Eram timorat.Cum un asa cutremur ! Si nici macar nu incetase inca.Stateam sub biroul meu din lemn masiv si asteptam sa se opreasca odata.Picau dare de tencuiala,si lustra se invartea ca o musca dezorientata,facand miscari incoerente,precum pupilele mele.Eram la etaj,nu puteam cobori,si era o distanta mare ca sa sar pe geam,daca mai ajungeam la geam !
"Iona" , mica opera pe care o citeam inainte de culcare,statea stinghera in pat si tremura,de frig,de frica.Niciun ochi nu o incalzea,se simtea singura.Luna improsca lumina pe ferestrele mele, nu stiam ce sa fac . Am inchis ochii : "ce o fi,o fi". Nu eram un om credincios,nu m-am inchinat dupa varsta de sapte ani,niciodata.Nu m-am spovedit sau idei de genul."Pacatele" erau tot una cu faptele bune,daca le priveai dintr-un unghi potrivit,nu ? Podeaua se umezi,cumva vre-o teava sparta. Imi iau gandul de la asta.Dar de ce naibii nu inceta odata ?! Tinea de aproximativ cinci minute.Mi se parea mult.Chitara de pe peretele din fata mea cade,dand jos si un teanc de carti si o bila care se rastogoli pana in dreptul oglinzii.Am reusit sa disting prin reflexie cei doi oameni ce dansau in interiorul ei, cu fulgi de zapada artificiala scuturati de colo-colo in orizontul sferic si efemer.
Parul iti cadea pe spate stralucitor pe masura ce valsul se apropie de final.Sarutul pe frunte de la sfarsit a fost mai dragut decat limbile scoase schizofrenic de celelalte perechi din acea seara.Nu intelegeam de ce atat spectacol ieftin,in tinute scumpe.Ca toata turma,de altfel.Aveai un zambet larg,ce punea lacat framatarilor de zi cu zi,ciudat, le punea lacat si alor mele.Portile tale de otel nu puteau fi patrunse de nimic.Erai obosita, am vrut sa te conduc acasa, sa te invelesc si sa plec pe furis,fara sa te trezesc,dar ma tineai atat de strans incat ma sufocam daca plecam de langa tine.Deci somn.
Ce fac ? Ma gandesc la tot felul de idioteni in momente ca astea.Si parca zguduiala e si mai puternica acum ! La naiba ! Lustra pica de tot producand un mic scurt la aterizare,becurile explodara incet langa glob.Ma uitam la el cum nu tinea cont de cele din jur,ci continua sa fie in lumea lui.Tineam picioarele biroului atat de incordat incat nu imi mai simteam mainile.Imi ridic bratul drept pentru a ma sterge la ochii din care curgeau niste ciudate ..lacrimi ? Ce poate face un om in cele mai delicate situatii ? Sa zambeasca !Si un ras statut imi acoperi fata.
Asa cum ochii tai zambeau a doua zi.Se uitau la mine mari si intrebatori,parca plecam?! Ce caut,dar mainile nu te ascultau,ma luau in brate,fara sa iti asculte gandurile.Cafeaua veni imediat.Ma simteam print,intr-un regat atat de mare,format doar din noi doi.Si il mareai pe zi ce trecea.Credeam in ceva acum,si credeam cel mai mult in mine.Aveam senzatia unei eternitati frumoase, unui drum ce abia incepuse, si era dragut,frumos,fara atat de multe gropi.Si puteam demonstra orice,oricui.Caci eu,in sfarsit,eram !
Stropii nu incetau a curge.Ochii erau curati,nu lacrimau,dar porii imi erau deschisi si sangerau.Sau,ceva ma lovise ? Ridic mana si imi ating capul.Un obiect ciudat,lung,imi injunghiase biroul,ajungand pana la teasta mea.Ma durea ingrozitor, si nu aveam ce face,caci nu ma puteam misca de acolo.Mana fricii,e mai mare si dureroasa decat durerea in sine.Stateam pur si simplu : un om intr-o cusca,in alta cusca. Eram statuieta inchisa in sute de cutii ,si pana sa ajung sa le desfac,trebuia sa inlatur piatra de pe fondul pielii mele.
Tipai si cutitele spintecau prin cuvintele tale.Ai crezut mereu ca asta-i o arma.Niciodata nu a fost neaparat o arma.A fost mai mult o inghesuiala.Mai adaugai o cutie,mai despachetai alta.Nici eu nu stiu din ce am fost format.Parca au trecut ani de atunci si totusi parca s-a intamplat acum.Parca te-am atins ieri,dar ultima data a fost acum ani.Cum as putea sa ma rup de mine,cand nu pot sa te rup pe tine ?
Doctorul intra in sala de operatii.Fara sa rosteasca vreun cuvant scoate bisturiul,trage o linie pe pieptul meu.Urlam.Ma durea mai mult ca orice.Nu puteam sa ma misc dar eram treaz.Dupa ce face conturul inciziei,baga mainile si pur si simplu ma desface.Raman uimit.Scoate o forfecuta cu care taie niste sfori,si dintre care iese un om.Si pleaca.
Se crapa de ziua.Casa mea tremura din ce in ce mai tare.Albisem de frig,de umezeala,de timp.Arunc o ultima privire la globul meu ,care era acelasi.Apoi cad in gol,si raman acolo.
Mainile copilului se miscau atat de incoerent,desi ale sale linii creau o dezordine perfecta.Era uimit cum de castelul sau de nisip rezistase atat de mult.Infipse batul din mana dreapta adanc in varful lui,zdrobind totul in cale.Marea umezise opera sa,si el se plictisise.Din cateva lovituri zdruncina toata maiestria,si reda nisipul marii din jurul sau.
Nu mai avea chef de el, plecase fara sa se uite inapoi.
Cascada Bâlea din Munții Făgărașului
Acum 11 ani
