Ochiul infrant

Dementa violeta sub un soare albastrui...ocrotit de umbra unui tacut,liturgic,masacrat arbore.Ce mai vreti de la mine ? Un raposat ocrotit de o luna ingropata in propriile-i gauri.Un cadavru imbacsit cu viata,vesnic mort in mine,vesnic ratacitor...vesnic decazut.
Vesnicie! Un cuvant atat de sacru si noroios.Ce n-as da sa scap de ea.Ti-as da-o tie,cel mai mare inamic al meu.E a ta,pastreazo!
Va mai amintiti de felia aia de tort ? S-a acrit ! Gustul ei bun a disparut,maretia eternitatii a cazut la picioarele unei morti divine,spirituale,desi fizicu-mi frige umbra ,calcand pe ea,pe strazi pustii.
Pana si sortita-mi mana imi canta amarul unui cazut dintre nori.Si erau,la inceput,atat de albi,de jucausi,sub maretia soarelui! Si acum decedati in noapte,imi uda parul ce-mi cade in valuri pe spate,delectandu-se cu atata ura.
Si firul de mac s-a uscat,si ochiul albastru pare infrant,in aceasta din urma clipa.Desi la el am tinut cel mai mult,pe el l-am iubit cel mai mult.Acum s-au dus,toate,intr-un mormant de margarete albe.
Puritate! Sa ma anunti unde as putea gasi-o ,Destin! Aici nu e,iti jur,am cautat peste tot si nu e!
Imi scriu ultimul ravas din aceasta epistola,atat de mare,aici termin.Poate vor mai urma,poate nu,insa sfarsitul este chinuitor,sper ca il simtiti cu totii! Altfel ,datoria mea se stinge degeaba...Va urez un scurt,neplacut,monoton : Adio! Ne vedem maine...