Noaptea

...Imi cresc pletele negre in lumina lunii.Caci totul se intoarce pe dos , tot ce gandeam cu cateva minute inainte, tot ce o raza a unui soare imi veghea a crede,tot ce simteam ca eram...nu mai era.
Cimitirul asta de cuvinte se scufunda in mine si ma injunghie ca pe o papusa, o unealta a unor multe vremuri frumoase si urate , pline de varsare de sange si iubire, cremene, trandafiri si petale.
Si mi-e frica de mine, de ce as putea face, de cate inimi as lasa infrante sub o forta de care eu nu imi dau seama caci la cine voiam sa aiba efect ,nu a avut, si acum se simte zdrobita si nu se poate recladi.Cat mi-as dori sa aud intr-o noapte intr-o padure un "buna, mai ai vise?" caci eu le adun pe zi ce trece si ti-as spune ca "totul va fi bine acum" . Dar oare cum as putea eu sa mai inseninez un cer plin de nori, cand ploaia sterge tot.

Si cate carari am sa mai umblu ? Si prin cate tomberoane am sa ma mai ratacesc printre gunoaiele de ieri ? Prin cate vieti am sa mai dau buzna si am sa plec la fel cum am venit? Inspiratia pleaca incet si ea, colile albe se termina, raman pe o plansa goala scrijelind nimicuri curente, cand adevarata mea masca s-a distrus,si chipul meu had a cazut in namol si il sterg punandu-l in vitrina,dar nu mai e acelasi.Insa am sa plec departe acum,am sa las scris undeva un "adio" si candva,cand voi reveni, am sa gasesc un "mai stai" iar atunci o sa imi caut cararea potrivita , am sa ma lupt pentru ea.

Dar totul e din cauza noptii, insa am impresia ca ziua se preschimba in aceeasi maladie.