercai sa ma dai laoparte,sa ma faci sa ma indepartez de tine.Dar eu niciodata nu ti-am dat drumul,nici macar acum.Asta nu ma face obsedat,nu ma face sa fiu precum acel cretin.Este doar dorinta de a fi cu cineva pe care chiar iubesti,si pentru care ai indrepta unele fantani cu apa otravita din trecut.
Capitolul acesta din viata fiecaruia,fie si el inchis,o sa ramana in noi pentru totdeauna,si cu timpul,o sa regretam amandoi...
Eu m-am intrebat de multe ori cu ce am captat noi atata lume...cu ce am parut mai speciali decat restul.Si mai ales cu ce am facut ca persoanele apropiate sa ne iubeasca atat de mult.Oare ele,privind din exterior,nu au vazut ceva mai mult decat am vazut noi din interior ?Oare amandoi am ramas fara ochi,in timp ce ei inca vedeau situatia clar ?
Am fost niste copii la inceput de drum.Dar drumul acela puteam sa il fi parcurs impreuna,caci mereu,in orice pagina am scrie cu oricine altcineva,mereu vor fi temeri vor fi dezbateri si batai de argumente,in primul rand.Noua insa ne-a trebuit mult prea mult.Iar eu te-am lasat sa gusti dintr-un venin ce nu ar fi trebuit sa-l vezi vreodata,care m-am chinuit acum,si l-am sters si din mine,l-am ascuns,ca sa nu il mai vada nimeni.

*

-Nu. Si te rog lasa-ma in pace ! Nu merge orice am face. Si stiu ca e in mare parte vina mea,daca nu toata.
-Eva defapt a fost vina amandurora,mai mult a mea.
-Vlad ! Nu incerca sa pui toata vina pe tine.Eu nu am putut sa fiu eu in preajma ta.Atata tot.Si gata,incetam.
Ce m-a omorat atunci a fost ca,tu odata cu sfarsitul,ai reusit sa te automotivezi si sa deschizi un geam din tine spre afara,aruncand tot.Nu ai mai dat o a doua gandire situatiei,nu ai mai incercat sa procesezi ce am scris in acel bilet.Ti-ai dorit numai sa uiti si aici ai fost mult mai puternica decat mine.Dar ai si avut in ce sa te refugiezi ca sa poti sa uiti.Nu o sa cred niciodata ca nu ai fost trista,ca nu ai varsat nicio lacrima,ca nu te-ai mai uitat macar pentru o clipa la pozele cu noi doi.
Apoi comparatia cu acel obsedat,facandu-ma la fel,m-a facut sa accept in mine o infinitate de cutite care se invarteau in carnea mea.Si macar de era numai ceva fizic ! Dar sufletul meu voia afara,caci gazda nu mai era demna de el.
Atunci s-a provocat in totalitate schimbarea.Atunci am cedat oricarei ramuri de confuzie,atunci mi-am dat seama ca ceva intr-adevar a fost in neregula intai cu mine,apoi cu tine.
Monologul culorilor absolute este menit sa explice de ce am vrut atat de mult un nou inceput,de ce am vrut atat de mult sa te mai imbratisez odata.
Caci nu vei ramane in mintea mea pentru totdeauna,dar in inima mea cu siguranta - mereu.


Epilog - Vocile


-Da ! Ca cica ea voia sa se desparta de tine in urma cu doua luni ! Nu stiu ce naiba.
Catalin era un baiat foarte de treaba,un prieten adevarat,unul dintre acele caractere care nu tradeaza chiar daca sabia ii atinge jugulara.
Ei bine acea zi,acele momente,au fost cea mai mare dezamagire a mea.
Vocile imi bazaiau in cap pe un ritm stricat.Multe note proaste incercand sa creeze o simfonie.Iesea afoana,dezacordata.De cand am fost impreuna am incercat sa te invat sa eviti aceste tipuri de caracter,aceste persoane care sunt ca niste termite,capabile de o lacomie exuberanta si care ar face orice sa distruga un om ca sa se apropie de tine,sa te distruga la randu-ti. Si tu niciodata in tot acest timp nu erai de acord cu asa ceva,erai de-a dreptul impotriva generatiei asteia de copii autisti si falsi care cotrabaie acum printre noi.
Nu stiu de cand a pornit relatia asta atat de stransa,nu stiu de cand au inceput sa te invenineze,nu stiu daca au vreo legatura cu decizia ta fata de mine,si nici nu-mi pasa.Eu am fost ca ele acum prea mult timp Eva,si nu am sa ma mai cobor la pragul acela niciodata,caci nu merita.Asta nu se numeste moralitate,nu este nimic din ceea ce tu credeai,din ceea ce tu aveai format.Si stiam ca persoanele de genul te-ar distruge.De aceea am incercat sa te tin departe si tu ai interpretat.
Tot ce auzi in jurul tau este plin de rahat pana in momentul in care tu,cu propria-ti ta minte , realizezi ca au dreptate.
Oare faptul ca eu am fost inlaturat trebuia sa inceapa o intreaga debandada ?
Nu puteau lucrurile sa se asterne asa cum au inceput ?Din moment ce tu nu mai ai nicio treaba cu mine,de ce iti mai pasa ?Din moment ce m-ai uitat ? Eram un capitol inchis,iti placea sa-l rasfoiesti numai ca sa vezi partile proaste ?!
Barfa este o maladie atunci cand nu cunosti persoana careia te adresezi.
Cu toata sinceritatea cred ca,daca cineva ar fi avut un motiv sa imprastie vestea,cu siguranta nu ai fi fost tu ! Eu nici macar persoanelor in care am avut cea mai mare incredere si inca am ,nu am dezvaluit nici pe jumatate din ce credeam eu sau din motivele din momentul ala. Tu,in loc sa te dezgolesti de tot ce te presa in fata persoanelor care ar fi fost cele mai potrivite pentru acest lucru si care probabil ti-ar fi dat un sfat total sincer,ai ales persoanele care stiai ca iti dau dreptate.Persoanele care cu masca lor te faceau sa te simti puternica pe ceea ce gandesti tu.Asta o fi calea ?
De fiecare data ai considerat ca fiind impotriva societatii asteia te ridica pentru simplul fapt ca ideile generale adoptate de catre ea sunt sinucigase .Si aveai dreptate ! Ce ti-a schimbat parerea ?
Imi amintesc cum una dintre aceste Voci a inceput sa faca scene odata in curtea scolii si cat de intrigata erai ! Dar cumva s-au dus momentele alea.

Eva intrase in vorba cu niste cunostinte foarte vechi de-ale mele.Cumva dupa ce s-au imprietenit brusc si imediat,tot liceul aflase despre aceasta despartire,toata lumea arata cu degetul spre mine,ancorand o privire urata,de groaza !
Toata lumea ma chinuia si toate gandurile lor rele veneau inspre mine .

Sa nu ai impresia vreodata ca eu am rumegat atat de banal acele momente.Nu! Dar de ce as fi continuat ?Ca sa fiu la fel ca ceilalti ? Niciodata.
Chiar asa am fost Eva ? Te-ai gandit in ultimul timp,numai tu !, la mine ?Caci un lucru este cert in mintea mea,si cu aceasta am sa inchei aceasta mare epopee :

Eva care s-a indragostit de mine nu este cea care mi-a spus adio.Iar eu,la randul meu,nu iubesc nimic din aceasta persoana.

Visare

Hei,eu tot aici sunt. Un maldar de confuzii bagate,indesate intr-un sertar ratacit de fratele sau,Dulapul. Sunt un haiduc uitat de lume,de mine, precum o pasare fugara ce se joaca printre miresmele norilor albi imprastiati pe cer. Un rol,fara o scena,un Vis , fara o muza. ..

...Caci a fugit. Si atat de multe m-a invatat incat nici nu stie si doamne cat nu as da ca timpul sa se scurga pana intr-o zi de vineri, sa ma duc din nou acolo. Sa ma lase sa indrept,sa ma indrept.

Regret mai mult decat ma regret pe mine,dar zambetul meu solitar,inca sta aprins in mine,inca am dare de cerneala pe pereti, inca am urme de tablouri.Inca te am.Ciudat,nu ? Si totusi...tu vei fi ,cel putin o perioada, un firisor de iarba in iluzia totala a unui camp mort. Un geam spre lumina,un gand spre fericire...dar si tristete. Caci precum un ceas stricat,timpul nu mai batea in favoarea noastra. Iar bateriile s-au pierdut...

Dar aveam un ceas nou in buzunar. Nu ti-a placut...dar eu inca il mai am. Si merge atat de perfect incat si soarele se reflecta in el si ramane uimit. O fascinare universala,doi soareci dansand limba peste limba indicand orele frumoase. Si ce bine merge...ce bine merge...

Eu tot aici sunt ! Un poem intr-un corp de purice ce sare de colo-colo inspre nicaieri dar acum nu mai are culcus...si ii e frig si frica. Dar rabda,se zbate, reuseste ! Insa mereu isi va iubi fostul patut..atat de calduros.

Un om intr-o ingeniozitate vaga,scormonita de printr-o scoarta de copac,deodata cu vreo doua veverite ce s-au speriat si au fugit.

O vara fara iubire. Caci nici macar splendoarea verii...nu a asteptat.

Un gigant al nimanui,o piatra solitara...

...Ce asteapta sa te asezi pe ea.

http://www.youtube.com/watch?v=kVpv8-5XWOI

Mai degraba un lac...

Mai degaba un lac injunghiat de caldura,ce se descompune,ca o pastila efervescenta.
Iar apa candva cristalina lasa in urma namolul din mine,si multe Hade se joaca in el,spulberandu-mi orice urma,orice sclipire de luciditate,precum ochii injectati ai unui nebun, un mort , un iad.

Seman sentimente in toate directiile,dar nu dau roade,Anotimpul lor s-a incheiat odata cu...da.Si viata pare un carnival stricat,in ale carui masinute nu se mai da nimeni,si totul piere incet incet odata cu vremea urata,ploaia din mine.

Mai degraba un izvor,sa ma reped in toate stancile,sa trec printre ele,sa ma indrept nestingherit pe o panta,dintr-un varf in care am fost atat de putin,si constanta ce ma atrage inspre jos si ma indeparteaza de tine...e vulgar de nenorocita.
Caci tot ce am fost eu ieri,acum a murit,si renasterea este ceva sfasietor ,ceva nerealizabil.

Si as vrea sa-mi strig iubirea unei zile de septembrie,unei zile de mai, dar sunt mut si tot ce mai am sunt literele...si ma joc cu ele si nimic nu iese. Caci eu,Lacul,ma inec in mine.


Si as da orice...oricat de mult...sa vii la mine,Apa.

Peste Rauri de Rece

Toata viata m-am inecat in mine ca intr-un ecou nedefinit,neterminat. O jumatate de drum dintr-un intreg,o jumatate de tunel intunecos spre lumina.
Tot murmurul meu vag interior se redescopera ,se reintruneste in fiecare secunda cu noi indoieli,noi Capodopere alea Distrugerii mele.
Imbinarile ciudate de haos se rastalmacesc in simple cuvinte,dovezi ale inertiei mele. Ma scufund...ma scufund prea adanc.

Si acum nu mai pot iesi.Sunt captiv intr-o cusca efemera a societatii.Niste stalpi blegi din fire ma tin momeala mintii mele .Timpul de a scapa este infinit,timpul de a nu ma mai tine de un Nume,de a ma desprinde din Ramura aceasta a vietii mele. Acesta este un razboi,al meu cu mine, iar ce nu intelegeti voi,Vocile mele,este ca sunteti in plus,mereu,o Simfonie a Masacrarii mele ,plina de note gresite,proaste,hade.

Si oh! Cat nu ati da ca sa ma ingropati mai adanc.Sa imi vedeti ochii zdrobiti de durere,sa imi vedeti sangele inchegat in vene,parasit...un Martir demn de nicio statuie.

Un adevarat Martir,da,al singuratatii. Si o bataie de inima nu ma va salva,niciodata.In schimb , spuneti-mi,ce ati face sa va demonstrati adevararurile ? V-ati autodistruge odata cu mine ? Caci...

Ati reusit.

http://www.youtube.com/watch?v=mdJDPepGOAM

Scrisoare

Pentru o anumita libelula,

Nu am vrut niciodata sa fii altceva. Mereu te-am iubit exact asa cum ai fost,chiar si tacerea. Chiar si sabia care ne-a taiat. Dar ca orice tais al oricarei sabii el ustura intr-atat de tare incat ochii imi explodeaza in mii de furtuni in mii de alte lumi. Ca si lumea ce acum ne desparte printr-un nor negru si dens. Imi tot bag mana in el incercand sa te ating,dar sarutarile tale se pierd printre degete...

Nu as suporta sa pierd sfertul meu de dor. Caci tu reprezinti un tot inghesuit in mine,care,in loc sa fie dat el afara,m-a dat pe mine afara din mine,partea insignifianta,partea care era stricata. Intelegi ? Nu e usor sa imi exprim fluturasii raniti din stomac,se chinuie sa supravietuiasca...

Un soi de teama ciudata ma framanta acum. Ma intoarce pe fiecare parte,parca as juca la o tombola. Cine imi castiga capul,piciorul,caci toate le simt slabite si pe cale sa cedeze. Caci toate iti apartin iar tu fugi.. Iar eu nu suport gandul de a te pierde,si stiu,stiu ! ca ma iubesti...

Si teama asta nu mai pleaca. Ma invaluie,ma face transparent,un geam de sticla batut de razele soarelui de aprilie,inghitit ici si colo de vreun nor. Nu vreau sa ma transform intr-un rau...caci stiu ca acum as inunda tot universul ...

Ma gandesc ca ai sa te intorci... Si ai sa-mi pasesti incet pe covor asta seara si am sa te iubesc mai mult decat oricand,pentru ca acum nu mai sunt orb...

...Pentru ca d-abia acum te-am cunoscut pe vecie.


Cu drag,
Andrei

Se aduna praful

De cand n-am mai intrat aici. Era sa-mi pierd si cheia de la usa.Mi se pare acum o lume atat de mica,inghesuita intre patru pereti stramti,cu fiecare litera capatand conturul diform al unui om.Si atat de multi oameni adunati gramada unii peste altii,si se imbrancesc,se lipesc goi unii de ceilalti,urmand sa simta durere. Am experimentat multe lucruri de cand n-am mai furnizat oameni. Un dar,un chin si cam atat. Cutia mare care le-a adus pe ambele mi-e prietena. Chinul mi l-a mai adus,mi l-a mai luat. Darul niciodat...atat de frumos impletit ca o funda in parul unei tinere scolarite,un adevarat mausoleum al divinitatii,pictat in om,faurit ca si om. Dar chinul se ridica uneori mai presus,cu carnea-i inca ranceda si falcile-i-mpietrite,dintii sfaramati si ochii de-un rosu sangeriu. Iar cusca...agonizant delir. Teribil sa te simti intre zece bare trasate cu creionul in jurul tau.De parca toata viata ta o sa le ai in fata pana si atunci cand vei inchide ochii. Dar el nu are nicio bara,s-a eliberat de toate,mi le-a dat mie...

Soarele rosu ,la zenit,cand plange luni,si luna plange soarele,si stele plang luna si tot asa si se formeaza un fel de ciclu al lacrimilor unde toti astrii plang si sunt plansi, atunci te vad pe-o ultima raza,aruncandu-te in neant. Si te vad in fiecare zi,si te sarut si nu te scot din minte niciodata...si nici n-o voi face vreodata.

Garsoniera asta de putini metri patrati se inghesuie cu fiecare secunda,ma chinui sa respir iar cand ma gandesc ca voi iesi din ea...Dar prefer aceasta garsoniera unde mintea mi-e libera,si trupul mi-e dezgropat,degetele-mi se plimba pe o foaie alba si mintea-mi sta prinsa intr-un loc imens,decat un orizont larg cu suflet mort si corp viu...
Se aduna praful de orizontul larg.Se aduna praful.