Un nimic

Aceste lumini puternice mereu ma orbesc,facandu-mi ochii sa sangereze in siroaie de smoala ce se preling pe un obraz timid,cimentat cu trecut.Cum poti spune unui pom ca fructele lui sunt acre,cand el s-a chinuit atat de mult sa ti le aduca tie pe tava ? Si vinul cand curge si-mi umple pocalele adanci,goale,si ma aduc din feeria cu care ma incanta luna cand ea nu-i pe cer.Si lipsa mea de ratiunea,insusi ea ,se stinge cateodata si realitatea imi provoaca sangele sa clocoteasca,sa iasa de prin orice cale de iesire,sa ma inece intr-un roman prea cadaveric pentru ca eu sa il suport.Si totusi ochii tot imi sclipesc in intuneric cand te vad,Tortura,caci tu esti prada mea cea dintai si pe tine te voi nauci mereu,nu tu pe mine ! Niciodata.Eu rad cand tu cioplesti in carnea mea,plang cand te intorci si pleci...Propun un joc : origami din pielea mea ?Stiu ca ai vrea.

Imi creez o schita.Patura intinsa peste picioarele mele deja vinete,cu ochii intepeniti spre cer,catre un Isus care se lasa prea mult asteptat,cu pieptul in repaus,si mainile taiate,puse peste piept in forma de cruce,caci ne amintim ca niciodata n-am crezut in cruci,si deci nebunii mi-au taiat mainile ca sa isi faca pofta...
Dar imi simt mainile,le pot misca,si picioarele nu-s vinetii,nici capul adormit,nici ochii-ntepeniti...

Nu stiu ce sa spun,nu stiu ce am vrut sa spun.Un nimic si putina liniste.