Poftim! Traieste...

Ciudat cum majoritatea oamenilor prezinta la intampinarea unor dificultati in viata, nu gandul rezolvarii lor ci mai degraba metode prin care se pot elibera de acestea.Problemele apar in schimb mult mai des decat momentele in care esti tu si restul nu conteaza si esti fericit.Ba dimpotriva,acestea apar foarte rar,in anumite perioade carora le dai un statut in subcontientul tau : “merita sa fie traiete”.Dar oare nu toata viata,cu obstacole si fara trebuie traita ?Cea mai usoara metoda de scapare dintr-o capcana de urs este,pana nu iti vezi piciorul sfaramat,sa ti-l tai tu ,nu ? Dar oare cea mai usoara scapare din problemele vietii este moartea,cum unii chiar cred asta ?Ironic,majoritatea celor ce au aceasta opinie, sunt necopti din punct de vedere mental, si nu judeca la rece. Taria,caracterul,personalitatea,gandul,ochii unui om izvorasc din simpla lui vietuire.Daca nu te nasti,n-ai nimic din toate astea,nu ? Si atunci de ce sa-ti inchei tu singur sansa , din cauza unor probleme,prea devreme ?Crezi ca acel cineva care ti-a ales sufletul sa traiasca intr-un corp,ti l-a pus acolo ca sa putrezeasca ? Sau ca sa se bucure de micile bucurii,mici ce-i drept!,ale unui om ? Nu cred in sinucidere...Si va voi povesti ceva,poate va veti schimba si voi,cei ce credeti,opinia…

Statea pe langa parcul Cismigiu,si noaptea ii suradea,soarele facandu-i loc de ceva timp lunii pe cer.Ploapa ei era deschisa,si-l privea ingandurata,uitandu-se la el,chemandu-l…Ca orice adolescent avea probleme.Nu din cele mai grave,dar poate ca una dintre cele mai morbide dureri ale vietii este iubirea.Si ea plecase de pe banca ce-o impartise candva cu el,si-l lasase singur.Isi lua geaca pe el si iesi afara…

*

Se uita la televizor in timp ce calca,nu era nici trista nici fericita.Avea una din acele stari monotone pe care le au oamenii intr-o seara de duminica,luni urmand sa munceasca,sa mearga la scoala…Trecea cu mintea prin toate sertarasele gandirii ,incercand sa-si aminteasca cele mai frumoase clipe petrecute in viata ei,de cativa ani incoace.Nu-si putea aminti decat momentele cu el.De ce il lasase asa ? Nici ea nu stie,poate frica,tema de a nu-l pierde mai tarziu,poate ideea fixa ca un lucru,oricat de vesnic ar parea,tot se termina … Nu stia! Dar o facuse…

*

Pasii ii tremurau pe asfaltul ce fugea sub el.Alerga de ubrele trecutului sau,si vroia sa scape de ele.Isi luase de acasa un tub intreg de pastile,urmand sa incheie tot chinul pe care il avea in inima sa.Urma sa cada in mocirla definitiv,din care el credea ca se elibereaza.Moartea insa nu e o eliberare,ci o incatusare definitiva in neantul durerii.

Era speriat,se schimbase enorm si gandea ca un nebun.Nu baga de seama lumea care se uita la el,decat acele voci care-l chemau spre ea,si el stia ca nu o poate avea din nou.Ajuns in fata unei banci,scoate o hartie si un bilet din geanta,si scrie ….

*

Nu o mai sunase de ceva timp.Se sperie,stia ca e in stare de orice.Lua telefonul si incerca sa-l apeleze dar niciun raspuns.Mai suna o data,de doua ori…Nu stia ce sa faca.Se imbraca si pleca si ea,avea o presimtire ca-l va gasi in Cismigiu.Locul acesta ii trezi imediat o multime de amintiri placute cu el.Il iubea enorm si cand avea sa-l vada nu-I va mai da drumul niciodata.Isi jurase asta.Era entuziasmata si plangea de fericire la gandul revederii.Fugea cu o viteza remarcabila,setea de viata o facea sa zboarea.Era increzatoare.Intra pe aleea unde credea ca-l va gasi.Era 12 noaptea si totusi vedea o multime de oameni drept in fata.Dar nimic nu avea sa o opreasca.Se busi in acel zid,implorand sa treaca,erau multi,foarte multi.Ii trecu prin minte un gand fulgerator,pe care il reneaga din start,fluturandu-si mana in semn de dezaprobare.Reusi in sfarsit sa treaca printre atatia oameni,si ,ciudat,gramada se intrerupse fix la bana la care vroia sa ajunga.Dand cu ochii de el,ramane stupefiata si incepe sa tipe,lasandu-si disperarea,agonia,sa umble printre muntii de durere ce se materializau in jurul ei.Nu era niciun medic,si striga dupa acel singur om care ar putea sa-i salveze viata iubitului ei.Entuziasmul se transforma in durere,o durere inimaginabila,una data de moarta.Nu o lasa nimeni sa se apropie de baiat,dar intr-un moment de neatentie a celorlalti sare inspre el,si vede o foaie patata de sange.O ridica si o baga in buzunar.

Ajunge acasa pe la 3 dimineata.Era daramata,distrusa,indurerata.Se aseaza pe scaun si citeste :”Credeai ca te voi lasa,ca totul se va termina brusc si nefiresc,si de aceea tu ai rupt legatura dintre noi prompt,fara ca eu sa am ceva de spus.Nu-ti scriu acest ultimo ravas cu ura,ci dimpotriva,cu iubire.Fapta pe care,cand tu vei citi aceste randuri,deja am comis-o iti va demonstra toata dragostea pe care am avuto pentru tine,toata vesnicia anexata gandurilor cu tine,pe care tu le-ai spulberat.Dar nu-i nimic.Vreau sa stii ca te iubesc,si ca prin sangele pe care mi l-am varsat iti dovedesc vesnicia.Oriunde voi merge sunt sigur ca nu te voi uita,si priveste des in spate,s-ar putea sa reapar.Acum,poftim ! Traieste…Te-am eliberat de mine.”

Lacrimi,sange,tragedie.