Va rataciti de mine ,ganduri,
Asternand praf pe tarmuri lungi,
Pustii si pline de onoruri –
Onorul vantului mangaiat in stanci.
Vestitul soare stagneaza,acum,in fum si lacuri
Prea-mangaiand norocul ce mi-l da,
Dar oare,lume,intr-adevar dispari?
Ochiul tau diform nici umbra nu mi-o mai reda.
Cutezand acestea,eu tac si astept un dor,
Cu pletele-i albastrastre pe cerul uniform,
Dar cred ca a uitat pietrele pe care mor
Ma va lasa aici,in sfarsit sa dorm.
Insa captez in zare,prin irisi plini de sange,
Prin lacrimi limpezi,marea ce cu ace se intinde,
Pe acelasi tarm lung si plin de alge,
Pe acelasi drum intretaiat de unde.
Un tablou ,o poza,cu un vlastar pitit,
Sucomba nonsensul din drumul de mai jos,
Printre gropi si viespi ce maigie au risipit,
Un ochi gol ,al unui om mort,al unui fost colos.
Il auzeam cum isi striga iertarea catre viata
Insa ea cu spatele ii suspina incet,
Sa-i lase ei cuvinte ca valuri,spargandu-i-se in fata,
Un ultim rand nescris,al unui glorios poet.
Si vazand acestea,eu ce sa mai spun?
De nici viata insasi nu-ti face un alt drum!
Atunci eu tie,ce am sa-ti mai spun?
Mergi in voie,teafar,printre praf si fum.
Si de am sa te zaresc,printre vers si cant,
Am sa-ti las numele aburit la geam
Precum un divin preludiu al morilor de vant
Ce sulfa amintirea ochilor ce din mana ti-i priveam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu