Atata patos in atatea gesturi efemere,cand stai pe o bolta verde si te uiti in sus la cerul negru,cu noaptea imbratisandu-te ,cu un reflex impanzit de timp,fire...grile de adevar...siruri de fire pe grila ierbii.
-Lasa-ma sa respir!
-Intr-o noapte atat de frumoasa,si intr-o groapa cu morti tot aer curat ar fi.
-Si totusi,lasa-ma ! Da-mi drumul.
-Pentru ce ? Si ea imi spune sa te imbratisez.
-Nu mai fabula!Uite realitatea,priveste-o dincolo de campul ala al tau de flori.Gata! A ars.
Grimasa i se contura si mai clar pe chipu-i putin scaldat intr-o lumina prea vaga a lunii.
-Niciodata.Pentru ce sa las asa ceva ? E prea frumos..e prea...
-Ireal! Da! Si te innebuneste.Nu vezi ? In brate tu tot pe ea o tii,in ochi tot pe ea o privesti.In oricine,in orice! Si...in mine.
Incepu sa planga.Siroaie dulci-acrisoare facandu-i santuri in obrajii palizi.
-Cold november rain...
-Pe ma-ta !
Se intoarce spre ea,si o apuca de maini.
-Monstrule!Pleaca.Acum.
-Nu inca,frumoasa mea.Mai e pana la rasarit.Pana la apus.Ce ciclu frumos.Asculta pianul.Vrea sa ne poarte pe drumurile sale marete.
-Esti nebun.Nu stiu cum de te-am acceptat pana acum.
-Toata lumea are nevoie de cate un nebun.Gandeste-te putin.Cum altfel ai mai fi tu normala ?
-As fi si fara tine.Te urasc te urasc te urasc! Ce are atat de deosebit ? Ce ?!
-Nu stiu,dar nimeni nu il are.Toti suntem niste marionete.Ea s-a dat mai bine pe langa maestrul nostru.Vad ca ti-ai pus lentilele...
Fata pufni,scarbita.
-Ha! Si mai ai si tupeul sa mi-o spui.Da! Pentru tine am facut asta.
Cu ton posomorat:
-Esti obsedata de mine...
Surprinsa,incepe sa planga si mai tare,cu mainile pe fata rosie,monstruoasa.
-Te rog,nu ma mai chinui!
-Ce placere imi face luna.Niciodata nu se plange.Si uite cat de lovita e.Si tot atat de frumos se inalta in fiecare seara.Draga mea,nu mai varsa atatea lacrimi.Nu-si au rostul.
-Pentru tine le vars,prostule !
Se ridica si pleaca.El porneste in urma ei,fara sa-i observe parca bocetele.
-Acum de ce ma urmaresti ?Du-te la ea!
-Numai de as putea...nu ai idee.
Se intoarce,apuca printre degete o pietricica si arunca cu ea in el.
-Nimic nu se compara cu putina durere.Te rog,asculta-ma.Vreau sa te am...
Ras isteric.
-Sa ce ? Cum poti spune...monstrule! Esti un monstru! Lasa-ma sa plec.
-Dar nu stii drumul.
O prinde de incheieturi,cu o forta mult superioara rafinitatii ei.
-Ea s-ar fi zbatut mai mult.
Suv tipete isterice o dezbraca,rezemata de un copac.Ce martor singuratic...
-Te urasc! De ce nu ma lasi in pace ?
-Vroiai placerea alaturi de mine.Ti-o dau pe toata ! Tarfa ordinara.Uite si preludiul : chinul.
Lentilele albastre ii cad pe jos.Rasaritul le lasa ascunse pacatele in noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu