Un trecut ,amar,cuvant.

Imi pierd si ultima picatura de credinta."Iubire",ah ce tainic cuvant ! Ce scarba mi-e sa-l scuip in baia asta de sange.Si picaturile cad intr-un ritm constant,alert,de parca tabloul acesta e pictat de-o mana dumnezeiasca,desi orice dumnezeu ar picta-o,ar capata trasaturile unui om de nimic.Ca si in mintea mea,cum trec si vin diverse masti ce-mi inghesuie ziua si libertatea de gandire intr-un colt atat de ingust,incat imi vine sa fug pe un camp cu maci demult ars de soare...

Iar arta e explizie ! Ceva atat de ireal incat nu intelegi in primul moment.NU ! Un moment nu e de ajuns pentru a degusta literele,cerneala imprastiata pe o pagina galbuie.Cum nici vinul nu isi ridica esenta din prima clipa in care iti clocoteste in vene.Si vrei mai mult,mai multa promenada ! Mai multa explozie,desi cu mult calm ! Iar arta e explozia iubirii...Si iubirea,un tainic amar cuvant.

Ce pot spune ? Traiesc iar intr-un camp iluzoriu si plin de fum vag.Nu pot exprima acum ce simt,poate vei citi,as vrea sa citesti si sa-mi gusti lacrima din suflet,caci ai fost superba,strain-o.Desi esti doar o umbra al unui vechi festin al morbidului declin.Insa starea mea de visare parcurge cu pasi rapizi intregi etape ale existentei,intregi meandre pline cu diferite plante - numele pe care eu vi-i le-am dat fiecareia.Numele pe care le tin minte.Caci orice nume de floare merita tinut intr-o agenda,ascunsa sub gramezile de iarba tocita de vant.Si pasii multi ce-o calca,si o batatoresc,imi calca mie orgoliul - aceasta dementa satirica ce isi are ca fondator Omul,pe care sta un intreg palat de regrete,si care se regaseste in mine.Caci mereu zic ca in viata trebuie sa risti.Dar niciodata n-am riscat indeajuns...

Explozia e iubire.Acest tainic cuvant amar,uitat de lume.Cel putin de lumea din mine.V-am mai povestit despre ea ? In tot ceea ce scriu - caci acest moment,caci acest volum se numeste "Marea Confesiune" - asadar,imi exprim,imi dezvalui atat de imatur si misterios aceasta lume banala ce se ingradeste intre oasele mele.Si mereu stau si ma gandesc,cand luna saruta luceafarul cu aura sa,de ce este atat de importanta ? De ce imi construiesc cu atat tact un univers atat de ireal,in care ma afund atat de mult ?

Moartea este explozie.O explozie atat de frenetica incat dispari,pur si simplu.Ca fiinta,ca gand,ca insusire !Desi nimeni niciodata nu si-a pus intrebarea daca moartea e doar o ghicitoare.Ce dementa este ea,ce m-as lasa calauzit pe urmele ei atat de bine spalate de ploaie.

Mi-as dori sa te fi cunoscut mai bine,dar poate nu a fost singura data in care am avut placerea.Si placerea...este o explozie ! Totul este o explozie.Atat de inumana,atat de trainica incat nimic nu rezista dupa dansa.

Deci iubirea este...moarte.