sâmbătă, 5 mai 2012

Ultima scrisoare

Intai,sa va povestesc de bula in care sunt captiv. Intr-un cuvant, e ciudata. Este doar de o persoana.Oricine vrea sa intre este dat afara repede, sau iese singura.Straniu faptul ca bula mea se poate mula si pe conturul celei de-a doua persoane. Dar cine are rabdarea de a astepta ? Cine are rabdarea de a cunoaste ? Si aceasta ironie a mea, ma face sa raman solitar intr-un tinut plin de deceptie.Dulce deceptie. Nu mai vreau.Sau mai bine zis, cusca asta nu ma mai accepta nici pe mine.Se face din ce in ce mai mica.E ca un ghimpe-n pieptul meu vrand sa imi penetreze cutia toracica,sa imi scoata inima, sa o pastreze iar pe mine...ei bine, ce mai contez eu ? Nu spun ca tu nu ai fost bine-venita.Ba chiar bula asta te-a adorat.Erai portretul ideal care-i lipsea.Si fara tine...ma uraste.Dar ai plecat, cu neputinta unui copil tembel, ce face gafe si iar gafe, pana ajunge pe calea pe care-o vrea.Si dusa ai fost. Nu e ca si cum dupa toate literele stranse de tine si puse intr-un loc, mintea mea te-ar mai vrea vreodata.Esti o amara reprezentatie a cretinismului din ziua de azi. Si pentru asta,tot ce iti pot acorda este doza mea pusa deoparte de mila .Atat, nimic mai mult. Si,draci, tineam sa te mai vad cantand, sa te mai vad zambiND, sa iti simt parul negru cantandu-mi pe buze. Dar arsa ai fost. O fotografie taiata pana cand am ramas numai eu. De ce mi se intampla mereu sa ma indragostesc de cineva atat de pueril.Atat de prefacut...de-as sti cum s-ar sfarsi tot...de-as invata sa regret...poate as fi alt om.Poate as tinti mai sus de o aventura cu sfarsit subit,cu un final mort. Mi-as dori sa existe cineva...cu care sa invat sa dansez sub un clar de luna, sa inot printre toti rechinii astia urbani, sa fie intre noi o sticla de vin si doua pahare, cu mainile impreunate, gandurile legate sub un sloi de gheata ce nu s-ar topi nici in arsita unei zile de august,cu un juramant constant, nespus, patrus de inimile amandurora. Ca in filmele alea proaste de dragoste. Ce naiv sunt...Viata nu ar fi o curva daca asa ceva ar exista. Dar cum tot aud ca este, am taiat asta de pe lista mea de dorinte. Asa ca am sa ma cufund in imaginatie, am sa creez un tablou pe care am sa arunc toate chipurile placute care au trecut prin viata mea. Si am sa-l ard.Cu ura de aceasta data.Cu dorinta de putrezire. Am sa mor in plina zi respirand cenusa acestor ziduri de sticla, si nu in noapte. N-am sa mai fiu atat de vulnerabil, am sa imi adun caracterul,am sa-l asamblez intr-un loc, si am sa atac.Nu am sa ma razbun, ci doar am sa fiu mai bun.De data asta, mai bun pentru mine. Confesiunea mea este adresata catre sufletele pierdute pe carari de cismigiu perpetue, pe strazi de capitala inguste, prin case si paturi in alb-negru.Imi inalt cuvintele pentru voi, doar sa le cititi. Un om nu trebuie sa isi ruineze toata viata din cauza unor sentimente.Ah aceste trenuri, ce vin din orice statie de peste tot.Cu siguranta acolo ,undeva, ceva e deja pus la punct, si poate urmatoarea statie va fi cea potrivita.Sansa mereu va exista.Prinde-o-n zbor, accept-o ca fiind unica ta sansa.Apoi arde-o daca nu iti ofera ce ii oferi si tu...inseamna ca nu merita. Arde-ti lumea daca trebuie, pastreaza-ti sufletul curat, mintea mereu lucida. Nu merita sa te chinui pentru niciun chip, oricat de angelic ar fi, pentru nicio minte, oricat de mult soare ti-ar aduce in fata ochilor, oricat de multi nori ar omori. Si pe tine te-am pierdut. Dar de data asta, am dat tot ce am avut, fiecare gest a purtat o parte din inima mea, si toate partile au fost calcate in picioare. Pentru asta, respectul meu fata de tine este nul, iar pledoaria mea iti poarta o pecete insangerata. Iti doresc festin placut in camera aia obscura a ta.Ce plina de lume e ! Dar in acelasi timp... Ce goala.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu