Frunze de inceput

Eu nu stiu ce sa cred.Aceasta mare confesiune a mea se imparte in atatea cai incat nu mai stiu ce sa aleg,nu mai stiu pe care sa o iau la pas incet.Nu stiu care e sigura,care ma adaposteste de friguri,de furtuna.Nici macar nu stiu daca este vre-una care sa nu-mi faca picioarele sa doara...

Si acum te intreb pe tine,cel dintai,si cel din urma drum,sa pasesc pe asfaltul tau nesigur?Sincer mi-e frica.Sincer cred ca intre lumea mea si acea minunata lume pe care o reprezinti tu este un pas destul de mare...si nu stiu daca tu iti permiti sa il faci.Soarele la tine poate straluci mult mai mult,decat intre ochii mei molcomi si lenti.Deja uit amanuntele si ma reped spre concluzii...detaliile dispar,ramanand doar forma.Si de forma mi-a fost intotdeauna frica.Explica-mi,ajuta-ma !Eu nu stiu ce sa fac...

Copacii de pe aleea ta par toti atat de vioi ! Plini de viata sub apa izvoranda din ochii tai.Si pe mine ma inviorezi,dar ai insa si puterea de a ma strivi ca pe o insecta de asfalt.Si capul imi crapa,si sufletul se simte atat de masacrat incat vrea sa iasa din corpul meu firav si nestatornic.


Niciodata n-am stat intr0un singur loc.Si vreau macar acum,macar un timp.Dar promite-mi ca statuia din centrul parcului tau,nu se va transforma in cenusa,ca restul.Deja nu mai suport respingerea.Si zi-mi,sa cred sau nu in aceste frunze care vor a inspira un nou inceput ?

Si totul arde...

Vreau sa intelegi pentru inceput ca niciodata din nou,la fel.Nu mi-as imparti acea veche felie de tort din care inca mai mananc cu un petic de eternitate care e atat de schimbator ! Mai bine as sta singur si as astepta trecerea negurii timpului pe deasupra ochilor mei deja batrani.

Nu vreau sa ma intelegi ,dar nici sa ma judeci ! Nici eu nu am facut-o!Desi m-a durut,am trecut peste ,cum fac de obicei.Dar ce rost are sa-ti explic caracterul meu cand stiu ca ideile tale,desi gresite,tot sunt prioritare?Citeste mai bine cartea ce-o tin desschisa in ochii mei si ai sa vezi ca nu,nu sunt libertin.Insa orice groapa ce se iveste in calea mea si in care pic,o pot foarte usor si totusi dureros,si evita ! Acum am cazut in groapa,dar am iesit din ea la fel de repede...

Sensibil de inocenti mi se par norii albi ce stralucesc pe cer.Da! Poate puteam fi ca doi dintre ei.O mare gamalie din plastotel insa ne-a spart,si noi,ne-am dezintegrat in prea multe particele ca sa mai putem fi readusi.Nu ocolesc drumul ce mi l-ai deschis mai demult,dar nici pe el nu voi mai calca.
Si totul arde...

Abuz de ura

Cu o miscare nefireasca,mana pierduta atinge stiloul inca umezit in cerneala albastra,ca sangele tau acum.Si strugurii de pe masa zdrobiti de a ta lucrare,scrisoare vag impaturita sub privirea-ti batuta in cuie de masa.Picaturi de arta cenusie se revarsa dinspre degetele tale,incercand sa picteze ceva abstract,absurd,inocent...mortal.

Ura tanjeste dupa dragoste,cum ea sarbatoreste a fi legea deplina a sufletelor negasite.Precum un balon spart in aerul incins dintr-o sauna,asa si cuvintele-i cadeau in cascade pe culmile unor randuri roase de timp,ingalbenite,acrite de cenusa din a carui om tu ai taiat o particica din inima si ai mancat-o la cina,las-o !

Dar acum iti pare rau,si in abuzul tau de ura,iti ocrotesti sufletul care,stors de lacrimi,isi gaseste adapostul in biata ta fiinta mazgalita de atata creion de ochi,incat se regaseste in falsitatea lui.Falsa,ca si peretele din rigips ce-ti sta drept podea pe pe acel nor de ploaie.Si ploua atat de incet,cu picaturi atat de mici,si norul iti plange decaderea,dar nu iti lasa fizicul sa moara.Ar fi prea usor...

Cu o miscare amortita,lenesa,iti stergi negrul de la ochi si incepi sa te uiti in spatele tau,in acel gol,in acel suflet pierdut.Insa nimic.Eu am plecat.Ingerii fie cu tine,ingerii in care tu crezi ! Crezi ca exista ! Si acest lucru nu ti-l voi lua,ca pe restul.Asa cum si tu mi-ai luat mie tot.Demnitate,curaj,vointa,gandire! Le-ai ars odata cu unghiile tale false,odata cu rozul de pe buze,cu grotescul tau zambet infirm.Lasa-ma acum.Caci si eu te-am lasat...

Batalia pentru tronul de sud

Sinceritate in cerul alb noros,ce se imprastie peste tot.De sus in jos,de jos in sus,ca un tot unitar ce ne inconjoara.O cusca enorma,in care noi traim drept cobai.Rasa noastra traieste pentru a muri.

Credibil insa zeul care vine si pune mana pe o piatra,o arunca,si descopera gravitatia.La fel de credibil si venirea Apocalipsei.Asa cum si pistoalele si pustile sunt indreptate spre capul tau taiat.De ce sa mai storci o vena de molima,cand omul este deja in norii in care se spune ca un regat in asteapta cu bratele deschise.Ce prostie...

Si mi s-a spun ca pot sa tip cat pot de tare,daca nimeni nu ma aude.Asa ca fa-ma sa cred in acel univers total diferit din mintea ta,piele de papusa.Nu te mai lasa tras de un fir de nisip,de catre o mana invizibila ce rastogoleste triunghiuri,desi practic e imposibil,inspre ochii tai cristalini...

Intelegi ceva ? Intelegi cum te cheama,ce trebuie sa faci pentru a traii,ce trebuie sa bei pentru a muri.Asa ca fa cianura aia sa se reverse rauri,de la acel Dumnezeu al tau,pana la puterea ce se regaseste in pumnii mei.Te tin strans,ca pe o insecta,Om Pierdut...

Imi incalc propriile reguli si ma las usor din bataia vantului ca sa cobor si sa te observ cum faci sa iasa foc din apa.Cum tu crezi ca timpul conteaza,cum tu crezi ca ratia ta de inteligenta e infinita si indeajuns ca sa cladesti noi imperii.Afla ca nu e,totul e doar in imaginatia ta monotona si monocolora.O sa dispari printre copacii ce iti slujesc acum drept aparare...

Intelege ca nu poti cara munti pe propria ta spinare.Se va rupe,muntele e mai puternic.

Deci fa-ma sa cred totusi,ca nu esti pierdut...

Dezamagit

Ei bine da,credeam.Cat de cruda e iluzia unui infinit,cand se poate imparti in atat de multe mii de particele,incat realizezi,ca la un anumit moment dat iti ramane doar o clipa.O clipa pe care trebuie sa o traiesti cu atata intensitate incat sa-ti ridici apoi moralul numai gandindu-te la ea.Ei bine eu nici macar asta n-am trait.Sau poate o singura data,cand orizontul era oarecum albastru deschis...

Imi spui de schimbari,imi spui de oglinzi,ma inveti cum sa port haina ce ma inconjoara,cand tu...Tu ce faci ? Sfidezi tot ce spui,esti un stapan horopsit cu tainele razboiului,cu strategia lui,dar care nu stie sa foloseasca o sabie.Desi tu mi-ai intinso din piept pana in inima,destul de subtil...Dar nu ma doare ! Desi sangerez,desi ochii imi cad crispati inspre podea,si privirea alunga niste lacrimi uitate.Oricum izvorul lor a secat de mult.Devin imun,muzele mele !
Intelege ! Fiecare dintre noi traim,in adancul nostru,intr-un muzeu oblic de oglinzi.Acolo stocam noi imaginea ce ne-o inspira fiecare om.Nu e vina mea ca tu ai spart cateva oglinzi,si pentru ca te razbuni pe mine,da,asta n-am sa iert.

Creativitatea din capul meu se rastoarna la fiecare eveniment de genul asta.Festinul sangeros de dupa imi ascunde rapsodiile pe care imi vine sa le urlu in timp ce venele se umfla pe tampla.Scarbosul ma ocoleste,desi cred in el.Ocoleste-ma ! Oricum nu vezi ? Fiecare eveniment aduce cu sine si repercursiuni...Ai sa-ti dai seama maine.

Dezamagit ?! Incerc sa nu ma gandesc la asta.Adio drumului verde.Desi prea scurt,mi-a facut placere.

Crezuri

In primul rand eu nu iti cred renegarea credintei in Dumnezeu,din moment ce ai cateva conturi neterminate cu Diavolul.Defapt ce sunt ei ? Niste nimicuri care ne influenteaza judecata de zi cu zi,niste impertinenti care se cred deasupra noastra,niste simboluri.Si totusi tu crezi in ei,de ce ? Pentru ca faci partea din marea turma ce ma inconjoara,domnule Nimeni.

Iti reneg sinceritatea,iti reneg acea aroganta cu care incerci sau vrei sa starnesti priviri care sa te inconjoare,sa-ti armonizeze acel eu stingher,acel eu dezolant in care te scalzi ca intr-o balta de sange.Ah si ce n-ai da sa iesi din ea,sa gusti putin din aerul curat pe care ti-l suflu eu in fata.Dar nu vei face asta niciodata.

Striveste-ti umanitatea dezolanta,n-ai ce face cu ea.De ce sa fii om cand poti fi ceva mai bun ?! Acorda-ti putina superioritate,gusta din ea,asa cum te las eu flamant cand ochii mei ,desi cu nimic deosebiti,se uita prin tine,si nu vad nimic,decat piatra din spatele tau,domnule Mediocru.

Fa ceva ! Depaseste-ti starea,numai asa vei urca,vei urca...si te vei uita de sus la toate insectele ce ti se plimba si scormonesc pamantul la picioarele tale.

Revolta impotriva crezurilor,revolta-te !

Ba conteaza!

Intelege-ma,fir de nisip,trecutul e dus pe culmile lui fara de intoarcere.Ea e moarta,o patura de cenusa asternuta pe pielea ei stearbada si macabra.Un vis gonit de timp,uitat,sfaramat intre bucati groase de cristale urate.Prea urate !

Nu ma judeca dupa o clipa,ti-am mai spus,mai multe.Da-mi mai multe...Si sunt putin cam pierdut fara tine,si sper ca imi vei arata de acum acelasi drum verde,pe care am calcat candva,in vreun parc.

Cele mai sincere scuze.Cele mai palide priviri.

Zeul rapus

Desert.

Arii intinse de nisip,de mal caniculos,de lepra asta de care nu mai scap in veci !Stau si hoinaresc ca ultimul nebun,ca ultimul neclar de luna,ca ultima stea ramasa pe cer,pe cale sa explodeze.Ma simt asfixiat de atata spatiu intins plin de…nimic.Razele patrund prin mine ca spinii unui trandafir atins de unde nu trebuie.Zeul se inalta preversitor spre cerul lui,chiar si inchis,tot prezenta sperante,prezenta si nori albi pe langa care putea hoinari.In special acel nor alb…acela care l-a infrant.

Si oricine se intreaba “de ce eu? De ce mie mi se intampla toate ?” .Si nimeni nu intelege ca fiecaruia dintre noi i se intampla toate.

Linistea cuprindea aleea ingusta.Biciclete,role,trenuri cu roti ! Toate nu scoteau niciun sune,taceau.Numai tu radiai razand,numai tu vorbeai,numai pe tine te auzeam.Si nu vreau sa sune siropos,Zeita,dar asa e!Ahhh si numai tu stii cat de greu te-a infrant dorinta,cum s-a starnit in tine toata marea pe care ai revarsat-o in doar o ora.Si asta a fost viata micii lumi formate intre noi.O ora a trait,si apoi s-a stins,precum soarele cuprins de somn...

Dar tu nu vei reveni ca el,pentru o noua zi insorita,pentru fulgere,pentru trairi nemuritoare deasupra micilor insecte ce se scufunda in el,sub el…Tu ai sa te indrepti zambind spre alt drum,unul mai bun pentru tine,unul mai fericit.Marele concurs s-a sfarsit printr-o grandioasa festivitate de lacrimi necurse si surasuri bolduite de saruturi.Si atat!Totul a trecut,numai o mica amintire mai starneste acum dorinte ,dorinte care nu se vor mai indeplini…

-De ce esti posomorat ? Ti-am zis ca nu vreau sa fii posomorat ! Nu-i asa de greu,savureaza momentul..si apoi uita-l! Spuse…

-Da ! Traieste clipa…Ton posac,dramatic,vulgar in drama sa.

-Exact !

-Eu nu concep doar o clipa,vreau mai multe clipe !

Privirea ei se duse in jos,gandea probabil ca asta isi dorea si ea.Si totusi,imposibil !

-Hai sa tram clipa…

Vartejuri…Doamne ! Ochiul Albastru a fost eclipsat imediat.Atata iubire imbratisata si data deoparte.Nu-s in stare sa scriu,zeita,poate maine…Mainile mele sunt spre gat,in semn de sugrumare.Si totusi stiu ca nici tu n-ai sa uiti,cum nici eu n-am sa te uit pe tine.Te vreau atat de mult,incat as face orice.Zeul cinic din mine a fost rapus,strangulat de tine ! Cum si zeita din tine a indurate aceleasi lucruri din partea mea.

Nu-ti voi spune adio,niciodata! Stim amandoi de ce…

Desertul parea nesfarsit,o mare intinsa,un zadarnic loc de refugiu.Tot universul meu se rasturna in el.Si totusi,speram sa-ti regasesc mugurele incoltit,si sa-l culeg pentru totdeauna.Deci pe maine…

"...Iti multumesc si semnez a dor."

Revolta impotriva fericirii

Revolta-te ,tanara floare ! Ai si de ce.Niciun mugure din tine nu a gustat inca cinica mea amprenta,speranta de a te gasi pe tine,insa,s-a spulberat...Pacat !

Straluceste,stea neagra...

Cand lumina nu luceste in noaptea tarzie,in intunericul abundent,in tine,lasa-ma sa iti clarific fragmentele de nisip argintiu,si ai sa vezi.Ai sa vezi dincolo de cuvinte,dincolo de ce scriu,dincolo de ce gandesc,profund in ce gandesc...

Oglinda sparta nu e asa din vina ta,nici din a mea.Probabil nu vom stii niciodata,probabil lacrimile sunt de prisos,probabil n-am vrut sa zic tot ce am zis,sau probabil ca da.Asta tu n-ai sa stii,dar vom simti amandoi,timpul videca,insa cicatricile raman acolo,in tine,in mine.Si se mai deschid din cand in cand ...

De ce atata osteneala ? Pentru ce atata efort ? In definitiv noi stim ce stim,durerea e doar ceva de umplutura.Si da ,pe mine ma doare mult mai mult.Ma simt infrant...atat de josnic,atat de dur,incat si sange daca mi-ar iesi din corp,m-as simti mai in viata decat acum.Nu vreau sa ma crezi un nenorocit,palida mea mireasa,nu sunt.Nu eu am ranit,tu te-ai ranit,si de asta o sa-ti dai seama mai tarziu...

Sub valul tau inlacrimat,sta si acum un dor,si probabil un regret.
Straluceste,neagra stea,meriti...

Aviz oamenilor care nu au nicio treaba.

Multumesc persoanelor care se regasesc in ceea ce scriu.Ma ridica pana la nori chestia asta.Totusi daca nu aveti nicio tangenta cu literatura si cu modul meu de a scrie,si nu incercati sa intelegeti substratul,prefer ca ochii vostrii sa nu-mi manjeasca operele.Multumesc :)

Multumesc , Ura

Multumesc Zeilor pentru ca nu uita in nicio zi sa-mi arate inferioritatea oricarui om pe care-l am in jur si in care cred.Cata scarba saditi in mine,dragii mei,nici nu aveti idee! Dar totusi aceasta ura nu este ceva laconic,cu spatii goale,care inca ar mai putea sa-mi schimbe parerea.Nu! Ea se imprastie dintr-un capat pana in altul al orizontului meu,fara cusur !

Ah ce as vrea sa am acum in fata mea o oglinda pe care sa pot desena orice doar cu gandul ! As schita aripile unei creaturi mitologice care va rupe capetele in doua,fiinte demne de dispret ! Tradarea voastra imi scoate veninul la suprafata,si va asigur,oho!,ca al meu e mult mai amar decat cuvintele voastre indoielnice.Dar lasati,valurile line va vor amagi si pe voi,si atunci veti simti ce simt si eu acum : mii de sabii tintuindu-va in ochi,in inima,in suflet.Facandu-va sa urlati de durere,sa va chinuiti in spasmele unei morti crunte,fara sange,fara lacrimi,doar durere.

Tragic,chiar am tinut la voi.Chiar dinspre cer ieseau raze mai violete ca niciodata cand chipurile voastre imi zambeau.Sub ochi insa,naivitatea si spiritul acesta care creste din ce in ce mai mult in generatiile noastre,si anume de loialitate fata de niste nimicuri indiferente,va distrug.Ah si ce as mai rade daca v-as vedea pe toti plangand! Lacrimile voastre mi-ar da viata ,m-ar reinnoi.Sagetile ce v-ar strapunge mi-ar da placere ochilor,mi i-ar deschide.Sulitele infipte in piept mi-ar deschide sufletul spre tarmuri noi.Iar durerea a atator etape spre distrugere…ei bine…m-ar face sa zambesc.

Cam atat de mult va urasc.Adio!

Libertin

Cat mi-as dori sa capat o picatura din elixirul indiferentei,sa ma las dus de ganduri,sa nu bag de seama,sa uit imediat,sa nu pun in cutia sufletului tot...Dar nu pot.In loc de asta ma duc imediat in orice sertaras ar cere momentul,si rascolesc,pana dau de fundul mortii mele,pana m-as simti ingenunchiat in propriul sange,cu gatul taiat si ochii scosi pe josul unui gand atat de nemuritor ce ma inteapa permanent.Ca orice fraza lunga,amenintatoare,mi-as dori sa nu o bag in seama...

Evident,mi se pare ca orice om are trasatura asta,numai eu nu.Si cand cineva mi-o impartaseste,sunt surprins,amenintat de detronarea mea,inca il reneg imediat provocand posesivitatea la un mars scurt de o suta de metri pana la groapa cu amintiri.Regret,si ma bag din nou sub plapuma,o astern pe fata,intr-un vers demult uitat,intr-un cantec,scuipat pe jos de diferite iminente ale strangerii de inima.

Mereu mi-am dorit sa ajung in fata cuiva care sa ma poata schimba.Usor,lent,ca un flux al unui rau aflat la jumatatea drumului spre varsare.Dar nu gasesc.Vars paharele oricarui om care se atinge de durerea mea.Insa iti jur,Destin,de acum nu o sa mai fac asta.Desi pe ea o vreau,si ea se duce pe alt drum.De ajuns si cu ignoranta ce ma apasa mereu.Masca pe care tu o vezi e o varsare de sange din ochii mei.Desi nu plang,se simt sugrumati de ea.Dar o sa ma lupt pentru tine,cat cerul si pamantul inca mai respira,tine minte ! Desi tot eu o sa cad...

Libertin ? Pe naiba...

Cat de usor e sa cazi...

...Si sa iei cu tine si uitarea,si amintirea...Razvrateste-te impotriva ta,acelor micuti uriasi din tine care-ti dicteaza irezistibilitatea pamantului,atintit din nori.

Hai spune-mi ce ai vrea sa fac,cand tot in jurul meu - un scurt vers posac,ingandurat,frant,stors de viata,ghilotinat !Precum capul tau,scumpa mea,asteapta in ploaie pana cineva il plesneste!

Si te vad plangand,in dese randuri de petale de flori,arse margarete,ars si albul din ele.Puritate ! Nu mai am nevoie de ea,ti-o las pe toata tie.Fii pura,fii tu,fii altcineva,nu ma mai intereseaza.Doar gandeste-te la mine cand lacrimile se izbesc de tavanul baii de lut...

Nimeni nu o sa trezesca o printesa adormita pe un pat de matase.Cine s-ar atinge de ea ? Ce concepte muritoare,ce banalitati ! Irosite trecuturi reinvie in mintea ta,si odata cu ele,si ochiul Infrant imi dicteaza tacere.Tac,si-l vad cum sangereaza,cum pupila i se dilata,ma regasesc in ea.Ce se mai aude cu tablourile alea ? Parca valorau ceva...

Cand inimile inceteaza din a bate,repede,haide,arata-le miscarea urmatoare.Ele se vor inclina usor spre croaziera cereasca si-ti vor detesta surasul tau diabolic,cer de iad !
Si inca ceva,mai da-mi ceva aer din al tau,al meu s-a terminat,mi l-ai furat pe tot.Nenorocit muritor...Cata ura,as varsa-o pe toata intr-un ceainic.Te-as lasa sa bei din ea.Ar fi mai ceva ca ceanura! Ineaca-te,ineaca-te...Lasa nebunul sa-si vada de copacii lui...mai am inca destui de numarat ! Piei !

Ah,cat de usor este sa cazi...

Magna cum Laude

Si ce demonstratie de surprize ! Intiparita-mi fie mintea pe acea piatra ce vorbeste singura,doar pentru ea."Du-te-n Iad", spune ea.Si daca Iadul ti se pare frumos,traieste in mine,covor de amintiri...

Reinvie mareata chitara sub apusul soarelui,staruind in intuneric sunetul ei subtire,sunetul ei amutit de atatea valuri tandre,dar ucigase,ce izbesc stanca din mine.Albastrul decazut,mi-am pus toata speranta in tine Verde de smarald.Dar ce tampenie ! Stiam ca realitatea mascheaza un intreg labirint de ciudatenii incontrolabile ca si un tsunami.Lasa-l sa distruga,sa demoralizeze.Ce ai putea face ca sa-l opresti ?Nimic.

Sper ca reincarnarea mea sa aiba loc intr-un uragan.Scurt dar dur,infiorator...as renega atatea vieti,si poate m-as simti bine. Cum sa te fac sa intelegi,cer masacrat,viata nu este o succesiune de urgente,de "acum"-uri,este o tabla alba imbracata in scris negru violet de genul " De ce as face-o?".Cand vei intelege asta,da ploaia si peste mine,limpezeste-ma...

Ridic o diploma inspre tine,o hartie simpla,cu inscriptii pretioase.O meriti ? In niciun caz,dar te imblanzesc cu ea,te fac sa stralucesti mult superior aurei tale nemernice...