Interviu cu un fost nebun

-Bine v-am gasit domnule.

Nu pot preciza chiar acum gradul de bine in care m-ati gasit.In schimb va returnez politetea.Buna ziua,straine.

-As dori sa incep printr-o intrebare simpla.Am inteles ca ati fost externat de la un spital de psihiatrie.Este adevarat ?

Voi,jurnalistii ,aveti un dar de a reda omului semne de intrebare,nu intrebari.Daca nu ar fi adevarat prezenta dumneavoastra aici ar fi fara sens,asa-i ? Dar prezenta dumneavoastra ma angajeaza si pe mine in jocul acesta de-a soarecele si pisica.Asadar sa vedem ce rol ne alegem.Da,am fost externat de curand dintr-un spital de psihiatrie.

-Va pot intreba prin ce experiente ati trecut si cum vi s-a parut ?Credeti ca v-a ajutat cu ceva ?

Ma intrebati de parca as fi fost in echipa de cercetasi si as fi mers intr-o excursie pe un munte.Evident experientele nu au fost minunate insa timpul de gandire suficient.Cum mi s-a parut ? Va las pe dumneavostra sa deduceti din mica noastra discutie.Acest lucru se aplica si intrebarii referitoare la ajutor.

-Am inteles.Credeti in Dumnezeu ?

Nu.Ideea de Dumnezeu a fost creata de o minte sau un grup de minti malefice care aveau de gand sa detina populatia globului nu fizic,ci mental,chiar de buna voie,pe principiul ca daca toti au in comun un firicel de gandire,acest lucru ii apropie,ii uneste.Iar Dumnezeul lor ii va ocroti,chiar si prin trimisii lui – acele minti malefice.In opinia mea in fiecare dintre noi se gaseste propriul sau Dumnezeu,ca sa ma prentez exprimarii dumneavoastra.Mintile nu ar trebui sa mai fie manipulate.Sunt total impotriva unei credinte care nu exista si care defapt n-ar trebui sa porneasca dintr-o bucata de lemn ci din sinea fiecarui individ.

-Ce parere aveti despre viata ?Un fost coleg de-al dumneavoastra mi-a spus ca viata e o poveste.

Viata este o combinatie tragica intre un mozaic si o piramida.Mozaicul iti desemneaza caracterul,iar piramida statutul pe care il detii.Viata individuala a fiecaruia poate reprezenta o poveste.Dar de obicei povestile sunt frumoase,deci viata poate fi asemanata mai mult cu un roman – unul nu foarte vesel.

-Dar viata dumneavostra ? Daca puteti adauga la descriere cateva detalii.

Viata mea…(pufnit).Se poate incadra intr-o categorie destul de simpla si anume monotonia.Dar evident ca daca as lasa explicatia la doar acest cuvant s-ar putea interpreta gresit.Stilul meu de viata este inca unul agonizant de teoretic.Traiesc prin teoriile pe care mi le atribui,in care cred.Urasc monotonia propriu zisa,desi ma confrunt zilnic cu aceasta scorpie a naturii.Insa nu o mai bag in seama demult.Am avut o copilarie poate peste nivelul de nefericire al unora.Am avut parinti constienti de statutul lor si de la care am invatat multe.Singura mea dorinta era exterminarea societatii deoarece ea modeleaza ca in plastelina minti tinere si naïve.Imi consider existenta ca pe una ordinara,un fel de “inca o viata” adaugata la restul milioanelor ce bat pamantul,dar cu putin mai mult piper si sare.

-Ati iubit ?

Candva demult,da,am iubit…

-Ce s-a intamplat ?

Vedeti dumneavoastra iubirea consta in caracter.Credeam pana mai acum ceva timp ca iubirea,ca sa se mentina,nu are nevoie de monotonie .Greseam.Nu conteaza daca frecventezi cu acea persoana acelasi loc doi ani la rand,pana la urma tu dictezi locul,tu dictezi daca te aflii intr-o garsoniera cu egrasie pe pereti sau intr-un palat cu postere Slayer pe toti peretii.Monotonia insa nu trebuie sa vina din interior,trebuie sa inveti sa dai cate putin,cate prea putin chiar,si din cand in cand sa te revansezi,ca sa spun asa,si sa dai tot ce poti.Aceasta teorie formeaza o pofta teribila pentru acea persoana.Incepi sa o iubesti,pentru ca vrei sa iti arate mai des acel extaz,desi nu vrei cu adevarat.Este totul un contrariu ipotetic din care iubirile se hranesc.Ochii aceia albastrii au format in interiorul meu fix aceasta “obsesie”,peste care am trecut incredibil de greu si nu doresc nimanui un asa chin.Vorbeam candva cu o fantoma,incercam sa fiu cu ea si o cunoscusem de doar cateva zile.Eram practic straini dar ma atragea intr-un mod ciudat,simteam ceva ce nu mai simtisem dintr-un mai frumos,si in timp ce ii spuneam aceste lucruri ea imi reteaza ideea cu niste cuvinte pe care nu o sa le uit “Asa spun toti”.Ei bine am urat acel moment mult timp deoarece nu suport sa fiu turma.Nu mai tin minte ce s-a intamplat apoi.Mi-a spus ca vrea sa ne mai cunoastem.Chiar vroiam si eu…se poate pune si aceasta experienta ca pe o iubire care ar fi trebuit sa existe,desi nimic nu exista cu adevarat,nici noi !

-Ati spus ca nu suportati sa vi-i se aplice termenul de majoritate,de ce ?

Majoritatea nu dicteaza nimic.Ea este manipulata,precun un roi de furnici care bantuie constant si intr-un ritm lent strazile ce li se deschid,nestiind sa sustraga de pe acestea putinele flori care li se ofera.Nu vor niciodata mai mult decat li se da in mana si apartin mental,mediocritatii.Urasc mediocritatea,este ceea ce face omul o fiinta care se trage din animal.Omul este creat pentru a creea,nu este nascut pentru a muri.Fara ceva ce lasi in urma,sub capul teoriei fiintei umane atarna un stindard intunecat.

-Ce parere aveti despre destin ?

O nascocire jalnica menita omului.Ceva pe care sa dea vina daca ceva nu merge asa cum trebuie.Eu consider ca lumea a fost construita pe o schita a unei masinarii de tortura.Totul este limitat,noi suntem limitati,ingraditi intre niste surcele pe care nu le putem totusi rupe deoarece orice bariera ni se pare prea grea si nu ne place riscul.Eu as fi riscat…mult…in viata mea(oftat),dar persoanele care trebuiau sa-mi fie “complici” nu au crezut in mine.”Nu ma cunosteau” indeajuns de bine.Mereu insa eu am privit printr-o perspectiva mai anormala si anume ca peste orice lucru ai da ,nu ar trebui sa-l concepi ca pe cel trecut,numai datorita faptului ca se poate intampla ca si cu cel anterior.Este ceva in care nu cred – si anume ca orice experienta se poate sfarsi la fel ca cealalta.Mereu am luat totul de la zero,ori de cate ori s-a repetat el.

-Cum vedeti dumneavoastra mintea ? In sensul dedesubturilor ei…

O colosala oglinda care prin genialitatea creatorului poate ajunge la apogeul de a reda pe una din fete apusul iar pe cealalta rasaritul.Depinde unghiul din care o privesti,depinde de cum ti-o modelezi tu si mai ales daca te lasi influentat.Eu recunosc,m-am lasat influentat de atat de multe fapte,atat de multe vorbe,voci,lacrimi ! Dar acum mi-e scarba de ele ,le urasc.In schimb eu imi agreez modul de a gandi.Poate ca pot atinge apogeul redat mai sus,dar nu fara a fi facut nebun (zambet ironic).Vedeti dumneavoastra,mintile tinere,si aici nu ma refer la varsta,se simt coplesite de faptul ca altele pot percepe lucrurile altcumva de cum au fost ele invatate.Ei bine acest lucru le obstructioneaza stiinta de normal.Dar asta nu inseamna ca eu,spre exemplu,gandesc diferit de tine.Ci am paleta mea de culori normale,in care culorile sau nuantele tale imi par straine.Eu in schimb,am am pictat cu paleta ta …

-Cat de des va analizati ?

Ah ! Credeti-ma,mam saturat sa ma tot analizez,sa ma tot intreb daca nu cumva chiar e ceva in neregula cu mine.Apoi am inceput sa ma uit si in ochii altora,si mi-am dat seama ca nu e nimic in neregula cu mine.

-Revenind la viata dumneavoastra si intrand,cu permisiunea dumneavoastra,intr-o categorie de intrebari mai greoaie,ce v-a facut sa aveti incercarea esuata de sinucidere ?

Ca orice jurnalist,incepeti cu sfarsitul,cu ce e mai greu.Evident ca oamenii care vor citi acest mic reportaj al unui “fost nebun” cum spuneti dumneavoastra nu vor fi complet lamuriti daca as da un raspuns strict asupra intrebarii puse,asadar voi pleca mai din trecut.Am avut o perioada in care ochii albastri se tot evidentiau in mintea mea din ce in ce mai mult.Atat de straini pe cat mi se pareau atunci vizual,fiindca trecusera ceva timp,pe atat de schimbati…de goi.Insa eu nu traiam in pledoaria sumbra a prezentului in care acele minunatii se schimbasera,ci pe cei originali ii pastram in mine.Ma gandesc daca nu ,cu vointa mea atat de morbida,i-am furat…In acele momente,mint !,defapt,putin mai tarziu, a aparut si fantoma de mai devreme,ei bine fantomele nu exista nu ? Ea a existat foarte bine.Stiu,pare ilogic.Cum sa tii la o persoana in atat de scurt timp,dar apoi,nu de aceea am fost numit nebun ? Incercarea mea “esuata” ,cum spuneti dumneavoastra ,defapt nu a fost deloc un esec.Ea a fost planuita in asa fel incat sa dea gres.Mastile,straine,sunt cel mai bun mod pentru a ascunde adevaratele sentimente.Eu mi-am pus o masca sumbra,am vrut,chiar am vrut sa mor,pentru a nu retrai din nou niste simple povesti ,iar viata mea sa fie la fel de “glorioasa” ca si pana atunci.Am hotarat sa imi iau gandul de la moarte,desi ea este un alt drum spre nemurire,si deci,aplicand conceptul inversificarii,am atacat eu moartea si nu m-a atacat ea pe mine.Am infruntat-o cu cap,in asa fel incat sa o pacalesc.Sub orice frunza vestejita de toamna care cade,se ascunde cate una verde…

-Si apoi ati fost fortat sa va internati…

Gresiti.Nu am fost fortat de nimeni si nimic.M-am lasat internat in acel barlog al iadului din care eu mi-am facut o casa de vacanta formidabila.Cu minte,vointa si putina fantezie puteti schimba lumea,straine,ve-ti invata acest lucru ,probabil,la timpul cuvenit.

-Asadar viata dumneavoastra a fost conceputa dintr-o pereche de ochi,o fantoma si o oala cu tragedie.

Intr-o exprimare brutala,da,cam aceasta ar fi reteta.Insa ochii albastri au fost prafuiti de timp iar fantomele…ei bine in fantome inca mai cred .Tragedia mi-o invoc singur,as dori sa pot schimba asta dar,sunt nebun nu ?Un nebun care,insa,sfideaza mediocritatea,straine.Sunt batranul senil care-ti povesteste al doilea razboi mondial la un joc de table,iar tu nu intelegi nimic,pentru ca nu ai trecut prin el si batranul devine senil strict in ochii tai.

-As dori sa va mai intreb un singur lucru,va considerati,intr-adevar,nebun ?

Ahh,v-ati pastrat asul din maneca pentru final - intrebarea de generic.Da,in ochii tai sunt un nebun,poate,in ochii oricarui om care sprijina ideea de normal adusa la un nivel mediocru.Nebunia despre care vorbiti inseamna arta,straine,viata mea e arta si va avea ca sfarsit o explozie grandioasa in nefiinta,unde o sa regasesc sper o fiinta mult mai complexa decat sunt acum.Deci,intrebarea mea pentru mintile tinere care poate vor citi acest pasaport catre nicaieri este : sunt nebun ?

-Va multumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda aceste minute.La revedere !

Revederea e un lung drum,straine.Iti urez o zi buna.

Ecoul revenirii

Ce iute trece timpul,ce mult se scurge in groapa lui mizerabila si strange-n el atatea amintiri.Murdar,singur,putred ! Stapanit de dorinta infinita a nemuritorului plapand,el ma roade din interior,ma imbatraneste.Se dizolva,asa spunea,se dizolva intre noi si cer.Dar cerul n-are nicio legatura,el e doar un drum duios spre nefiinta,spun eu,spre vid.Si chinul unui lant care te inconjoara,de nesuportat,atat de greu incat iti atarna spre mediocritate,spre arta muritorului toata fiinta,adulmecandu-ti-o in batranete.

Ce ai alege dintr-o oglinda sparta,si un geam crapat ? Poate ca oglinda,atat de difuza arata in ea ecoul meu incat m-am speriat si am ales geamul.Sa-l arunc in haul asta care-mi curge din ochi..sa-l pastrez ca pe povara unui dar de a vedea...Dus sa fie.

Dragul meu sindrom de nebunie,te-am uitat...Ai fost un moft destul de dureros,de omniprezent in mine.Cu greu te-am distrus...Te-am distrus ?

Ecou al revenirii,atinge-mi gheata de sub picioare si sparge-o.As vrea sa cad odata pentru totdeauna sub un sfasietor vuiet arogant de frig.Bezna,ignoranta,supunere.Si o mana care sa-mi mangaie pleoapa dupa ce-mi ingheata si cade in nemarginirile mintii tale.Cum eu sunt inchis in ea,spuneai,atunci lasa-ma sa te distrug din interior,rod nefericit.

Bun venit in lumea mea,una noua,nevindecata,grotesc de reala,Ecou al Revenirii...