Sfarsit

Si de aceasta data mintea imi inspira moartea protagonistului unei vai care poate fi parut apocaliptica.Un iad ce se coboara paradoxal din raiul verde din centru.Un fel de tot,simbolic doar,a ceea ce as fi putut arata.Dar nu.Povestile mele ,drept marturisiri,memorii,sunt elemente fictive ale unui bolnav ce se ascunde sub o caramida in mine.Nu-l pot opri din iesit la suprafata,nu-l pot lasa sa subrezeasca in vagauna lui.Face oarecum parte din mine,prin literele pe care le aduna laolalta pe acest spatiu alb.

Sunt un perfect psiholog,si credeti-ma,am avut prilejul candva sa salvez pe omul care sfida viata tocmai din vina mea.Cauza-efect si,suprinzator,efectul a fost dublu : agonia,mai apoi resemnare prin luarea altor decizii mai apoi stabilite.Nu mi-a parut rau.Mi-a dat gazul ideal pentru a cunoaste un foc nou pentru mine,ceva cu totul special dar care incetul cu incetul se stinge...iar acel bolnav care-mi dicteaza literele,fara de foc,moare inghetat.

Presupun ca oricum povestile mele purtau ceata prin ochii vostrii,de orice culoare ar fi ei,dar sper ca obsesia mea demult apusa sa fii pustiit macar o secunda mintile domniilor voastre marionete,si sa va fi gandit in acea infinitate de clipe pe care o reprezinta doar o secunda la ce tocmai ati citit.Evident cazul bolnavului meu se va sfarsi cu moartea lui in intrarea unui vechi azil de care am mai scris eu,deasupra mormantului arborelui batran.Ah n-aveti idee cat de mult mi-as dori sa graiesc serenade noaptea lunii si sa incant pana si un singur om cu ce scriu.Dar deja sunt o carte prafuita,fara idei ce le-ar inlocuii pe cele anterioare,fara nimic iesit din comun.La subiectul asta,incetul cu incetul ating mediocritatea din care am si inceput,cobor in loc sa urc.Astfel...

Ehee ce cale lunga am mai strabatut.Prin picioarele-mi coapte de soare si roase de intuneric am subrezit atata timp si v-am asternut atatea.Dar a trecut ceva de cand ma tot tin sa-mi iau ramas bun.Si voi incheia c-un simplu : n-am sa mai scriu.


Cel putin nu acum.