Gramezi de oameni stirbi,fara vointa.Multimi de lume falfaind zadarnic printre scrupule,printre voci faurite din argintul pe care-l poarta la gat.Nu te-ai saturat de asta ? Un om statea candva pe o bancuta,intr-un parc decedat in el.Se mira cum de lumea rade,plange si se iubeste,toata in acelasi loc,in acelasi timp.Norii plini de sentimente veneau,plecau,pe langa el,schitand o axa precisa spre sinucidere.Privea prin ochii mei.
Dar poate ei totusi plecau usor spre un rasarit aleator,sceptici,alergand de tine.Realizezi ca reneg orice deprindere pe care o am in a te visa.Imi doresc sa nu ma fi nascut cu o obsesie involuntara asupra ochilor tai.Iti detest gestul,la fel cum detest si intelesul lui.Floarea rasarea intr-un ceas negru,doar atat.Nimic mai mult sau mai putin.Niciun gest ofensativ sau avand asupra lui nuanta de a te jigni,de a te face sa te simti stanjenita.Am vrut sa o ai printre randurile cu mine.Acum imi doresc ca acele randuri sa arda intr-un foc de tabara sub doua stele ce fac dragoste…
Realitatea mea se desparte acum de tine.Defapt nici nu te consider reala,urmaream un scop,pe care l-am indeplinit.Mi-ai satisfacut fiinta si apoi ai murit incetul cu incetul in mine.Dar imaginea ta nu dicta monotonie.Deci nici iubirea nu s-a consumat.O reinviai in fiecare clipa prin varietatea fiintei tale.Aripile insa ti s-au frant in timp.Si inainte sa cedez eu,ai capitulat tu,negasind ceva nou.Decaderea te-a facut sa te schimbi.
Nu neaparat albastrul,nu neaparat fatada,ci continutul ma interesa.M-a inundat din toate directile,ca intr-un sfarsit,sa ma inec in tine.Nu mi-a placut,am iesit ,fara sa vreau eu,constiinta mi-a dictat asta.Orgoliul tau insa a suferit atunci,ranile erau adanci,stanca deja sfaramata sub ghearele unui vulture gigant.Nu imi pare rau,fiecare fulg de nea din tine,merita sa simta canicula !
Acum pleaca,nu mai agiti nici macar unul dintre fluturii ce te simteau superba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu