duminică, 1 aprilie 2012

Cand doua umbre se intalnesc

Era aglomerat.Multimea de clovni tristi se repezea spre diversele locuri de munca sau alte activitati de zi cu zi.Stateam intr-un colt si analizam atent toate chipurile. Fete inchise de oameni morti, inchisi intr-o lume stranie a lor, palpand realitatea cu o falsitate demna de mila. Niciun zambet, doar masti ce imitau surasul,lumina.
Treceau toti formand o mare sarata si rece,calcand pe betonul topit de soare.Unora le ramaneau chiar pantofii lipiti, dar ce-i interesa pe ei.Si glontele din inima fiecaruia traiau linistite.O adunatura de paraziti traind intr-o jungla urbana.
Notam tot ce descopeream intr-un carnetel galbejit.
Traiam intr-o casa mare, cu numerosi sclavi ai mei care imi faceau toate poftele , cu animale cat cuprinde, garaje pline de masini vechi si darapanate dar si luxoase ! Parchetul era tare, ciment , cu felinare puse simetric la 2-3 metri departare unul de celalalt.Lipsea putin verdeata, dar aveam propriile mele parcuri inchise sub un acoperis celest.
Strada.
Imi iubeam locuinta dar ma simteam mai mult precum un tata cu o slujba cu norma intreaga, plecat mai mereu de acasa,cu multi copii ce nu imi duceau dorul. Eram o umbra pe care nimeni nu o observa. Oare hainele mele rupte in coate si genunchi sa fie de vina ? Oare aspectul meu plin de noroi si putin crispat, cu ochi inmuiati de timp ? Oare pielea mea arsa de soare sau ridurile adanci ?
Se pare ca da. Se pare ca omul de azi se uita aiurea intr-o oglinda si daca rujul este bine intemnintat intre conturul buzelor pline de botox sau nodul cravatei este asezat perfect iar parul intins pe spate fara cusur, inseamna ca esti demn de a trai la un nivel ridicat intr-o societate plina de..rahat ?
5...4...3...2...1 poc !
Toata lumea asteapta flash-urile aparatelor foto.Si-ar lasa familiile murind de foame pentru putina faima ! E drept ? Nu ,evident, dar nu ati auzit ? Se poarta strambul.Oameni degenerati cu gaturile sucite si mainile contorsionate umbland cu mintea lor inchisa vazand doar blocul din fata , nu si cel care se darama peste el.
"Bun venit intr-o lume singuratica" imi ziceau Ei. Nu I-am ascultat, m-am dus cu inima in fata, pana s-a crapat, si s-a restructurat intr-un copac. Fructe otravitoare, usoare, carate de sange in tot organismul.Asta trebuie sa fie explicatia !
Notez tot ce ar putea sa ma faca sa imi inteleg starea mea actuala si incerc sa deduc asta din expresiile depresive ale oamenilor pe care ii vad.Imi aduc aminte de spusele Lor :"daca nu te vei lupta sa ajungi in varf, piramida se va darama peste tine, iar tu si toata turma o veti reconstrui pentru ca cei din varf sa se bucure de ea !"
Cum sa ajungi in varf cand te inteapta atat de tare cutitul care sta acolo asteptandu-te ? Ah niciodata ! Prefer sa fiu aceeasi umbra palida, acelas observator, ca pana acum.

Ma uit atent in jur, nimic interesant,totul este deja expirat in viziunea mea si nu as putea sa ma repet in carnetelul meu de notite, are pagini limitate iar eu le umplu doar cu ce merita !
Ma gandesc sa ma indrept spre parcul din centrul Casei mele. As astepta un sclav sa ma duca acolo cu masina aia mare, dar prefer sa o iau pe jos.
1,2,3,4,5....50...E de-a dreptul jignitor sa incepi sa numeri oamenii care dau peste tine, de parca ai fi un stalp si ar intra in el fara sa vrea. Dar nu are nimic, ei nici nu ma simt, nu ma observa. Isi intorc chipul ,vrand sa articuleze un "pardon" politicos, dar ei nu ma vad si se intorc ostentativ mentinandu-si mersul hiduos.
Patul meu verde din scanduri ma asteapta. Ma indrept spre el cu gandul de a ma aseza, cand cineva da peste mine. 51.
-Pardon !
Imi ridic privirea uimit.
-Nu aveti pentru ce, oricum a fost greseala mea, ar fi trebuit sa va las sa treceti prima.
Era o tanara femeie, nu pot sa estimez varsta, niciodata nu am putut.Ochii mari imi intrau in fata , jenandu-ma un pic. As fi vrut sa fiu altfel in momentul acela.
-Nu aratati prea bine...ca e foame ? Doriti ceva de mancare ?
Baga mana in sacosa si da sa scoata un corn cu mac. Daca exista ceva ce urasc cel mai mult in lumea asta, este mila. Teribilismul ei sintetic de a intra in creierul omului.
Imping cornul cu un gest mimic, nu mi-as fi permis sa il ating.
-Doamna e ceea ce am ales eu sa fiu ! O umbra, printre toti zgarie-norii acestia din jurul nostru.Nu mi-e foame, am atatea bucatarii care imi dau mancare zilnic, nici nu v-ar veni a crede. Dar niciodata nu as fi crezut ca am sa gasesc un invitat atat de frumos in casa mea.
Tipa incepu sa se uite ciudat la mine. Ah prost sunt, ce e cu mine ?Doar stiu ca nu e bine sa ma arat...
Dau sa plec,cerandu-mi scuze.
Ea facu un pas in fata,si imi puse mana pe umar,zambi larg,inchizand ochii.
-Daca sunteti amabil, as dori sa vizitam impreuna una dintre "bucatariile" dumneavoastra.Numele meu este Elena,incantata.
-A..Andrei ma cheama. Da..sigur..sa ma gandesc care e cea mai apropiata, dar eu..vedeti dvs, nu am...
-Ce anume ? Hartie din asta ? Nu conteaza !
Ma luase de brat, trecand prin straturile de imbacseala, tot timpul zambind.
Adevarul e ca atunci cand doua umbre se intalnesc nu mai conteaza decat culoarea caracterului.



Camasa statea scoasa din pantaloni,suflecata la maneci deschisa la nasturi. Blugii imi veneau perfect,proaspat spalati,pantofi din piele,cu fata proaspat barbierita.Elena mergea langa mine tinand un munte in stomac.Il va chema Andrei, am stabilit de comun acord.
Am terminat de scris carnetelul iar ultimul capitol a fost dedicat persoanelor ca mine, si cat de frumoasa e viata aparent monotona.Si cat de frumos si placut e momentul in care doua umbre se intalnesc...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu