vineri, 10 septembrie 2010

Ecoul revenirii

Ce iute trece timpul,ce mult se scurge in groapa lui mizerabila si strange-n el atatea amintiri.Murdar,singur,putred ! Stapanit de dorinta infinita a nemuritorului plapand,el ma roade din interior,ma imbatraneste.Se dizolva,asa spunea,se dizolva intre noi si cer.Dar cerul n-are nicio legatura,el e doar un drum duios spre nefiinta,spun eu,spre vid.Si chinul unui lant care te inconjoara,de nesuportat,atat de greu incat iti atarna spre mediocritate,spre arta muritorului toata fiinta,adulmecandu-ti-o in batranete.

Ce ai alege dintr-o oglinda sparta,si un geam crapat ? Poate ca oglinda,atat de difuza arata in ea ecoul meu incat m-am speriat si am ales geamul.Sa-l arunc in haul asta care-mi curge din ochi..sa-l pastrez ca pe povara unui dar de a vedea...Dus sa fie.

Dragul meu sindrom de nebunie,te-am uitat...Ai fost un moft destul de dureros,de omniprezent in mine.Cu greu te-am distrus...Te-am distrus ?

Ecou al revenirii,atinge-mi gheata de sub picioare si sparge-o.As vrea sa cad odata pentru totdeauna sub un sfasietor vuiet arogant de frig.Bezna,ignoranta,supunere.Si o mana care sa-mi mangaie pleoapa dupa ce-mi ingheata si cade in nemarginirile mintii tale.Cum eu sunt inchis in ea,spuneai,atunci lasa-ma sa te distrug din interior,rod nefericit.

Bun venit in lumea mea,una noua,nevindecata,grotesc de reala,Ecou al Revenirii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu