Canta-mi pasare din ceruri! Lumina ta si asa pare mai reala decat oricare alta de aici.Un lac,o foaie si un creion.Inec amarul intr-un poem.Un vers,poate,ma rapeste dintre cei vii,ma ia de langa tine.Dar revin pe pamant la fel de repede.Ia o gura de aer si sari in prapastia vietii tale.Nu m-ai crede daca ti-as spune ca eu am sarit deja.Dar asa a fost ! Am vazut lucruri,le-am simtit,le-am urat,le urasc !Un drum atat de singuratic,cu un felinar care alterneaza atmosfera de lugubritate…Dar de ce sa ma chinui sa scap din acest peisaj ?Sunt deja o parte din el.Imi vad deja sufletul conturat in el.Poate scap,poate nu...Cert e ca declinul ma duce departe de tine…
O chitara si un urlet inaripat catre nicaieri,o coarda rupta,sunetul devine afon.Poate las un gand si de la mine,unul care va rezista in tine pentru eternitate.Un gand sobru,fals probabil,fara mare sens.Dar nu am niciunul,te caiesc de mine,mireasa mea,te caiesc…
Presimt sfarsitul,sincer,nu glumesc!Imi curge prin venele deja batrane.Astern un ultim imn pentru cucerirea ta.Sper sa il crezi,sa ma crezi.Nu incerca sa ma gasesti dupa.Majestatea sa,Viata,si-a pierdut demult coroana data de mine.I-am aruncat-o,i-am tarat-o prin noroi.Am vazut apoi schitat in tarana chipul ei,era angelic,atat de frumos…mi-e dor de el.Dar am scapat-o deja printre degete cum s-a intamplat si cu tine…
O bucata de geam spart din entitatea mea ,plasata pe un sir de ganduri neuniform,il deruteaza complet.Ma sparg in mii de cioburi,fiecare dintre ele reflectand un trecut,un prezent…Viitorul mi-e nul.O sa vin acasa,draga mea.O sa imbratisez in sfarsit legatura nemuritoare cu Moartea.
Canta-mi Iad nemilos,canta-mi tabloul.M-am vazut mereu in el,mi-e scarba deja de propria-mi imagine.Ce sa fac ? Ai plecat,m-ai lasat,ai uitat…Nimic nu mi-a ramas,nimic din ceea ce aveam de povestit.
Iti las o ultima scrisoare,un abis colosal.O capodopera existentiala.Un nimic pentru tine…Dar poate te vei razgandi,poate acele doua flori puse langa cenusa mea ma vor readuce la viata,la realitate.Ma indoiesc insa.Tu ce zici,Luna ? Ma gazduiesti ?Te rog,nu voi face pagube! Gropile tale sunt o casa prea buna pentru raul pe care il simt acum.Dar voi ingerilor ?De ce va uitati atat de fix la mine ?Ma uimiti,nu stiam ca existati.Dar nu aveti aripi,nu sunteti albi,ochii nu va sunt albastrii.Sunteti normali,imbracati in negru,cu parul lung lung..atarnand pe umeri…si putin pe ochii vostrii la fel de negri,nemarginiti…
Tot ce as vrea acum este inca o foaie.Asta s-a terminat.Am mazgalit-o cu nuante inchise.Vreau sa adaug putina culoare.Dar nu pot,nu merge,ma reneaga!Ce n-as da pentru un curcubeu pe linia orizontului meu.Uite!Apare…Vag,ce-I drept,dar apare…Se contureaza in chipul tau,mireasa a inimii mele…
Inchin un strop de vin,pentru un rationament mort,al unui om aproape mort.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu