Cine esti... ?

-Care e ideea ?
Tresar vag razvratit asupra tot ceea ce era in jurul meu.
-Niciuna,pur si simplu,nu !
-Bine nu,pa !
Ma indrept spre iesire,era ca o usa spre nemurirea singuratatii.Incep sa rad in sinea mea.O sa fie bine...o sa fie bine !
-Nu. Stai.
Oh ! La asta chiar nu ma asteptam.O persoana ca tine sa cedeze ?!
Imi intorc capul spre ea intrebator.
-De ce nu poti accepta ?
Iau foc ? Nu.
-Jocul asta ? Nu...Insa nu am sa renunt la visul meu,niciodata.
-Asta e bine...dar...
-Dar ?
-Eu tot te vreau langa mine.
-Esti un copil mic ! Si eu nu iti pot anihila revolta din tine.Am incercat stii bine ! Insa esti prea incapatanata,nu tu,inima ta este ! Nu pot trai intr-un hotel .Mereu mi-am dorit o casuta frumoasa undeva ferit de agitatia tuturor persoanelor din inima ta.
Se scarpina doua secunde pe incheietura.
Si partea frumoasa iese la suprafata.
-Auzi ? Stii ceva ?! Bine ! Atunci incetam orice vorba.Daca tu nu poti intelege asta este.Nu pot sa te oblig...
Si tace.
Si plec.
Si nu trantesc usa,si nu am gust amar in gura,am doar un orizont de umplut si mult timp.



Seara se lasa relaxata peste oras.Zecile de mii de luminite atarnau frenetic pe sosele si fiecare parca isi cauta alta luminita si cand se intalneau se mareau.Era ciudat sa le privesti.Parca erau suflete in cautare de alte suflete cu care sa bea putin frappe de intuneric. Mergeam molcom pe strada.Eram obosit.Mersesem la interviuri toata ziua.Un ziar voia sa ma angajeze dar nu prea imi convenea ideea politica.Nu imi place politica deloc !
Castile in urechi,muzica tare,ca de obicei,si firul gandurilor continue.Nu stiam inspre ce ma indrept , mergeam aiurea pe strazile capitale.
Piata Victoriei parea un extraterestru gol in mijloc.Imi placea. Imi imaginam o pictura cu acel loc.Doar de as fi avut talentul.
Demult nu mai avusesem mintea atat de goala.Ma simteam noaptea asta in sine, cu o haina intunecata si multe sclipiri ce consistau in idei pe care incercam sa le explodez in arta ,in cuvinte.
Mi-a venit pe moment o idee ciudata.Sa ma urc pe o cladire oarecare,sa scot foaia alba si sa scriu.Luna imi lumina mana si era tot ce imi trebuia.

Vad ceva aproape demolat.Nu puteam sa il numesc bloc.Mai degraba o cladire abandonata de suflete,plina de carne vie si ridata.Evident nu avea lift - si chiar daca avea nu riscam sa mor intr-o cusca de 1 pe 2. Asa ca am urcat treptele si recunosc ca am stat sa ma gandesc putin si legat de ele.Bulina rosie de pe cladire chiar nu conta.Merita sa fie toata imbracata in buline rosii.Dar da,de obicei blocurile acestea nesigure,au usa spre acoperis deschisa,caci,cine s-ar urca pe o asemenea teroare nu putea fi decat sinucigas.Evident eram o exceptie.

Luna intra sub un nor negru si taios.Oftez si imi asez paturica plina de iarba din parc pe betonul crapat.Imi imaginam cum ar fi sa se surpeze acum acoperisul cu mine si sa aterizez la cineva in baie ,trecut demult de varsta de aur,si sa zambesc ironic,ca intr-un film american.
In schimb s-a intamplat ceva mai ciudat decat un cutremur de 11 grade pe scara Richter.Auzeam voci.Nu-mi venea sa cred ca mai sunt ciudati care umbla pe blocul asta.Si deodata am inceput sa cred in viziunea cu cedarea tavanului.Rad din nou in sinea mea.

Luna a iesit din nor.Si norul singurel fugea sa-l intampine pe Soare in ceva timp.Asa ca ma asez domol si pun creionul pe hartie.Ipod-ul a ramas fara baterie,perfect !
Iar oamenii de pe partea cealalta vorbeau intr-una.Si un ras putin gros si atat de frumos ma facea sa nu pot sa fiu atent.Ochii mi se irita brusc.Ma intorc ca fulgerul si ma uit intrebator.


-Da pai nu cred ca am sa ma duc la majorat in seara asta.As vrea sa stau cu tine aici toata noaptea !!
Vocea de femeie era cutremuratoare si nu-mi venea a crede...raman in aer pentru o clipa.Insa vocea de barbat interveni peste gandul meu.
-Nici eu nu ma duc la Dan acasa.Ai vrea sa mergem prin Cismigiu ?
Lumina Astrului Maret se puse pe chipul ei pentru o secunda,in care am observat ezitarea :
-Nu stiu.
Dumnezeule !! Chiar ea era !
-De ce nu ? Ok...vrei sa trecem pe la mine ? Sunt singur in noaptea asta.
-Te cunosc de prea putin timp...si nu stiu...
-Haide am de toate,si un film bun chiar !
-Nu,nu as vrea.
-Te rog ?
-Serios nu cred ca e o idee buna.
Lucrurile se tensionara.Tipul incerca cu tot dinadinsul sa o aduca la el in pat ? Tocmai pe ea ?
-Hiade !!!
Intervin din intuneric.Ma simteam ca intr-o emisiune cu surprize.
-Salut,daca domnisoara nu doreste sa mearga la tine acasa,nu mi se pare adecvat sa o obligi.
-Asta cine mai e ? intreaba tipul enervat.
-Sunt Nicioadata,mai nou,si cred ca dansa ar vrea sa pleci...
Ea se puse pe vine.Se uita la mine tremurand.Parca eram o fantoma,parca imi aducea aminte de o imagine intr-o rama.
-Auzi,nu stiu cine esti tu,dar esti badaran sa intervii asa peste discutia mea cu Iulia.Te rog sa ne lasi in pace.
-Razvan...
Tipul se intoarce spre ea :
-Da,iubito.
-Nu sunt iubita ta.Si mi-as dori sa pleci acum.
Isi iese din minti si vine amenintator spre mine.
-Bai tu asta pleaca de aici ! Strici tot !
Refuz sa ii raspund insa ma feresc de pumnul indreptat spre mine.
Iulia incepe sa tipe la el si sa il faca in toate felurile.
Acelasi ton rastit,aceeasi indiferenta de gheata ,cu un vocabular putin mai piperat in schimb.
-PLEACA ! Acum te rog !
Asa numitul Razvan scuipa inspre mine,ma feresc si de data asta.Se uita urat si pleaca.Mormaie ceva pe drum,niciunul nu a inteles ce.

Doua suflete pe un acoperis,aproape de miezul noptii,intrebatori,cu ochii crispati...
-Cine esti ?
-Un vechi prieten.
-Ai renuntat la visul tau ?
-Inca il caut.
-L-ai gasit!