Sleep Apnea

Ma trezesc gafaind.
Intunericul invaluieste inca incaperea destul de spatioasa ce reprezenta camera mea.
Era 5:10 si deja nu mai puteam dormi.
E ciudat cum la fiecare licarire din trecut ochii mi se irita ,ies din orbite , si ma fac sa mi se rupa inima in bucati multe care cad pe jos.Imi petrec tot restul noptii sa le adun si sa le cos inapoi sub piept.

Fusesem la un majorat cu o seara inainte.Spre deosebire de regulile conform carora acestea se tin la ore tarzii,adanc in noapte,acesta a avut loc in jurul pranzului.
Stiam ca nu am cum sa ma distrez,stiam ca tot ce se va intampla cu mine va fi o scuza a celui ce voia sa iasa,sa fuga din mine. Primele sticle se duc usor impreuna cu cel mai bun prieten al meu.Il tarasem acolo poate fara voia lui.Dar simteam nevoia cuiva,voiam sa inceteze in mine acest sentiment dureros de singuratate.Si a mers ! Cel putin vreo 20 de minute.Baile se scufundasera in lacrimi ale amandurora,lacrimi de regret si nu numai.Norocul nostru a fost ca acest cuib infectat cu alcool avea toti membrii luati destul de binisor .Am fost doar doua fantome in lumea noastra. Nici macar "leacul" uitarii nu a ajutat.

Dupa multe ore ma vad in Cismigiu.Un parc de unde a inceput totul.O amintire plina de porumbei si zambete.

-Arunca-l odata !
-Nu ...
-Nu inteleg de ce il mai porti ! Arunca-l !
Imi iau atentia de la el si ma asez pe o banca.Felinarele bateau stramb incercand sa acopere intunericul ce le deforma lumina. Eu eram un felinar cu becul ars.Ma vad ducandu-ma inspre lac.Picioarele mele doar mergeau inspre el...
-Stai omule ce naiba faci ?!
Si tot mergeau.
-Bai !
Ma trezesc brusc.Ma intorc spre el.
-Stai linistit,nu sunt nebun.
Stau si privesc luna in acel lac linistit.Ma ducea pe undele lui nostalgice catre multe pasaje din trecut,ma faceau sa ma rup in doua.
-Chiar se numeste obsesie atunci cand iubesti pe cineva ?il intreb.
-Nu,bineinteles ca nu ! Dar nu inteleg care mai e rostul sa te consumi atat.
-Nu pot sa scap.Si nu e ca o vraja.Nu e ca si cum eu mi-am format un scop inspre a o avea.Nu.Nu e nimic din ce ai simti la o plaere ordinara.Este ceva chiar pur,si tocmai aceasta puritate ma face sa imi ies din fire.
-Te inteleg...
Se aseaza langa mine si ma ia in brate.
Este un chin cand vine cineva la tine si iti spune ca "ai prieteni care iti sunt alaturi" . Nimeni nu intelege ca iubirea si prietenii sunt doua lucruri individuale.Nu poti nici fara una nici fara cealalta.
Ma ridic de pe malul lacului si ii spun adio.
-Arunca-l ...Da-i drumul.
Stau si ma gandesc. Il scot de pe deget tremurand.Nu am mai avut atatea emotii de un car plin de timp.Il rasuscesc in palma si ma joc cu el.
Ce as rezolva daca as da primului nostru martor,prima dovada de iubire ? Nimic ! Nu ar fi ca si cum ar sterge toate amintirile si te-ar scoate din interiorul meu.
-Nu are rost.
Ma intorc si ma trantesc pe iarba uda.Mintea imi hoinarea prin viitor,prin peisaje litorale cu tine de mana,baltoci de mare sarata in fetele noastre,clipe de dragoste,de fericire.

Patul voia sa adorm in el.In schimb privirea mi se atinteste pe poza solitara ce sta chiar in fata mea pe perete.Ma ridic buimac o iau si o ascund iintr-un sertar.Ma pun la loc in pat si incep sa respir greu.
Somnul nu m-a mai luat in noaptea aia,insa am simtit cum este sa fii atacat de o mie de amintiri in acelasi timp.Am simtit cum e sa stii ca persoana pe care o iubesti,nu mai da doi bani pe tine.Ca ea a reusit sa dea cu mana peste tot,si tu te simti inferior,te simti comun,te simti lipsit de nicio sclipire. Ca si cum tu nu ai valorat atat de mult in ochii persoanei respective,dar tu ti-ai daruit proprii ochi ei...

Ca si cum tu esti o maladie incercand un antidot,si tot ce reprezinta acest antidot te respinge.Te inatura,isi creaza o repulsie fata de tine in jurul lui.