Umblu si reumblu peste tot,intr-un infinit absurd care,ce-i drept,incepe sa imi placa.De ce nu ? E singurul de care am parte.Felia aceasta de tort e a mea si numai a mea,si nu se mai termina,oricat as manca din ea.E drumul meu,aleea mea,printre copacii vestejiti de frigul lasat de iarna,peste mugurii inghetati,peste lacul secat,trecut de toamna…
Mi-as dori sa pot avea in fiecare noapte un portret ideal,cu care sa adorm in gand si dimineata,sub pleoape,tot pe el sa-l zaresc.Un desen schitat spectaculos,conturandu-ti mainile tale calde ,facandu-le superbe sub barbia-ti ondulata.Evident gura lasata larga si sobra la fel ca de obicei,schitand un usor zambet intr-un colt,luminandu-ti ochii albastrii,trasati usor vag,aratandu-i insa in toata splendoarea lor.Ochii aceea mi-au luminat de multe ori un drum nedescoperit care se prevedea inca sub stindardul intunericului,.L-am pierdut cand am dat de un lac,plin cu pesti carnivori…
Presupun ca daca acum as pleda in favoarea cerului senin,cand afara ploua,as fi nebun,nu? De ce nu as putea schimba vremea doar crezand ca pot ? De ce vointa nu e singura necesitate de care are nevoie implinirea unui vis ? Si visul urat poate avea repercursiuni bune..depinzand de cat vrei tu sa intelegi din el.
Rauri,munti,golfuri de rece!Se lasa parca o plapuma de ger peste haina mea stinghera.E noapte si doar cateva felinare flutura anevoios lumina subreda de colo-colo.Vantul bate gentil,lent,si scutura copacii de zapada.Acum parca pamantul ar fi un intreg covor de stele,pictate una langa alta pe un gand de-al meu…Imi fac veacu-n acest desen.
Odata am avut o conversatie cu un arbore batran.Statea suspendat in timpul ce ne despartea unul de celalalt.Crengile ii erau lasate si scorbura cam stearsa dar scoarta se tinea bine!Imi povestea viata lui monotona de a fi copac,in centrul nimanui.Era singur in mijlocul unui camp intins,cat de aici de unde suntem noi pana la Luna.Maiastra Luna,imi spunea ca ea il intelegea cel mai mult,si-i canta noaptea si-l mangaia.Urma sa fie taiat,pentru construirea unui azil de nebuni.Albul ma irita,il detestam,asa ca am plecat…
Se pare ca a plecat.Am plans mult pentru ea,cat mi-as fi dorit sa o fi avut in brate,mereu,pana ce mor!Cat dor si amalgam de fiori imi dadea simpla ei atingere,simplul ei suras imprimat pe gandul meu afon.O auzeam si ii sorbeam fiecare gest,miscare, fiecare soapta si vorba.Cu timpul,ea s-a intors la mine.Ador aceasta iubire,e singura care m-a scos din timpuri si prezent,lasandu-ma liber pe infinitul feliei mele de tort.Ah ce buna e ! Se poate sa mai comand una,doamna Eternitate ?
In umbra zilei a rasarit un gand.Nu imi placea,era prea sumbru,morbid si incrustat prea adanc in asfalt.L-am intors pe dos si l-am lasat acolo zacand.Nu e vina mea ca se tot intorcea la mine! Asa ca l-am ingropat de viu,recunosc ,nu am plans vazandu-l suferind.Am inchis ochii si m-am facut ca dorm…
Mereu trebuie un inceput si un sfarsit,un sacrificiu ca sa te ridici deasupra,si un renume ca sa pici in tarana.Nu te-ai gandit niciodata ca tarana poate fi buna ?Incearca sa te scalzi in ea,si sa crezi ca se poate intampla si mai rau ,caci asa e.De la tarana-n iad deci…
Un fluture se zbate singuratic pe un orizont incert.O caldura innabusitoare care nu este aclamata nici de vant,nici de vreo ploaie,doar de ilustrii nori albi,care nu prea baga de seama.Fluturele nostru isi ia zborul…Si cere ploaie,si implora cerul sa dea ploaie…Se va prabusi plangand,intr-o balta de apa si va muri…
Gandeste-te apocalipsa ! Cu toate dereglarile pamantului,cu toata marea involburata lasata de trecut!Pentru mine ,draga sfarsit,poti veni oricand ! Dar doar dupa ce ea pleaca.Pana atunci sa nu te vad !Uite…a plecat.Dar nu,nu incepe! Se va intoarce curand,ai incredere…Nici nu pot spune ca-s aproape de a-mi termina felia de tort !
Si am o intrebare pentru tine,draga sfarsit : Vezi tu,cand eu voi avea un nor pe care sa plutesc,ai mai inradacina in mine ideea de pamant ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu