Se aduna praful

De cand n-am mai intrat aici. Era sa-mi pierd si cheia de la usa.Mi se pare acum o lume atat de mica,inghesuita intre patru pereti stramti,cu fiecare litera capatand conturul diform al unui om.Si atat de multi oameni adunati gramada unii peste altii,si se imbrancesc,se lipesc goi unii de ceilalti,urmand sa simta durere. Am experimentat multe lucruri de cand n-am mai furnizat oameni. Un dar,un chin si cam atat. Cutia mare care le-a adus pe ambele mi-e prietena. Chinul mi l-a mai adus,mi l-a mai luat. Darul niciodat...atat de frumos impletit ca o funda in parul unei tinere scolarite,un adevarat mausoleum al divinitatii,pictat in om,faurit ca si om. Dar chinul se ridica uneori mai presus,cu carnea-i inca ranceda si falcile-i-mpietrite,dintii sfaramati si ochii de-un rosu sangeriu. Iar cusca...agonizant delir. Teribil sa te simti intre zece bare trasate cu creionul in jurul tau.De parca toata viata ta o sa le ai in fata pana si atunci cand vei inchide ochii. Dar el nu are nicio bara,s-a eliberat de toate,mi le-a dat mie...

Soarele rosu ,la zenit,cand plange luni,si luna plange soarele,si stele plang luna si tot asa si se formeaza un fel de ciclu al lacrimilor unde toti astrii plang si sunt plansi, atunci te vad pe-o ultima raza,aruncandu-te in neant. Si te vad in fiecare zi,si te sarut si nu te scot din minte niciodata...si nici n-o voi face vreodata.

Garsoniera asta de putini metri patrati se inghesuie cu fiecare secunda,ma chinui sa respir iar cand ma gandesc ca voi iesi din ea...Dar prefer aceasta garsoniera unde mintea mi-e libera,si trupul mi-e dezgropat,degetele-mi se plimba pe o foaie alba si mintea-mi sta prinsa intr-un loc imens,decat un orizont larg cu suflet mort si corp viu...
Se aduna praful de orizontul larg.Se aduna praful.