Liniste!Va rog,incetati emiterea oricarui sunet.Larma este indescriptibila,indescifrabila,paranoica.Ma topesc in vocile voastre lamentabile si simple.Similitudinile sunetelor imediat urmatoare cu cele precedente sunt anormale.Opriti-va,va implor!
Incep sa fug de ei si ma urc in primul autobuz.Aici linistea era morbida.Ma uit in jurul meu si vad numai fete palide,incolacite in lacrimi si surasuri isterice,contorsionate.Chipul mi se schimba si mie,devine ridat,platitudinea devenind imensurabila,la fel ca si gravitatea situatiei.Incep sa fac un scurt rezumat.Mergeam pe bulevardul Unirii,vazusem umbra unei persoane si fix langa ea o masina…fug…salvez…si cad.Nu imi dau bine seama unde ma aflu.M-am trezit intr-o lume care nu era a mea.Desteptarea veni din senin si nicidecum printr-o raza de lumina,ci de intuneric.Eram gol si in jur era rece,chiar ger dar eu nu simteam.Toata lumea era goala si mohorata.O toamna intruchipata in fiecare om,sau orice ar fi aceste creaturi.Lipsa de apa,hrana sau orice alta necesitate nu se observa,precum nici ochii.Priveam in chipurile tuturor incercand sa dau de ochi,dar erau inchisi,goi.Goliciunea lor ma sperie,ma ingroapa in anumite tipare ale mortii.
Stau rezemat de usa si percep fiecare imagine ca pe un gand fulgerator.Totul trecea pe langa mine,fiecare imagine,om,stalp si era uitat.Ma aflam pe o sosea sau ceva asemanator.Avea o singura directie,un singur sens si autobuzul era singurul vehicul care mergea inspre…nu stiu inspre ce ma indreptam.Cert este ca afara nu vroiam sa mai ies niciodata.Trece printre noi un controlor.Toata lumea scote dintr-un fel de buzunar din piele anexat piciorului cate un carnetel negru si i-l inmana.Ma pipai incet in acelasi loc si gasesc si eu acel buzunar precum si carnetelul.Il iau si il deschid.Cutremurat,citesc printre randuri neclare si sterse ceva ce parea a fi moartea.
“Rares Prentonim , decedat in ziua [indescifrabil] printr-un salt majestuos in fata unui [indescifrabil],calcat si sfaramat sub trecerea de pietoni din zona Unirii.Rugam controlorul a lua aminte la actul curajos si al subsemnatului potrivit caruia … [indescifrabil]” Restul carnetului avea date importante ale vietii mele.Primul cadou,primele zile de nastere ,prima tigara, prima iubita, ziua in care m-am casatorit…Intru in panica.Oricat as incerca nu imi pot aminti cu cine m-am casatorit si de cat timp.Nimic nu-mi aminteam din acea perioada.Adolescenta imi aparea vag sub ochi ca pe o perioada ce o regret,dar nu imi dau seama de motive.Controlorul apare din senin in fata mea.Un maldar de carne rosie,sangerie chiar,plina de vene,arsuri si cicatrici.Fata-i hada ma dezorienta pentru o secunda dar imi amintesc repede ce trebuia sa fac deoarece acesta imi spune sa-I inmanez carnetul.Il intreb disperat,in timp ce i-l dau,ce se intampla,unde sunt…Nimic.Se uita atent pe foile galbui si imi spune cateva vorbe,ce suna a sentinta:
-Ramai in autobuz pana la statia Lacuri.Daca vei incerca sa cobori mai devreme,sa o iei la fuga sau orice altceva vei ajunge direct in iad.I-ati adio de la visul acela numit viata,a esuat,esti unul de-al nostrum acum.
Raman drept si ma apuca tremuratul.Ma uit inspre geam cu gandul ca m-as putea linisti.Imi vad trupul gol,inca plin de viata.Dau sa imi privesc fata si observ inghetat cum ochii incep a mi se inchide.Tip disperat,urlu si incep sa vars peste pasageri dar niciunul nu ma baga in seama.Prezenta mea era ca si inexistenta.Toti se gandesc probabil la propriile lor destine.Urmeaza statia Cararea De Est.Nu am idee ce inseamna asta dar nici nu vreau sa stiu.Se deschide o singura usa pe care ies cativa oameni si apoi autobuzul continua sa mearga.Aud ca urmatoarea statie va fi Lacuri.Asadar voi ajunge curand in locuinta mea vesnica.Ma sperie eternitatea si acum,mai mult ca niciodata,ma sperie intruchiparea mortii.Cine s-ar fi gandit ca ar arata asa ?Corpul mi se transforma intr-unul identic cu alor celorlalti.Doar trasaturile fetei si acel carnet ma deosebesc de restul.Convulsiile ma fac din nou sa vars si in momentul urmator se deschide usa.Pasesc ingrozit si vad doua lacuri.Atat.Sunt doar doua amarate de lacuri,fara oameni,fara animale,copaci,pamant,nimic !Plutesc in aer ,ca si ele,si ma apropii.In dorinta mea sfasietoare de a ma elibera ma scufund intr-unul dintre ele si incerc sa ma inec.Goarnele locului de dupa se aud,vocile incep sa faca zgomote infernale anuntand venirea unui haos total inlantuit in mine.Ma doboara ceva la fundul lacului.Ating un fel de noroi negru care ma trage imediat inspre el.
Doi ochi imi saluta esecul,dandu-mi un nou corp,o noua viata.Ies din grota mortii si renasc in trupul unui bebelus.Gandesc,dar nu ma pot exprima si eul meu paleste incetul cu incetul,facand loc noii mele forme.Doua maini ma iau in brate,ma strang afectuos la piept.Ma uit cu ochii in lacrimi la “mama” si observ ceva izbitor.Incep sa plang in hohote,amintindu-mi,dandu-mi seama ca ea este cea salvata de mine.Este de asemenea si sotia mea.Renasc in trupul copilului pe care trebuia sa il cresc,imi dau sufletul corpului firav,si ma inec din nou in viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu