Crezul unui decazut II

Partea Intai– Strajerii portii “Infinit”

“Precum un vultur,si el adesea se inalta spre cerul conditiei lui umane,dar si decadea ,numai pentru a-si satisface setea de invingere a vietatilor infime,precum soarecii – mediocritatea sociala si culturala.Timpul din clepsidra lui de lemn se scurgea vag,arborand sub el steagul grabirii incete.Nimeni nu se grabeste,doar aceasta unealta te face sa incerci mereu sa i-o iei inainte,si pentru ce ?Ea tot te va birui.

Dar odata ce-ti pierzi umanitatea,te pierzi cu totul ca si om.Raman senzatiile dureroase de statuie ,capturata intre piatra din exterior si rusinea fecioreasca a goaliciunii din interior.Asa a inceput…Un vesnic ecou fortat de imprejurari sa reiasa din banalitatea unei prapastii.Candva,demult,el statea rasculat de idei noi pe o banca dintr-un parc plin de iubire.Ironiza infinitul.Cat de mult ii era frica de ideea aparitiei lui?Nu stia nici el.Calauza lui de pana atunci fusese durerea.In fond ce conta mai mult decat sa nu cada in monotonia de care se temea atat de mult ?Isi taia drumul printre feciori de lut brazdati adanc in pamant de fiori glaciali de iubire.Sensul lipsea total rationamentului sau,insa il accepta…Ii dadea un sens propriu,o directie proprie.A fost atunci cand,dandu-si seama de mesajul,si nu de simplul act in sine,al caderii unei frunze din copac,atunci ochii I s-au deschis spre un orizont albastru...privea prin ochii mei,si avea sa regrete.”

-Introducere – Crezul unui decazut

1.

Se lasa ca din cer o cortina grea peste scena de lemn pe care avea loc Festivalul de teatru gazduit in fiecare an de liceul Sincai.Un mic cub de zahar pentru a indulci calamnitatile pe care invatamantul le gazduia sub impresionismul sau de pe pereti si printre scolile monotone dezgolite de matematici,de literatura,incolore.O toamna perpetua in ceata unui mit,stricata de lumina difuza care se imprastia din cauza neoanelor facilitate de buget.O mlastina de noroi cu bule colorate care formau din cand in cand niste curcubee vagi.Stateam intr-un rand mai din spate vizualizand conceptele banale dar fabuloase ale operei jucate de reprezentantii liceului meu.O tema monotona ,comuna pot spune,invelita in niste superbe scenarii,contradictii,conflicte – cele de toate zilele.Ideea comediei era a unui regizor american,care scriind piesa,a repus-o si intr-un film numit “Eu sau banii ?”,de unde s-au inspirat si colegii mei.Jucau bine,doi trei dintre ei chiar reusind sa ma impresioneze.Poate ca daca nu erau ei,caderea definitiva a cortinei nu imi inspira respingere.Si de atunci a inceput tot haosul luminat de lanterne in care m-am cufundat mai mult decat trebuia,dar fara de care,chipul meu cadea in tarana.

Am fost entuziasmat,un copil,dar mai ales un luptator.Familia mea avea un stapan – tata,putin indurator,un vulgar act al unei parti din carnea lui Nero.Dar geniul din el refula mereu,se facea inteles si mai presus de toate – avea de ce.Stia cam tot ce se poate sti.Cunostea existenta la cei 50 de ani ai sai,cunostea exuberanta unei vieti ridicate mult peste decenta dar si namolul starnit de valuri line de Mediteraneana,care totusi il puteau pune jos,l-au si pus jos.Toata lumea isi construia o parere de o nuanta neagra asupra lui,vazand doar viclenia,doar partea indesata in venin,si totusi concluzia care reiesea,si mereu era alta, statea la baza caracterului sau.Eu insa i-am cunoscut poate cea mai mare parte din calitati,un baiat de 17 ani.Prin ochii sai verzi emana o putere de nestavilit.Sapte cai troieni si tot atatia pitici nu-l puneau jos.Stia sa se descurce in orice situatie,un om drept,plin pana la varsare de principii,toate corecte,bune,rareori aplicate unde nu trebuia.Se lasa prea framantat de viata pe care o avusese incat imi dadea senzatia ca sunt o copie indirecta a sa.Un pur si simplu amalgam al cenusii lui care va curge pe crestele Alpilor cand el se va duce.Dar nu e asa.Desi mintea imi batea in ceasornic,la secunda dupa a lui,se ducea spre alte drumuri.Poate se simtea dezgolit,stors de un anumit scop pe care la varsta lui inca il intretinea.Daca unui copac ii vei da apa periodic cat sa nu se usuce,el nu se va usca,asa si cu domnul Avram.

Mama,Ana Avram,o fire melancolica,astepta mai intai un fir de nisip sa-I intre in ochi ca sa-si puna mai apoi ochelarii de protectie.Inocenta ce-I insusea statura ectomorfa se fuziona cu un anumit siretism pe care il poseda toate femeile,ca si trsatura de caracter.Dar sufletul ei se pastra intreg doar pentru o singura persoana,si aceea eram eu,de aceea am trait intre patru pereti forjati cu iubire si munca.

2.

Ceva anume in seara aceea mi-a inspirat mai mult decat o simpla comuniune de piese de teatru.Atata sudoare ascunsa de transparenta pe parchet,atata munca,atata coexistenta a multor principii unificatoare,asta am vazut !Nu o simpla posibila preocupare,nu!Dar,evident,nici ceva de viitor.Doar ceva ce ma interesa si prin care vedeam un anumit sfarsit,nu brusc,dar exista un sfarsit ca si in orice altceva.Insa finalul acesteia nu reprezenta un deces al unei parti din mine,nu denota durere,nimic ! O simpla pata ce s-a agatat de orgoliul meu,trecatoare!

Dupa teatru am mers la o terasa impreuna cu trupa liceului meu care era formata din Matei,coordonatorul,alaturi de Roxana,Maria,Alex,Catalin,Gabi,Alexa,Corina si Sorina - protagonistii.O trupa mixta,aflata intre multiple varietati de caracter,sustinute laolalta de un student anul I la A.S.E.Nimic insa nu trada concentrarea lor inspre a infaptui ceva frumos,inspre a crea.Ajunsi la terasa,o umbra a viitorului s-a abatut din cateva fraze asupra mea.Atunci nu-l vedeam dar aveam sa traiesc fara sa imi dau seama.

-Scena impusa din “Chirita” nu a fost deloc la inaltimea asteptarilor,stiti si voi asta.Dar nici n-avem de ce sa ne plangem,niciunul dintre noi nu a lucrat suficient de mult.Ne-am bazat pe piesa intreaga,a noastra,de ieri,dar se pare ca ne-am cam intercut cu gluma.Trebuie sa muncim mai mult de acum,daca vreti sa ajungem undeva,spuse Matei cu o figura putin prea serioasa.Oricum,e un inceput bun pentru prima voastra aparitie intr-un festival serios.

Cam toata lumea era putin posomorata,Roxana chiar incepuse sa planga cand isi daduse seama cat de prost au jucat.Dar asta e,lumea dabia incepea.Preiau stafeta :

-Eu spun ca nu trebuie sa fiti tristi.Ati vazut ieri cata lume a aplaudat.Si in definitiv,eu consider ca asta conteaza cel mai mult,nu premiile,nu confectiunile acelea la comanda din sticla.Experienta nu-I intr-atat de fragila precum o bucata de sticla,nici gand !Vor veni si marile succese.

-Da,asa e,dar pe noi nu ne supara ca nu am luat premii mai multe,doar intr-o mica masura.Insa ne deranjeaza evident favoritismele si asa mai departe,remarca Alexa in numele tuturor.

-Astea sunt peste tot,in orice domeniu,oriunde te-ai duce.Nu te poti opune.E un curs fluent al unui rau secat,adauga Matei.In plus,cu fiecare reprezentatie pe care o vom avea va fi din ce in ce mai bine.Dar sa revenim la adevaratele noastre mici probleme si anume ca Adela si Marius vor pleca.Stiti si voi ca Adela are un program prea incarcat cu te miri ce si nu prea ajunge la repetitii iar Marius s-a inscris la Crucea Rosie.

Eu eram acolo deoarece vorbisem dupa prima seara cu Roxana,care mi-e un fel de prietena foarte apropiata.Am rugato cum ca as vrea sa scriu pentru ei,ma princepeam foarte bine la pus la punct scenarii destul de ingenioase si mai ales de comedie.Dupa seara de ieri am renuntat la ideea asta,cel putin pe jumatate,vrand cu totdinadinsul sa ma inscriu in mica lor trupa.Cu plecarea Adelei si a lui Marius lucrurile deveneau relativ simple.Roxana prelua initiativa:

-De aceea l-am adus si pe Rares aici.Ar vrea sa intre in rolul inspectorului,rolul lui Marius.

Matei insenina masa cu un zambet maret.

-Da! Ar fi perfect.Am vorbit cate ceva cu Rares oricum.Ne va ajuta si la scenariu.

Dau afirmativ din cap si zambesc oarecum fara sa arat entuziasmul care ma cutreiera.Dupa cateva minute lumea se indrepta spre casele lor.Ramas singur cu Roxana,mergeam impreuna pana la statia de autobuz.

-Rares,vreau sa stii ca trebuie sa fii serios in ceea ce consta proiectul asta.Matei nu admite absente dese la repetitii si asa mai departe.Vreau sa stiu,macar eu,daca ne putem baza pe tine suta la suta.

Ridic capul semet,spunand un simplu”Da,suta in suta !”.

Dar vor exista probleme.

3.

Mereu am iubit.Atat de mult incat forta ma izbea des in tarana,dar ieseam din ea,ajungand la un moment dat sa o sorb cu placere.Insa niciodata n-am iubit ca atunci.Si macar de nu ar fi asa!As fi vrut sa nu fie.

Ziua senina de vara incepea cu o mare pata de soare ce se avanta spre fiecare coltisor din mine.Mergeam prin parcul Herastrau cu un bun prieten.Nu aveam ce face,si ca orice om ce nu are ce face si are o pereche buna de disabilitati psihico-emotionale,am hotarat cu Andrei,asa il chema,sa urmarim doua fete.Ce prostie,nu ?Dar ce prostie frumoasa.Imi amintesc cum parcul s-a transformat intr-un labirit,si ne fugaream reciproc.Stiu ca noi,baietii,ne-am asezat dupa aproximativ doua ore de urmarit,pe o banca,si ce sa vezi ! Imediat si ele.Soarecele si pisica ar fi fost categoric invidioasi pe aceste doua perechi de oameni.Dupa vreo 3 ore de urmarit fara sa ne bagam in seama direct,eu si cu Andrei am hotarat sa mergem acasa,se facuse tarziu.Cand ieseseam din parc,ma intorc in speranta sa le vad pe ele ,si nu am fost dezamagit.Ne urmareau atat de mandre,precum un vultur ce-si urmareste prada.Trec trecerea de pietoni si ,din nefericire semaforul se schimba pe culoarea rosie iar ele au fost obligate sa ramana pe partea cealalta.Nu pot uita niciodata fetele lor cand m-am asezat pe bordura si am asteptat sa se puna culoarea verde ca ele sa poata trece.

O chema Tea.Ce zambet jucaus avea atunci cand ochii albastri,insetati de cerul cu nori albi,se atinteau inspre mine!A durat prea mult ca sa nu se spulbere.O iubire pura,cu o varietate de evenimente si peripetii.Ea insasi era o multitudine de evenimente,si toate atat de frumoase !Avea un caracter extrem de variat,de la o zi la alta adoptand o alta figura,la fel de calda,la fel de vioaie,insa mereu cu ceva in plus,care ma facea sa nu-mi displaca niciodata.Relatia nu a cazut in ghearele sterpe ale monotoniei nici macar o data.Ii placeau campurile de maci rosii si margaretele.Tin minte ca am intrebato o data de ce se aseamana atat de mult cu o margareta .Mi-a raspuns ca aceste flori reprezinta pentru ea o oglinda a personalitatii ei,atata voiosie,atata veselie ascunsa sub niste simple petale.O alintam “dulcinee”,un epitet dat de Mihail Drumes in cartea “Invitatie la vals” ,roman ce i-a adus atat de mult success.Radia cand ma auzea spunandu-i asa.

Mergeam intr-o zi in parcul de langa casa ei.Zglobii nori se jucau pe cer fara sa supere soarele.Se invarteau intre o adunatura pe parametrii invizibili care se rostogolea pana dincolo de orizont.Ne povestisem tot ce se intamplase peste zi,si tacerea uniforma ne deranja pe amandoi,asa ca m-a intrebat :

-Ce crezi despre Dumnezeu ? Crezi in El ?intreba in timp ce ne plimbam prin iarba.

-Deci vrei sa incep din nou sa aiurez ?intreb eu razand.

-Nu aiurezi,Rares! imi reteza ea scurt,zambind si dand din cap negativ.Cand te aud si te privesc vorbind ma simt de parca tu ai fi maestrul iar eu invatacelul care te asculta nerabdator sa afle urmatorul cuvand.E foarte amuzant.

-Amuzant doar ?

-Tot ce este hilar este si foarte frumos…pentru mine.Deci… ?

-Nu…nu cred in Dumnezeu.Cel putin nu in cel amenajat ,ca sa zic asa,de Biserica,o institutie care este defapt un instrument mai mult politic decat spiritual.Cred in acel ceva existential care ne-a creat si care ne-a ajutat sa putem si noi procrea la randul nostru.Pana mai de curand am crezut ca El se afla in natura,in copaci,flori,ape,munti,toate resursele naturale existente.Dar apoi am realizat ca si natura a fost creata de ceva.Mi-am dat seama ca Dumnezeu sta undeva intre noi si timp.Noi Il formam,credem in El,este fructul vointei noastre.Cand crezi in tine,poti face orice !Insa Dumnezeu nu este in noi,in interiorul nostru,decat spiritual.El este ceva material dar si non material intre noi si instrumentul ce ne duce inainte : timpul.O lege ,daca vrei,faurita in noi,a compesatiei universale.Oamenii,impreuna cu timpul distrug acest Dumnezeu,si automat intreaga lume.Noi defrisam padurile,ajutam la incalzirea globala,poluam,in sfarsit-tot tacamul,iar timpul ne ajuta sa evoluam in propria noastra moarte,ne apropie de ‘’Judecata finala’’,pomenita in Biblie.Noi dam primii raul ce ni se inapoiaza.

-Crezi in Biblie,dar nu si in Dumnezeul aratat de aceasta ? intreba ea sec.

-Da ! E foarte simplu.Cred anumite lucruri din Biblie,anumite concepte reale,logice,ce ne infaptuiesc,precum si in numeroasele morale ce se pot sustrage din ea,reprezentate de « cuvantul Domnului Iisus « ,pe care personal il vad decat ca pe un mare propovaduitor.

-Frumos…pica ea pe ganduri,zambind.

Dupa cateva luni de atunci,din multe motive neintemeiate,a urmat despartirea brusca.

4.

Am ajuns acasa putin epuizat.Simteam cum eu jucasem in toate acele 8-9 piese care avusesera loc la Festivalul de teatru.Intru sa imi salut tatal,si sa ii povestesc ce s-a intamplat.Marele val de bucurie m-a facut sa ii spun de intrarea mea in trupa de teatru.Ca rezulatat : impotrivire totala.Discutia a fost una lunga in locul careia as fi preferat sa stau si sa joc in doua sute de piese de teatru,si sa inteleg apoi ce am inteles din acele trei ore.Ce aveam sa fac acum ?Tata imi daduse o tema de gandire si anume,daca ei vor urma sa moara dupa ce eu fac 18 ani,cum as rezista din actorie ? Mai ales pe aceste posace maluri ale Dambovitei…

Eram atat de revoltat,atat de suprimat de dorintele ce-si pusesera pecetea sangerie deasupra testei mele incat nu puteam renunta !A doua zi ,am anuntat ca totul ramane in picioare si se pot baza pe mine.Rumegam orice farama de timp liber ca sa merg la repetitii.Jucam rolul unui batranel jucaus si putin cam pervers care detinea cele 5 milioane de dolari,cheia intregii piese.Asemeni caracterului meu,ma exprimam cu usurinta,putand manevra frazele ca un jongler cu o experienta colosala.Primele reprezentatii a noii trupe au avut loc in Bucuresti.Premii peste premii si peretii de langa secretariatul liceului plin cu diploma ce ne apartineau.Nu mult ne-a luat pana am intrat in gratiile directoarei si paream de nestavilit,un tot unitar care nu se putea desface cu niciun ordin,al niciunui om sus plasat pe orice ierarhie.

5.Auzeam atatea voci ,atata freamat venind din sala.Eram poate putin cam prea emotionat ca sa percep ce se intampla.Lumea incepuse sa auda de noi,sa ne vrea pe scena ! Desi era un spectacol dat de noi si de inca trei trupe,pentru o strangere de fonduri,niciodata nu am fi sperat ca va fi atat de multa lume ! Sala Mare din Universitate era plina pana la refuz.Aveam sa intram.Ultimele mici preparatii,dar emotiile inca abundau.

-Relaxeaza-te!Nu are ce sa se intample rau,ma calmeaza Roxana.

Evident ! Nu avea ce sa se intample rau.

Cortina se ridica pentru intrarea noastra.Bezna totala si melodia “The unforgiven 3” de la Metallica ne deschide drumul spre inceputul piesei.Nu ma mai simtisem asa de mult timp si niciodata pe scena.Picioarele imi tremurau,parca levitand pe pardoseala din lemn.Ochii ii simteam disperati,vrand sa-mi iasa cat mai curand din orbite. Urma sa ies de pe scena pentru finalul primului act.Doi pasi si ultimul lucru pe care mi-l mai amintesc este balta de transpiratie in care ma scunfundam.Poarta infinitului parea deschisa,ii vedeam lumina atotputernica.Strajerii ei totusi nu ma lasau sa trec.

Partea a doua : Un soim, piscul,privirea catre prapastie – strigatul capitularii.

“Umblu si reumblu peste tot,intr-un infinit absurd care,ce-i drept,incepe sa imi placa.De ce nu ? E singurul de care am parte.Felia aceasta de tort e a mea si numai a mea,si nu se mai termina,oricat as manca din ea.E drumul meu,aleea mea,printre copacii vestejiti de frigul lasat de iarna,peste mugurii inghetati,peste lacul secat,trecut de toamna…

Mi-as dori sa pot avea in fiecare noapte un portret ideal,cu care sa adorm in gand si dimineata,sub pleoape,tot pe el sa-l zaresc.Un desen schitat spectaculos,conturandu-ti mainile tale calde ,facandu-le superbe sub barbia-ti ondulata.Evident gura lasata larga si sobra la fel ca de obicei,schitand un usor zambet intr-un colt,luminandu-ti ochii albastrii,trasati usor vag,aratandu-i insa in toata splendoarea lor.Ochii aceea mi-au luminat de multe ori un drum nedescoperit care se prevedea inca sub stindardul intunericului.L-am pierdut cand am dat de un lac,plin cu pesti carnivori…

Presupun ca daca acum as pleda in favoarea cerului senin,cand afara ploua,as fi nebun,nu? De ce nu as putea schimba vremea doar crezand ca pot ? De ce vointa nu e singura necesitate de care are nevoie implinirea unui vis ? Si visul urat poate avea repercursiuni bune,depinzand de cat vrei tu sa intelegi din el.

Rauri,munti,golfuri de rece!Se lasa parca o plapuma de ger peste haina mea stinghera.E noapte si doar cateva felinare flutura anevoios lumina subreda de colo-colo.Vantul bate gentil,lent,si scutura copacii de zapada.Acum parca pamantul ar fi un intreg covor de stele,pictate una langa alta pe un gand de-al meu…Imi fac veacu-n acest desen.

Odata am avut o conversatie cu un arbore batran.Statea suspendat in timpul ce ne despartea unul de celalalt.Crengile ii erau lasate si scorbura cam stearsa dar scoarta arata bine!Imi povestea viata lui monotona de a fi copac,in centrul nimanui.Era singur in mijlocul unui camp intins,cat de aici de unde suntem noi pana la Luna.Maiastra Luna,imi spunea ca ea il intelegea cel mai mult,si-i canta noaptea si-l mangaia.Urma sa fie taiat,pentru construirea unui azil de nebuni.Albul ma irita,il detestam,asa ca am plecat…

Se pare ca a plecat.Am plans mult pentru ea,cat mi-as fi dorit sa o fi avut in brate,mereu,pana ce mor!Cat dor si amalgam de fiori imi dadea simpla ei atingere,simplul ei suras imprimat pe gandul meu afon.O auzeam si ii sorbeam fiecare gest,miscare, fiecare soapta si vorba.Cu timpul,ea s-a intors la mine.Ador aceasta iubire,e singura care m-a scos din trecuturi si prezent,lasandu-ma liber pe infinitul feliei mele de tort.Ah ce buna e ! Se poate sa mai comand una,doamna Eternitate ?

In umbra zilei a rasarit un gand.Nu imi placea,era prea sumbru,morbid si incrustat prea adanc in asfalt.L-am intors pe dos si l-am lasat acolo zacand.Nu e vina mea ca se tot intorcea spre mine! Asa ca l-am ingropat de viu,recunosc ,nu am plans vazandu-l suferind.Am inchis ochii si m-am facut ca dorm…

Mereu trebuie un inceput si un sfarsit,un sacrificiu ca sa te ridici deasupra,si un renume ca sa pici in tarana.Nu te-ai gandit niciodata ca tarana poate fi buna ?Incearca sa te scalzi in ea,si sa crezi ca se poate intampla si mai rau ,caci asa e.De la tarana-n iad deci…

Un fluture se zbate singuratic pe un orizont incert.O caldura innabusitoare care nu este aclamata nici de vant,nici de vreo ploaie,doar de ilustrii nori albi,care nu prea baga de seama.Fluturele nostru isi ia zborul…Si cere ploaie,si implora cerul sa dea ploaie…Se va prabusi plangand,intr-o balta de apa si ziua sa de viata se va sfarsi.Bataia sa agitate din aripi va isca,insa,o furtuna intr-un alt colt al lumii.

Gandeste-te apocalipsa ! Cu toate dereglarile pamantului,cu toata marea involburata lasata de trecut!Pentru mine ,draga sfarsit,poti veni oricand ! Dar doar dupa ce ea pleaca.Pana atunci sa nu te vad !Uite…a plecat.Dar nu,nu incepe! Se va intoarce curand,ai incredere…Nici nu pot spune ca-s aproape de a-mi termina felia de tort !

Si am o intrebare pentru tine,draga sfarsit : Vezi tu,cand eu voi avea un nor pe care sa plutesc,ai mai inradacina in mine ideea de pamant ?”

Fragment din capitolul 6 : “Metamorfozele mintii – Crezul unui decazut”

1.Vocile vagi pe care le aud sunt putin cam afoane.

-Se va face bine,va asigur,nu a patit nimic rau.Lesinul se datoreaza lipsei de calciu…

Nu prea inteleg bine ce spune.Imi simt capul precum unul dintre turnurile gemene in timpul atentatului din 11 septembrie.Restul corpului parca nici nu e al meu.Disting niste tipete printre literele acelea cazute la intamplare.Cred ca este mama.Saraca mama! Cine stie ce credea ca mi s-a intamplat.Incerc sa-mi revin si deschid firav ,ca un pui de lup nou-nascut,ochii.Incerc sa articulez ceva dar nu iese nimic.Gura mea era ca un desert ,plina de nisip si uscata.

-Uitati doamna,a deschis ochii.O sa-i inseram intravenal niste ser,deoarece este deshidratat.

O vad venind spre mine si dandu-mi sa beau ceva.Desertul deveni brusc un rai.Imi amintesc de piesa de teatru si cand ma simt pregatit o intreb pe mama :

-Cum a iesit piesa ?

-Ati luat premiul intai,raspunse tata cu o voce calma.Sper,Rares,ca ai invatat ca multe lucruri deodata nu sunt bune.Invatatul si apoi celelalte.

Stiam ca are dreptate.Primul lucru a doua zi am iesit din trupa de teatru.Si asa,in 3 luni aveam bacul.

2.Nici urma de Tea oriunde as merge.La scoala parca a disparut si in pauze nu mai iese afara.Stau cu Andrei pe banca si ne uitam la noua generatie de a noua.

-Cu fiecare an,copiii astia nu mai au habar de nimic.Isi uita si capul in clase,si nu de alta,dar e pacat de ei,ca-s frumosi!Remarca Andrei cu un umor ironic,tipic pentru el.Ce te framanta?

-Nimic,nimic.Numai ca nu am mai vazuto pe Tea de foarte mult timp la scoala.Nu stiu ce-I cu ea.

-Omule!Asta e,nu maid a impresia de om obsedat.Nu stiu ce ai gasit atat de impresionat la ea.Tipa nu arata deloc bine dupa parerea mea.

-Parerea ta.Nici mie Ana nu mi se parea draguta,dar nu ti-am spus asta niciodata!

Ana fiind fosta lui prietena,poate singura la care Andrei chiar a tinut.

-Mi-ai spus acum.

-Fie.

Ma ridic in acelasi timp cu el si mergem spre sala de clasa.Pe hol ,nu-mi vine a crede,chiar ea e!

-Uite-o!ii soptesc amicului meu,de parca printre atatea tipete,rasete si asa mai departe se putea auzi ceva.Il trag de manca si il iau dupa colt.Ce fac ce fac ?

-Te proclam nebun!Cum ce faci? Ma intrebi pe mine ?

-Ajuta-ma ! Intra in ea.

-Poftim?

Nici nu mai astept sa termine si-l imping,intrand direct in Tea.Clasic reclamelor de proasta calitate ea isi scapa cartile pe jos.Si cine sa o ajute sa le ridice?Normal,eu.Incerc sa leg o conversatie,dar despre ce ? Aveam prea multe sa ii zic,si doar nu-mi calcam mandria incercand sa intru in vorba cu ea.Poate regreta catusi de putin ca s-a despartit de mine pentru un motiv pe care nu-l cunosc.Si banuiesc ca era vorba despre altul.Desi interesul pentru ea,in mod ciudat,mi-a scazut drastic de cand se afla la cinci centimetri de mine.O ajut sa ridice cartile,nici buna nici nimic! Asta da!Imi spune un mersi sfios la sfarsit si pleaca.

3.A doua zi ma trezesc cu un telefon de la o prietena foarte buna a ei.

-Ghici ,ghici! Imi spune Laura agitata.

-Da,e 7 dimineata,ce e ?

-Da,da,scuze!Tea vrea sa se impace cu tine.

-Vorbim la scoala.Ii inchid telefonul in nas,pun pleoapa peste pleoapa si ma gandesc daca mai merita sa fiu impreuna cu ea.Pana la urma ce as avea de castigat ?Certuri si alte prostii dupa cateva luni.Dintr-un colt umbros al unei constiinte anolog alei mele imi vine ideea de razbunare.In acelasi timp tresar si cuvintele tatei,parca inghetate dar totusi sigilate acolo adanc,cum ca razbunarea e o pierdere de timp.Insa ea o merita pe deplin!

La scoala ii povestesc lui Andrei ce s-a intamplat.Evident evit sa-I spun planul meu putin sadic.O voi face sa se indragosteasca de mine,mai mult decat prima data.Dupa primul “te iubesc” va urma destramarea.Viitorul nu exista in problema asta,asa ca il voi reteza cu durere,cu raceala.O vad pe Laura pe hol si fiind singura merg sa o salut.

-Buna! Zi-mi cum de-ti veni ideea cu Tea.

-Pai mi-a zis ieri.II pare rau ca s-a despartit de tine,regreta chiar amarnic.Stie ca nu avea motive.

Pana sa apuc sa deschid gura o vad venind din capatul celalalt al holului.

-Salut Rares,buna Laura!Ce vorbiti voi doi aici ?

Ne uitam unul la altul si scoatem mandoi deodata un “nimic” putin necredibil.

-Uhm,bine!

Fac primul pas si o invit dupa ore in Cismigiu,parcul care imi trezeste prea multe amintiri.

-Da sigur,la 4 dupa amiaza sa fii in fata scolii.

Desi totul era decat un plan pentru distrugerea ei,nu stiu de ce orele se scurgeau atat de greu! Simteam cum vreau cu tot dinadinsul sa o vad,sa vorbesc din nou cu ea.Dupa,parca,o eternitate termin orele.Nu se intamplase nimic deosebit care sa alerteze trecerea timpului.Monoton se scursese prin mintea mea prea incet.Dar trecuse.

O vad in fata scolii zambind.Ma indrept spre ea si ii intind bratul.Ca o vrednica copila dinaintea celui de-al doilea razboi mondial in accepta propunerea si-si strecoara mana printre spatiul lasat intre bratul meu si corp.Precum o vrednica pereche de boieri o luam spre Cismigiu.Ca de obicei incepusem sa schimbam fraze lungi cu ceea ce s-a intamplat peste zi.Ea vorbi cel mai mult ,deoarece eu nu prea aveam ce povesti.Ajunsi in parc,razboiul ideologic porni,cu ea atacand,ca de obicei.

-Deci,de ce ai vrut sa venim in parc ? Si mai ales aici…?

-Stii bine de ce.Inca am impresia ca a fost o prostie ca ne-am despartit,si din nimic !Plus ca n-ai avut nimic impotriva in a veni aici.

-Da,poate.Este doar o impresie?

-Mai mult o certitudine.

-Ti-am dat motive! Erai posesiv.

-Urasc posesivitatea.

-Dar o aplici!

-Nu-I adevarat !Dupa vorbele-mi cam tipate teatral,o insfac precum un veritabil leu ce-si acapareaza vanatul pe respectiva zi.O sarut suav si incet,in contrast cu miscarea agresiva adoptata.Totul mersese ca si planuit.Se lasa sarutata si asa o viata se renaste inca o data.

3.Inca doua saptamani pana la bac si tot ce faceam era sa-mi invat.Remarc intr-un moment de relaxare cum ca tema de gandire a tatei de acum un an si cateva luni nu se adeverise.Implinisem 18 ani de ceva timp si ei erau sanatosi tun iar eu consideram teatrul o pierdere de timp.Zambesc la gandul acesta,fiindu-mi pana atunci frica de el.Matematica,romana,fizica.Ma pregateam abil la toate cele trei materii,negasind timp nici pentru respirat.La scoala in pauze stateam cu Tea iar acasa ,in afara de pauzele scurte de mancare si somn nu faceam altceva decat exercitii.

Planul cu domnisoara ,de curand,si ea majora,nu se implinise inca.Si parca acum nici nu mai vroiam sa ajunga la destinatie.Observam cum de la un timp se purta destul de rece cu mine,dar era ceva reciproc,cu siguranta din caza examenului ce ne astepta.Zilele mureau repede,facand loc unor nopti lungi si albe in care ma presau parca toate subiectele,stelele si tot ce se putea din lume,numai somnul nu.Picam cateodata in capcana unor vise urate si ma trezeam plin de siroaie de transpiratie.Mergeam pe balcon ,luam o gura de aer si din nou incercam sa adorm.

Acum este sapte fara un sfert,in noapte.Ceasul era pus la 7 deci nu mai avea rost sa stau intins degeaba.Ma ridic,fac un dus si ma imbrac de scoala.Canicula se lasa sumbra peste chipurile tuturor.Desi o ora devreme,ea insista sa iasa la iveala.In autobuz simteam ca ma prajesc.Domnul sofer nu deschisese aparatul de aer conditionat desi pe noa masina scria mare “Aer conditionat”.Ma concentrez asupra muzicii din urechi si cat ai clipi ajung la liceu.O caut din priviri pe Tea si nimic.Doar Laura statea intinsa pe o banca vorbind cu o adunatura de colegi din clasa ei.Imi sun prietena,si ca sa vezi! Nici la telefon nu raspunde.Merg la Laura si o intreb ce-I cu Tea.Nici ea nu are habar.

Dupa scoala merg prin Cismigiu.Simteam nevoia de o perioada scurta de relaxare.Aleg dintre aleele principale sa ma plimb pe cea botezata de mine,dupa numele ei.Fac cativa pasi reincercand sa o sun.La fel,niciun raspuns.Aud ca prin vis la vreo doua banci distanta o voce familiara.

-Stai ca iar ma suna.Of nu mai pot scapa odata de el.Doar i-am zis aseara ca stau azi acasa sa-mi invat!

Ma uit in directia dinspre care venea vocea si o vad stand in bratele lui Andrei.Eram zdrobit dar nu stiu de ce anume.Fie de faptul ca aveam incredere in ea ,fie pentru ca nici macar nu am apucat sa imi duc planul la un bun sfarsit.Si pe de alta parte,Andrei era prietenul meu cel mai bun din clasa a 6a.Cum sa imi faca una ca asta ?Eram revoltat,furibund,demolat.Am luat o floare dintr-o gradina,i-am rupt petalele si i-am aruncat-o la picioare privind-o pentru ultima data in ochi.Mi se pareau atat de urati,de rai,de reci!Apoi am plecat.Telefonul suna,in timp ce ma indrept spre casa.Ii raspund mamei,care,cu un amalgam de tipete,cu vocea tremuranda imi spunea ca tata facuse infarct. Schitez,sine die, pe sub ploape aripile tandre si marete ale unui vultur ce se inalta majestuos spre un pisc mai inalt decat lumea.Un intemeietor ca el nu are cum sa cada,insa privirea lui staruie acordarea atentiei haului dintr-o prapastie.Am observant de-a lungul timpului cum inteligenta denota durere,raul denota maturizare,asa si vulturul decade galant insa rapid printre nori,pana in prapastie.Tresar strivit de strigatul capitularii lui.De aici inainte lumea mea se dezintegra in mici furtuni ce ma tineau ingenunchiat.

Partea a treia : Franghia fara de cap.

“Credeam intr-o lume analog acesteia,poate mai frumoasa,mai delicata...Dar in orice lume as exista probabil ca eram la fel.O rana adanca cu gandul saturat de cele anterioare,ma incredeam in orice frunza ce cadea si-mi soptea ceva bun.Un nebun mediocru.Poate un tablou de culoare fada...mai paleam din cand in cand,de pe-un munte,intr-o prapastie.

Credeam intr-un soldat cazut in propriul sau sange,din cutitul aflat in propria-i mana,pentru a salva alti camarazi - stema Sufletului nostru.Insa cum iti explici caracterul unui sinucigas care ia si pe altii cu el ?Principiul de baza al omului – umanitatea ,moare.Trebuia sa fac ceva,un leac pentru infinit,un strop dintr-o lacrima,pe obraz,poate un stilou si o coala alba.Un rand ,doua randuri.Si apoi ?Umanitatea mea tot distrusa era.Stateam noptile sa numar stelele,nu mai socializam,nu mai cream,nu mai aveam niciun rost,nimic!Ramaneam opac armistitiului pecetluit deasupra testei mele.Ma dezgust uneori.Un sir de cuvinte glorioase,ma inchinam in fata lor,si apoi imi taiam beregata ! In vise,bineinteles...

O obsesie evident reneaga o alta.In orice ipostaza sau stagnare,punct ,dreapta a vietii trebuie sa existe un scop pe care l-ai indeplini orice ti s-ar intampla dupa.Fabulosul Destin iti rezerva insa prea multe oferte de acest gen,iremediabie,asadar cea precedenta paleste,facandu-I loc alteia in colosul mintii tale.La mine,cu precadere,dorinta suprema,absoluta,s-a materializat in ochii tai,in campul de maci rosi,in margaretele galbene.Oricare alta ce a urmat dupa aceea,a luat nastere doar pentru a te ingropa pe tine.

Acum insa cred altceva.Poate norii totusi plecau usor spre un rasarit aleator,sceptici,fugand de tine.Realizezi ca reneg orice deprindere pe care o aveam in a te visa..Iti detest gestul,la fel cum detest si intelesul lui.Tot frumosul rasarea in ceasuri negre,doar atat.Nimic mai mult sau mai putin.Niciun gest ofensativ sau avand asupra lui nuanta de a te jigni,de a te face sa te simti stanjenita.Am vrut sa le ai printre randurile cu mine.Acum imi doresc ca acele randuri sa arda intr-un foc de tabara sub doua stele ce dispar,dand nastere altora.

Nu neaparat albastrul,nu neaparat fatada,ci continutul ma interesa.M-a inundat din toate directile,ca intr-un sfarsit,sa ma inec in tine.Nu mi-a placut,am iesit ,fara sa vreau eu,constiinta mi-a dictat asta.Orgoliul tau insa a suferit atunci,ranile erau adanci,stanca deja sfaramata sub ghearele unui vultur gigant.Nu imi pare rau,fiecare fulg de nea din tine merita sa simta canicula !

Acum,sinceritatea imi striga sa-ti soptesc fin in ureche : “Pleaca,nu mai agiti nici macar unul dintre fluturii ce te simteau superba.”

Sfarsit –“ Crezul unui decazut”.

Cerul era senin,cu nuante apasate de albastru inchis.Cimitirul se arata vesel,de parca sub mrejele vremii frumoase de primava,pe langa florile aduse de aceasta,ar rasari si ei,mai vii ca niciodata.Ma uitam pe mormantul plin de petale si uluci cu apa cu apa din fata mea si gaseam reflectata imaginea unui barbat cu ochii negri.Parul lung ,saten,prins in coada,era singura amintire vaga a multor vremuri apuse,a unui singur fost decazut.Revin deci din racelile unor vremuri furtunoase ,degajandu-ma de tot si vorbind mormantului:

-Trecut,trecut.Poate ca tu esti singurul motiv pentru care as vrea sa ma reintorc acolo.Dar toti ne ducem,asa cum venim : rapid si brusc.Soarta ne inlantuie intr-un sir de actiuni fara de care viata nu ar mai fi atat de imbalsamata cu nectar si atat de otravita cu venin.Servim totusi ei,neavand ce face.Ne lasam dusi de un val lin ce se transforma intr-un val mai mare,ajungand in cele din urma la apogeul grandios unui tsunami,apogeul nostru,iar apoi revenind la un val mic spre mal.Si cand ma gandesc la unele vremuri cand credeam ca pot iubi pe cineva mai mult decat pe tine.Cat ma inselam si cat de retinut eram inchis in cusca albastra.Am retezat-o,am retezat tot ca sa imi vad de drum.E drept ca am avut si unele rascumparari,dar prea putine,prea vagi.Ca de pilda atunci cand i-am platit cu varf si indesat Teei pentru ca ma inselase cu cel mai bun prieten al meu.Sincer,nici nu-mi amintesc cum il chema.Parca Andrei.Stiu ca mi-au spus anumiti prieteni comuni ca a murit intr-un accident de masina,din nefericire,ca si tine.Pacat de el,putea sa isi revina dupa cotitura stramba pe care o apucase.Insa vezi tu,raul facut de el ,l-a zdrobit in final.Cat pentru Tea,imi amintesc ca am reusit sa imi duc la capat planul si anume de a o ingenunchea in propria sa tarana.Saraca a fost dezarmata cand ,la altar,la nunta noastra,m-am aratat cu verigheta in mana si i-am aruncat-o la picioare.Dar ce daca ? Chiar daca se despartise atunci ,chipurile,de Andrei ca sa fie din nou cu mine,asta era doar de fatada.Stiu asta pentru ca Laura mi-a zis.Singurul suflet bland din toata tarasenia asta.Si pe langa ea si cartea pe care am publicat-o acum cateva luni ,
Crezul unui decazut.Probabil ca fara acel ceva in care sa pot crede,eu nu reuseam sa trec peste nimic din perioada aceea.Aveam nevoie de un anume lucru care sa ma mobilizeze,sa-mi dea putere.Si asa am ajuns sa scriu acest crez,in care ma regaseam cuvant cu cuvant.Chiar place lumii,vad,drama mea conjungala.Acum ma simt bine,vorbind cu tine,chiar voi veni mai des.Te-am neglijat in ultimul timp.Sa-ti reamintesc ca am absolvit Politehnica la Automatica si ca acum sunt cautat de mai multe firme mari pentru un loc de munca ? Cred ca e a o suta oara.Si sub barba mea de diavol, am reusit sa imi intemeiez in fine o familie dreapta,cinstita si…

-Rares,noi te asteptam la masina.

-Bine Claudia,voi veni si eu imediat.

-Scuza-ma…Sotia mea,ti-am facut cunostinta cu ea,nu ? Si sigur ti l-am aratat si pe Matei.Saracutul la 8 luni incearca sa se tina pe picioare.Va reusi el,toti reusim.Sa revin…Si care ma iubeste,exact asa cum sunt.Traiesc,probabil mai mult decat niciodata,intr-o armonie uniforma.Lipsesti tu.Atat.Te las acum,vrea si tata sa vorbeasca cu tine, scumpa mea mama.