Luceafar albastru

Luceafar albastru,culoarea ta,parca prin mreje de coniac,imi aminteste de cineva…Printre sangele siroind din mana,si cristalele de pietre,fiicele celor din Iisus,se prevedea insa esecul.Si nu albastrul,ci zambetul tau,Luceafar magnific,m-a atras spre tine.Uit incet incet de luna,in momentul crunt al unui imaginar proaspat olog…

Se contura,precum sesizam,esecul.Un dezastru iminent dar care putea fi omis.Eu insa n-am vrut,stii bine,nici tu n-ai vrut.Acest moment se propaga de mult timp pe fundalul retinei noastre.Il realizam mereu cand ne gandeam unul la celalalt…Probabil doar in diferite circumstate,insa esenta ramanea aceeasi,mereu.M-am straduit sa ma detasez insa de fundal,si sa ma catapultez in exterior.Vedeam clar luna,cum palea in fata chipului tau,dandu-ti tie toata suprematia naturii.Incremeneam la cuvintele ce le sopteai pasnic lupilor care vroiau sa te devoreze.Au murit,cand primul colt s-a infipt in Destramare…

Presupun ca efectul dispare,odata ce cauza este smulsa din radacini.Si cum radacina sunt eu,atunci ii void a drumul usor pe un fagas necunoscut.Sper ca intr-un timp mai bun,cineva sa se agate de ea,fara sa-i fie smulsi dintii.Amin pentru zgomotul distorsionat la unei placeri inca arzande.

Se sparg acum si irisii,de atatea lacrimi dulci.Ah,in ce moment de intuneric se scufunda firea…Odata cu ea,si amuzamentul unui nou soare,unui nou inceput.

O sa raman insa,poate ceva timp,langa viziunea ta.Speranta nu exista,cum ca intr-o zi pe banca,te vei aseza langa mine.Nicidecum,recunosc ingerii infranti din sfera mea de viata.Insa eu voi astepta…pana vei pali si tu incet,ca luna,ca albastrul,si tu ,inca magnific Luceafar.