Stii...

Nu frunza, ci seva ei, se lasa atat de jalnic plutind dintr-un copac precum un gand alunecand ciudat pe drumul lui si zacand la capat , asteapta in linie,la rand, sa iti vina tie intre ochi, sa il sesizezi, ca pe un aurolac ce rade gol in fata blocului , si niciodata nu ii dai atentie, niciodata nu te gandesti la ce ar fi putut el fi, daca nu ar fi avut o poveste in spate, daca nu cumva povestea care l-a consacrat i-a fost sfarsitul, daca nu cumva el acum e doar un mort cu irisi vii.

Caci stiu cum parul meu cade in mainile vantului asteptand pe o banca goala ...o soapta. O simpla soapta, un ras, o sclipire, o soapta.
Dar stii cum pamantul zace la picioarele mele asteptand o noua victima, o noua crima pe care mainile mele nu ar mai suporta-o caci eu deja m-am sinucis , se vede ? Fiinda eu ma vad, eu ma uit in oglinda si ma vad atat de clar, printre sticla murdara , petele de gasolina din plamanii mei goi de aer, caci vantul mi-a furat aerul , si acum se joaca in parul meu.Sensul clipeste,zace pe podeaua unei logici pure pe care o inteleg numai eu , caci eu sunt Dumnezeul meu, parasit de ingerii stersi cu aripi dezgolite ale caror petale de pene se arunca spre niste drumuri ciudate,sa mi le arate, si eu calc stramb si orb si drogat in niste vise camuflate in sentimente...porti inchise .

Vorbe goale ! Caci tot ce sunt eu se despica pe pamantul unei lumi acoperite de iad, ce are dedesubt raiul , ce are gandaci impinsi in ceruri si pasari moarte in mari si pesti mergand pe sol si randunele cantand intr-o cutie ce vrea sa imi transmita ce am mai facut azi , ce am mai distrus, ce am mai gandit, cate lacrimi am mai baut si am varsta si am adunat . Si ce hotel de inimi am mai deschis si cate s-au cazat si cate au murit asasinate de toti hotii de morminte din mine, caci fiecare inima e un mormant viu adunat in baile fiecarei camere, fiecarei incaperi , fiecarui colt de realitate infundat intr-o aberatie declansata de anumite situatii limita.

Caci trupul mi-e pe veci intins langa o prapastie . Si golul ma atrage spre el caci ar insemna uitare, as insemna dezarmare. As fi un pistol fara gloante , un amarat cu vise si momente proaste , si rime goale .

Ca o coala alba risipita de cuvinte, te populez, te populez .Ca o uzina iti usurez oxigenul , poluarea fiind singurul lucru pe care ti-l pot indesa in tine.Mintea ta goala, anonimule, caci nu ma intereaza numele tau, nu ma intereseaza de unde vii.Esti aici, si n-ai sa pleci , caci iti place, desi vei muri ca toti ceilalti cu o supradoza de inimi care te vor bantui mereu.Si vei ajunge un drogat batran , cu o cutie de sah dupa tine, jucand cu batranul copac de vizavi, si mereu el va castiga caci tu...tu esti doar o fantoma.

Te-am uitat in santuri legate cu fire de trecut, caci acolo m-am asezat mereu si mi te imaginam si acum...Acum am incercat sa te recunosc sub alte icoane, sub lemne colorate in soare, arse , sculptate sub povara unei statui incapatanate ce persista , persista.

Nu exista infinit, exista timp, si timpul e rau cateodata si imi pare rau ca va trebui sa realizez o cusca in care sa ma protejez de el .Un soare atat de puternic mi-ar arde casuta pana in temelii, si radacinile mele ar fi oprite din crestere,n-ar mai prospera.Nu ca acum ar fii mari genii,caci ma tin pe loc.Si pasul din fata mea e atat de greu.

Stii...

Gandul meu se linisteste cand spiritele ma lasa in pace, cand imaginile se duc atunci cand imi inchid ochii ,cand razele ma lasa sa dorm desi plutesc langa mine ,cand somnul e ceva usor si lin.Dar nu e si imi pierd senzatiile ,imi pierd goluri, imi pierd amintirile, ma ridic mai sus, mai sus , pana ating un tavan divin ce ma ingroapa in el, in cerul senin .Si gloata din mine vrea sa scape din venele umflate in adevar, inflamate si iritate de risul lasat in urma, sange.

Doar nimicurile ma aseaza pe o piatra in fata unei mari involburate si iti scriu, iti scriu iar apoi arunc biletul in apa, uitat de lume ,il uit imediat.Caci timpul s-a scurs si clepsidra s-a spart si norii s-au adunat, ploaia a cazut si a sters ce era scris in nisip de atat de mult timp incat nici nu mai stiam exact unde trebuia sa caut.

Dar lucrurile se aseaza dorind sa ma aseze pe ele , sa pot sa le respir spre o noua iesire dintr-o noua carte, caci cea veche s-a lasat neterminata , arsa intr-un foc de tabara ce insenina o noapte calda.

Stii...