Scrisoare

Pentru o anumita libelula,

Nu am vrut niciodata sa fii altceva. Mereu te-am iubit exact asa cum ai fost,chiar si tacerea. Chiar si sabia care ne-a taiat. Dar ca orice tais al oricarei sabii el ustura intr-atat de tare incat ochii imi explodeaza in mii de furtuni in mii de alte lumi. Ca si lumea ce acum ne desparte printr-un nor negru si dens. Imi tot bag mana in el incercand sa te ating,dar sarutarile tale se pierd printre degete...

Nu as suporta sa pierd sfertul meu de dor. Caci tu reprezinti un tot inghesuit in mine,care,in loc sa fie dat el afara,m-a dat pe mine afara din mine,partea insignifianta,partea care era stricata. Intelegi ? Nu e usor sa imi exprim fluturasii raniti din stomac,se chinuie sa supravietuiasca...

Un soi de teama ciudata ma framanta acum. Ma intoarce pe fiecare parte,parca as juca la o tombola. Cine imi castiga capul,piciorul,caci toate le simt slabite si pe cale sa cedeze. Caci toate iti apartin iar tu fugi.. Iar eu nu suport gandul de a te pierde,si stiu,stiu ! ca ma iubesti...

Si teama asta nu mai pleaca. Ma invaluie,ma face transparent,un geam de sticla batut de razele soarelui de aprilie,inghitit ici si colo de vreun nor. Nu vreau sa ma transform intr-un rau...caci stiu ca acum as inunda tot universul ...

Ma gandesc ca ai sa te intorci... Si ai sa-mi pasesti incet pe covor asta seara si am sa te iubesc mai mult decat oricand,pentru ca acum nu mai sunt orb...

...Pentru ca d-abia acum te-am cunoscut pe vecie.


Cu drag,
Andrei