Presupun meleaguri blande si omniprezente inmormantate sub maldarul de gunoaie vesnic abundente din sufletul meu.Sisteme automate de distrugere interna,si sangerez,si sangerezi dar tot deseul parca il elimini prea usor.Din desenul asta vag conturat,numai eu nu palesc…
O ultima ramasita de lumina,langa buchetul mare de flori,hai,salveaza-ma te rog! Nu mai am voce,gandurile sunt extenuate,franghia prea atarna ea dezmembrata de platoul unor vise pierdute adanc in zbuciumul firii.Libertatea mea,sadic,nu se mai rezuma doar la mine.A amutit sub intensitatea uluitoare a umbrelor voastre arzand amintiri in intuneric.
Incep sa-mi reneg mareata lume,devine din ce in ce mai stagnata,pustiita de viata.Ar trebui sa o retez.
Lasati-ma si voi acum,m-am saturat de luceferi,lune,sori,albastru.V-as taia din mine,dar,ma intreb,cu ce as mai ramane ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu