Cortina respingerii

Se lasa ca din cer o cortina grea peste scena de lemn pe care avea loc spectacolul scolii.Un mic cub de zahar pentru a indulci calamnitatile pe care aceasta le gazduia sub impresionismul sau de pe pereti si printre clasele monotone,incolore.O toamna perpetua si un mit stricat de ceata care se imprastia din cauza neoanelor facilitate de buget.O mlastina de noroi cu bule colorate care formau din cand in cand niste curcubee vagi.Rares statea intr-un rand mai din spate vizualizand conceptele banale ale operei si trucajele ieftine impuse de mai marii scolii.Niste barzauni sau ceva asemanator topaiau pe culoare de flori din plastic,pe alocuri rupte si deja decolorate din cauza anilor ce au trecut pe langa ele.Spectacolul se repeta din an in an,cu acelas decor,aceeas briza prea puternic ramificata inspre o uniune falsa de zambete,doar alti protagonisti.Piesa capata forme tot mai indepartate pentru Rares,ascultandu-si propriile lui griji pentru moment.Se imagina intr-o camera,singur,legat de o parte a unui zid.Lantul era greu,prea greu pentru a fi smuls si de douazeci ca el.Incaperea era micuta,perfect patrata,cu o usa aflata ,totusi,prea departe pentru ca el sa o atinga.Doua geamuri se aflau sparte deasupra lui,infasurate cu o panza groasa,spatii mici lasate atat cat sa intre aerul necesar trairii.Un bec radia vag umbrele unui briceag,unei cutii de chibrituri si a unui mar.In fata lui,la o distanta de aproximativ patru metri se afla un dus perfect nou,instalat de curand si curat.Lantul il prindea de torace si miscarile trebuiau calculate din timp.In drepta lui se mai afla un bat din lemn,destul de lung.Manca jumatate din marul pe care il avea.Savoarea ii mai domoli atat setea cat si foamea.Scosese unicul chibrit din cutie si isi aprinse o tigara.Un loc ca acesta dicta contemplare.Se aseza timid pe gresia rece ,isi inchise ochii si gandurile i se varau de peste tot sub pleoape.

Conversatii bizare purtate cu oameni ciudati din fire.Ciudat cum unii chiar pretind ca ii cunosc spatiul,lumea,timpul.Se sufoca adesea in propria camera cu trei carti bune si pana nu le citeste nu iese de acolo.Nu mimeaza nimic.Sinceritate,piatra si un suras jalnic de vag ii stranguleaza o parte a gurii.Nimic mai mult.Pariaza ca se afla altundeva,intr-un alt loc decat cel in care este defapt,rumegand o ultima farama pentru a-si completa cunoasterea absoluta pentru care a fost nascut.Auto cunoasterea si auto educarea.Doua elemente fara de care respira ca o leguma din gradina bunicii.Isi imagineaza tot felul de umbre ale trecutului sau,dandu-i tarcoale chiar acum,implorand iertare,implorand mila.Dar totul este doar o versiune a lui de a implementa lumii un scop in mintea sa.Agonia i-o faureste intre ochi golul lasat de dor.Personaje ce vin si pleaca din el,lasand urme adanci in caracter,in personalitate.Dar cine ar ajunge sa ii cunoasca lui cu adevarat,menirea ? Un suflet lasat pe bara Iadului,de acum,rece si pustie.Isi construieste si limiteaza propriul lui univers,lasand detaliile ce nu-i convin in groapa nelimitata a iertarii.Orice strop de soapta care-i darama temeliile lumii sale il arde,pentru a-si continua in egoismul sau propria sa viziune a fericirii.Un om simplu,aflat in fata unui labirint pe care nu-l vrea niciodata finalizat.

Asadar isi termina tigarile,si parca s-a descarcat destul.Revine dintre lanturi si pereti morti,pentru a prinde un ultim act al scenetei.Cortina se lasa ,apoi,definitiv din cerul de beton,in fanfara apocaliptica a multor aplauze,cutreierand prin cugetul lui cu delasare si respingere.