marți, 1 mai 2012

Adormirea

Ligheanul era langa capul meu.Vomit.Din nou, si din nou. Pana te dau afara. Ce tembel pot sa fiu.Imi distrug viata facand decizii gresite, facand tot ce imi sta in putinta sa fac oamenii fericiti, indepartandu-i,speriindu-i prin asta. Si parca asa cum e soarta asta, ma respinge intr-o mare de rece, chiar daca eu am cele mai bune intentii.Atat frig e aici, printre toate sloiurile astea ce ma inteapa in piept, pe langa toti fluturasii ce se zbat intre convulsie si spaima in stomacul meu.Si intuneric.Vesnic intuneric. Pana apari tu. Plete negre, ochi monotoni, cu o poveste in ei.Toata lumea are povesti nu ? Sumbre,frumoase, delicate,aspre.Toti ochii iti arata cate ceva, batranete,risipa... Regret. Cel mai urat si crud lucru...sa nu vrei sa se fi intamplat ceva.Ah,dar nu pot spune asta despre mine ! Eu am vrut, cu toata fiinta mea.Am vrut ca eu sa iti gadil interiorul venelor, sa te acordez unei simfonii create de mine, sa te am!Sa te am. Pana ai plecat. Trista zi.Desi soare,cer populat de diferite forme de nori albi. Pun capul pe perna incercat sa adorm.Ce priveliste frumoasa, aceasta stare de purgatoriu, dintre realitate si realitatea ta.Dar nu poti sa le ai pe toate nu ? Nu poti sa dormi...NU acum. Si oricat ai dormi, ce gasesti in odihna ? Un leac ? Sau lichiorul care iti accentueaza tristetea, nepasarea fata de tine? Presupun ca raspunsul nu mai conteaza. Imi pare ca te-am speriat.Un iepure alearga, chiar daca omul ridica mana pentru a-i da mancare. Este absurd ce se intampla aici ! Tu nu esti iepure. Esti un om.De ce nu intelegi..de ce nu vezi cum vad eu... De ce te sperii ? Vomit din nou.Parca imi ies larve din stomac, se transforma, si pleaca.Asta o fi soarta mea.Am sa putrezesc aici.E prea negru.Nu imi mai place negrul... Fa-ma alb... Ma ridic in picioare.Camera se invarte cu mine. E ca si cum acest carusel din mine ma face sa regret fiecare atom din mine.Ma impinge sa ma modific.Ma impinge sa repugn din aceasta forma a mea.Dau prea mult, mi s-a zis.Fac prea mult...Tin prea mult... Sunt eu, prea mult. Cad pe podea.Picaturi de viata se scurg din mine.Aleg sa raman acolo,si sa plang.Sa plang.Pana gasesc un leac. Pana adorm.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu