Ce patetic suna inghetata pe timp de iarna.Ah micul meu prieten,o sa te port in aceasta ultima etapa a marii mele confesiuni pe taramuri vag fermecate,vag ireale,desi invaluite in hublouri de fictiv,aranjate ortogonal pe desenul amintirilor mele.
Ce noapte trista ! Visez cum lumea ei ma cheama ranjind a drac,a demon infernal.Ma recheama dragul meu,pentru ca niciodata in sinea ei nu m-a lasat sa plec.Ma tot bantuie,ma tot ademeneste spre ochii sai albastri.Da,stiu,din nou marea albastra.Ma tot intreb de ce in tot acest timp ea nu a secat si chiar creste in intensitate.Si ea nu stie asta,ea nu-mi citeste gandurile,nici nu vreau ! Atat necaz pentru un biet fir de nisip colorat...
Foarte adevarat este faptul ca inca ma simt oarecum stanjenit de marea ei vointa de a merge inainte.Ciudat,auzisem de la sori ca s-a schimbat,si nu in bine.Incerc sa-mi induc gandul de nepasare! Ce pacat ca nu pot...
Vesnicul sindrom al nebuniei inca ma roade.Inca tanjeste spre un infinit absurd,inca nu ma ocoleste.Si vreau sa dispara,vreau sa-l omor cu mainile mele,patate intai de sangele cuiva drag,ca sa ma sinucid si eu dupa aceeas.Si asta ar insemna ca ma vindec ?!
Imi gonesc ideile,dar poate maine iti voi mai spune cate ceva dragul meu prieten.Sunt departe de final,desi astept finalul.
Cascada Bâlea din Munții Făgărașului
Acum 11 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu